„Jurnalul de Științe”, un singur program pentru toate științele

Data publicarii: 06-02-2017

„Jurnalul de Științe”, un singur program pentru toate științele



O nouă producţie proprie marca Digi World, debutează vineri, 10 februarie, de la ora 19:00. Emisiunea „Jurnalul de Ştiinţe” va fi prezentată de Teodora Băloi, va avea o durată de 10 minute şi va putea fi urmărită în fiecare vineri, începând cu ora 19:00, la Digi World.

Subiectele prezentate în ediţiile „Jurnalului de Ştiinţe” vor acoperi domenii precum medicină, spaţiu, inginerie, transport sau mediu, iar una dintre teme va promova, pe cât posibil, o reuşită din ştiinţa românească.

Ce anume e real, ce e important sau revolutionar, care sunt ultimele evoluții de care trebuie sa ținem cont? Cum ni se va schimba viața în bine, cum va putea tranșa omenirea dilemele morale care vin la pachet cu marile avansuri tehnologice? În „Jurnalul de Științe”, telespectatorii romani vor avea raspunsuri la toate acestea, dar și o perspectivă unică asupra noilor cercetări și dezbateri științifice, de la astro-fizică la biologie moleculară, de la senzaționalele progrese mondiale, la invențiile importante de la noi din țară.

Emisiunea săptămânală își propune să ofere un „concentrat” al celor mai fierbinți noutăți științifice atât celor pasionați, dar prea ocupați ca să fie mereu conectați la fluxul informațional copleșitor, cât și celor mai puțin interesați, dar curioși. „Jurnalul de științe” își propune să devină o sursă esențială de informații despre lumea complexă, accelerată și uluitoare a cercetării științifice, despre ultimele descoperiri și despre marile controverse.

Edițiile emisiunii „Jurnalul de Științe” pot fi găsite AICI.

„Jurnalul de Științe”, un singur program pentru toate științele!