Comunicat de presă - Robert Downey Jr., Jude Law, Woody Harrelson, Emma Stone, Naomi Watts, în centrul acțiunii, în august, la Film Now.

În luna august, a doua săptămână este dedicată de Film Now împătimiților de acțiune. Vineri, 13 august, de la ora 21:40, Film Now prezintă Sherlock Holmes: A Game of Shadows/ Sherlock Holmes: Jocul umbrelor. Într-un joc al răzbunării si al luptei dintre bine și rău, Sherlock Holmes (Robert Downey Jr.) și Dr. Watson (Jude Law) își continuă aventurile în ecranizarea lui Guy Ritchie. Celebrul detectiv îl întâlnește pentru prima dată pe cel mai viclean adversar al său - profesorul Moriarty (Jared Harris), despre care crede că are un plan extrem de complex, care ar putea schimba cursul istoriei. Urmărește ancheta lui Holmes, desfășurată de-a lungul Angliei, Franței, Germaniei și Elveției, cu indicii, deducții, piste de urmărit și multe descoperiri doar la Film Now!

Sâmbătă, 14 august, de la ora 21:40, Film Now difuzează Zombieland: Double Tap/ Zombieland: Rundă dublă. Un nou capitol al apocalipsei zombie se vede la Film Now, cu Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Emma Stone și Abigail Breslin în rolurile principale. De această dată, la 10 ani după ce și-au unit forțele pentru a supraviețui unei apocalipse zombie, Tallahassee (Woody Harrelson), Columbus (Jesse Eisenberg), Wichita (Emma Stone) și Little Rock (Abigail Breslin) se mută în centrul Americii și vor avea de-a face cu zombi evoluați, cu alți supraviețuitori sau luptători post-apocaliptici, dar și cu toate provocările unei noi familii. Descoperă la Film Now deznodământul unui scenariu SF într-o producție de acțiune care te va ține cu sufletul la gură!

Divergent Series: Allegiant/ Seria Divergent: Allegiant se vede la Film Now duminică, 15 august, de la ora 20:00. După moartea lui Jeanine şi toate aventurile anterioare ale acestei serii, Tris (Shailene Woodley), Four (Theo James) şi prietenii lor intră în conflict cu Evelyn (Naomi Watts) şi pleacă din Chicago, reuşind să treacă de zidurile care înconjurau orașul. În locul sălbăticiei la care se aşteptau, acolo se află o organizaţie al cărei lider pare să deţină cheia viitorului. Mai mult, organizaţia se dovedeşte esenţială în înţelegerea lumii din care vin ei, iar originea şi sensul facţiunilor sunt, în sfârşit, explicate. Atunci când David (Jeff Daniels) susţine că Tris este „exemplarul genetic perfect” şi poate schimba soarta lumii, ea şi prietenii ei vor trebui să decidă în cine să aibă încredere. Urmărește îndeaproape, doar la Film Now, scenariul unei producții care aduce în prim-plan o evadare spectaculoasă!

Producțiile de acțiune ale lunii august, dar și multe alte filme îndrăgite de public și premiate de juriile unor festivaluri de renume, sunt disponibile abonaților Digi TV care au pachetul Digital și aleg să își „amenajeze” acasă propriul cinematograf, activând extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și în platforma Digi Online.

 

Despre Film Now

Programul Film Now este disponibil pe site-ul https://www.filmnow.ro/program. Film Now este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.