Mini roboți care tratează bolile de stomac

Data publicarii: 29-08-2017

Mini roboți care tratează bolile de stomac



Inginerii americani au inventat nişte roboţi minusculi pe care îi folosesc pentru tratarea bolilor de stomac. Nu îi afectează acidul gastric şi pot duce medicamentele exact la ţintă.

Experţii Universităţii California din San Diego au folosit mini-roboţii pentru tratarea ulcerelor de stomac la şoareci. A fost primul experiment cu organisme vii. Aparatele au jumătate din lăţimea firului de păr, înoată rapid prin stomac şi neutralizează acidul gastric. Apoi, eliberează antibioticele la pH-ul dorit. Reuşesc să se mişte prin organe datorită interiorului de magneziu. Acesta reacţionează cu acidul gastric şi produce bule de hidrogen care propulsează mini-roboţii către ţinţă. pH-ul revine la normal în 24 de ore după tratament, iar micromotoarele biodegradabile se dizolvă.

Cercetătorii spun că invenţia lor este mult mai bună decât administrarea de pilule sau injecţiile cu antibiotice pentru că tratamentul ajunge acolo unde trebuie şi în cantitatea necesară. Şi acum vor să înceapă testele şi pe oameni.

Pentru mai multe noutăți din lumea științei urmăriți „Jurnalul de Științe”, prezentat de Teodora Safta, în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World.

Sursa foto: UC San Diego News Center