misiunea artemis I

Cea mai puternică rachetă contruită de NASA a decolat spre Lună. Misiunea Artemis, pariul americanilor pentru a se întoarce pe suprafața selenară după mai bine de 50 de ani

Misiunea Artemis I, lansată oficial. / Foto: Profimedia

Cea mai puternică rachetă din lume, SLS (Space Launch System), a decolat miercuri, 16 noiembrie. Evenimentul marchează marele debut al misiunii Artemis, de patru miliarde de dolari, programul american de reîntoarcere pe Lună.

Decolarea megarachetei era programată inițial pentru luna august, însă a fost amânată de mai multe ori din cauza vremii nefavorabile sau a dificultăților tehnice.

În cadrul acestui zbor de testare, lansat la 50 de ani de la ultimul zbor al programului Apollo, nu vor exista astronauţi la bord, ci manechine cu senzori, datorită cărora se vor putea observa eventualele efectele ale radiațiilor cosmice asupra oamenilor.

"Ne înălțăm împreună către Lună și mai departe", a spus comentatorul NASA în timp ce racheta se ridica de la sol.

Citește și: NASA a lansat DART, prima misiune de apărare planetară. Se va încerca devierea unui asteroid care ar putea amenința Pământul

misiunea artemis I

Curioșii s-au adunat în Florida să privească lansarea misiunii Artemis I. / Foto: Profimedia

Capsula Orion nu va ateriza pe Lună, dar se va aventura până la aproximativ 100 de kilometri deasupra ei, în cel mai apropiat punct, înainte de a se întoarce pe Pământ. Dacă misiunea Artmenis I se va încheia cu sucees, NASA va trimite Artemis II în jurul Lunii, în 2024, cu echipaj uman, iar Artemis III va însemna, în 2025, reîntoarcerea propriu-zisă a oamenilor pe Lună. În decembrie 1972, Harrison H. Schmitt a fost ultimul om care a pășit pe Lună, în cadrul misiunii Apollo 17.

Scopul misiunii Artemis I, programată să dureze 25 de zile, este de a verifica dacă această nouă rachetă este capabilă să transporte un echipaj pe Lună în 2025.

Citește și: NASA a anunțat că nu va trimite oameni pe Lună până în 2025. Programul Artemis a fost lansat în timpul Administrației Trump

Te-ar putea interesa si:
Cum s-a văzut eclipsa totală de soare din spațiu. Pozele date publicității de Stația Spațială...
NASA va crea un sistem de referinţă al timpului centrat pe Lună
O sondă spaţială americană s-a plasat cu succes pe Lună, o premieră pentru o companie privată. FOTO

Programul Zilei

Duminică19.05
Luni20.05
Marți21.05
Miercuri22.05
Joi23.05
Vineri24.05
Sâmbătă25.05
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Dezastre naturale
08:30 Deasupra Americii
09:25 De la Paris spre Roma
10:15 Dinozaurii de pe taramul inghetat
11:10 Digital
11:38 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
12:53 Digi Portret - Razvan Suma
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Istoria pe numere
15:46 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Dezastre naturale
19:46 Spatiul si lacomia umana
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digi portret: ANDREEA BORTUN
21:00 De la Paris spre Roma
21:45 Ultimele descoperiri
22:00 Calatoriile lui Darley
22:25 Calatoriile lui Darley
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:40 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
00:32 Ultimele descoperiri
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:15 Istoria pe numere
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Dezastre naturale
08:30 Deasupra Americii
09:25 De la Paris spre Roma
10:10 Calatoriile lui Darley
10:35 Calatoriile lui Darley
11:05 New York City
11:30 New York City
12:00 Picturi celebre
12:53 Digi Portret - Stefan Caltia
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Istoria pe numere
15:46 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:52 Digi Portret - Dan Dinu
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Marile mistere
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
21:00 Odiseea mea greceasca
21:46 Ultimele descoperiri
22:00 Imperiul vikingilor
22:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Ultimele descoperiri
23:50 New York City
00:15 New York City
00:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
03:15 Istoria pe numere
04:05 Descoperiri
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:35 Deasupra Americii
09:30 Odiseea mea greceasca
10:20 Imperiul vikingilor
11:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
11:15 New York City
11:41 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
13:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
14:00 Lumea de maine azi
14:17 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:53 Digi Portret - Constantin Dumitriu
19:00 Marile mistere
19:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
21:00 Odiseea mea greceasca
21:47 Curiozitati
22:00 Calatoriile lui Darley
22:25 Calatoriile lui Darley
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Ultimele descoperiri
23:55 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:42 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:32 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
08:35 Deasupra Americii
09:30 Odiseea mea greceasca
10:16 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
10:20 Calatoriile lui Darley
10:45 Calatoriile lui Darley
11:15 New York City
11:41 Curiozitati
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
13:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:53 Digi Portret - Wargha Enayati
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 Marile mistere
19:53 Digi Portret - Justin Ionescu
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Odiseea mea greceasca
21:47 Ultimele descoperiri
22:00 Aripi si radacini
23:41 Curiozitati
23:55 Curiozitati
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Aripi si radacini
07:45 Civilizatii disparute
08:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
08:40 Marile mistere
09:35 Deasupra Americii
10:30 Odiseea mea greceasca
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Marile mistere
19:50 Curiozitati
20:00 Deasupra Americii
20:53 Ultimele descoperiri
21:00 Cel mai utilizat mijloc de transport
21:50 Ultimele descoperiri
22:00 Secretele istoriei
23:48 Ultimele descoperiri
00:00 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
03:15 Descoperim secrete
04:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Secretele istoriei
07:50 Civilizatii disparute
08:45 Marile mistere
09:35 Deasupra Americii
10:30 Cel mai utilizat mijloc de transport
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:44 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
19:00 Marile mistere
19:52 decembrie
20:00 Deasupra Americii
20:52 decembrie
21:00 DIGIPEDIA
21:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
21:30 Trasee exotice de munte
22:00 Ce s-a intamplat in Roanoke
22:46 Portrete noi
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Curiozitati
00:00 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:35 Deasupra Americii
09:30 DIGIPEDIA
09:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
10:00 Trasee exotice de munte
10:30 Ce s-a intamplat in Roanoke
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Digital
13:30 Digital
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperim secrete
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
16:55 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
18:00 Civilizatii disparute
18:54 decembrie
19:00 Marile mistere
19:51 decembrie
19:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
20:00 Deasupra Americii
20:51 decembrie
20:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
21:00 Islanda cu Alexander Armstrong
21:46 Ultimele descoperiri
22:00 Imperiul vikingilor
22:52 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
22:55 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:49 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
23:55 New York City
00:21 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
00:25 Picturi celebre
01:21 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
01:25 Digital
01:55 Digital
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
03:15 Descoperim secrete
04:02 Gradina Botanica
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine

Partenerii noștri

Underwater,,Close,Up:,Global,Warming,Is,Damaging,The,Once,Lush

De ce peste 60% din recifele de corali din lume ar fi fost afectate de albire în ultimul an