Comunicat de presă - Grupul DIGI a oferit bucurii pentru 1.000 de copii și tineri cu nevoi speciale, în parteneriat cu Asociația Taxiul cu Bomboane.

DIGI sărbătorește Ziua Internațională a Copilului printr-un nou parteneriat în fapte bune, alături de Asociația Taxiul cu Bomboane. Astfel, prin intermediul campaniei interne de responsabilitate socială, desfășurată în perioada 12-19 mai, #oameniiDIGI au oferit bucurii pentru 1.000 de copii și tineri cu nevoi speciale, sociale și dizabilități, beneficiari ai proiectului „Coiful cu biscuiți”.

În urma mobilizării angajaților DIGI din București și sub puterea hashtag-ului #avemtreabăiubim, copiii mai puțin norocoși au primit dulciuri, jucării, rechizite, cărți de colorat, de citit și, pentru asigurarea unei experiențe senzoriale complete, cei mici s-au jucat cu baloane și au purtat coifuri care să marcheze un moment de sărbătoare dedicat copilăriei. Asociația Taxiul cu Bomboane și voluntarii săi de tradiție au mers, începând din 24 mai, în școlile speciale din București, beneficiarele proiectului fiind: Școlile Gimnaziale nr. 1, 5 și 9, Școala Pentru Deficienți de Vedere, școlile pentru copiii cu deficiențe de auz și vorbire, Liceul Tehnologic Special nr. 3, Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”.

Astăzi, caravana bucuriilor din cadrul proiectului „Coiful cu biscuiți” este dedicată copiilor din spitalele de pediatrie din București, internați la: Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie dr. Nicolae Robănescu, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, respectiv Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” - secția Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri. În zilele următoare, zâmbete vor fi aduse și pe chipul copiilor cu nevoi sociale din Curtea de Argeș și satele din împrejurimi.

Zilele acestea ne-am bucurat împreună cu copiii pe care i-am vizitat, ne-am bucurat de copilăria lor și am sădit amintiri frumoase. „Coiful cu biscuiți" este un proiect dedicat copiilor cu nevoi speciale și sociale, copiilor mai puțin norocoși din numeroase școli speciale și spitale din București, iar cât de curând pregătim o vizită și copiilor din zona Curtea de Argeș. Sunt recunoscător tuturor celor implicați în întreg procesul, de la realizarea coifurilor, la pregătirea pachetelor cu dulciuri, baloane, coifuri, cărți, creioane, sucuri pentru copii, iar lista de etape din proiect nu se oprește aici. De la copiii de grădiniță, elevi, liceeni, studenți, profesori, voluntari, parteneri, sponsori, până la toți cei care, lună de lună, participă și susțin prin SMS proiectele Taxiului cu Bomboane, ne-am mobilizat și ne-am dăruit din timpul nostru, ne-am implicat pentru a aduce bucurie copiilor prin proiectul Coiful cu biscuiți. Copiii înseamnă viitor, dragoste, îmbrățișări, zâmbete, în special acești copii, care sunt premianții emoțiilor”, a declarat Ion Cristian Roman, președintele Asociației Taxiul cu Bomboane.

La finalul unui parteneriat prin care Grupul DIGI și angajații din București s-au alăturat campionilor în fapte bune, aducând zâmbete pe chipurile a 1.000 de copii și tineri, felicitările și mulțumirile noastre merg către toți cei implicați, care investesc energie, timp și dragoste în viața celor mici.

Taxiul cu Bomboane este o asociație înființată în România, în primăvara anului 2012, de către Ion Cristian Roman, care și-a dorit să transforme o simplă călătorie prin București într-una specială. Astfel, misiunea asociației este îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor și a tinerilor cu nevoi speciale, sociale, cu diferite afecțiuni şi dizabilităţi, prin joc şi proiecte care să le aducă buna dispoziție, ajutându-i astfel să se integreze. În cei 10 ani de activitate, peste 90.000 de zâmbete au fost aduse copiilor internați în spitalele de pediatrie şi care învață în şcolile speciale din Bucureşti, toate acestea fiind posibile datorită sprijinului voluntar oferit de cei peste 7.000 de participanți.

Despre DIGI

DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni în Spania, Italia și Portugalia. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune. Grupul DIGI pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, PROFM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi-world.tv Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Ad Manager google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate