Comunicat de presă - WTA Adelaide International: Simona Halep o va intalni in turul al doilea pe Ajla Tomljanovic, in direct, la Digi Sport 2.

Digi Sport transmite, in DIRECT si in EXCLUSIVITATE, Turneul WTA Premier de la Adelaide care se desfasoara in perioada 13-18 ianuarie 2020. Competitia poate fi urmarita live si pe Digi.Online.

Simona Halep va juca direct in turul al doilea, marti, 14 ianuarie, nu inainte de  ora 10:00, si o va intalni pe jucatoarea australiana de origine croata, Ajla Tomljanovic, care in turul intai a trecut de Iulia Putintseva (Kazahstan). Meciul va fi transmis in direct si in exclusivitate pe Digi Sport 2 si va fi comentat de jurnalistul Digi Sport Gabriel Morariu. Romanca va juca dupa o pauza competitionala de doua luni. Acest turneu are o insemnatate mare pentru Simona Halep si pentru ca Adelaide este orasul natal al antrenorului sau, Darren Cahill.

WTA Adelaide este o competitie din Australia, de categorie Premier, aflata la editia inaugurala, cu un fond de premii in valoare totala de 848.000 de dolari si 470 de puncte pentru castigatori.

De curand, romanca s-a alaturat sportivilor din intreaga lume care au anuntat ca vor ajuta victimele din Australia care au suferit in urma incendiilor. Intr-un anunt pe Twitter, romanca si-a declarat sprijinul: Stiti ca iubesc Australia, dar stiti si ca nu dau multi asi. Vreau sa ajut si promisiunea mea este urmatoarea: de fiecare data cand il voi enerva pe Darren Cahill la fiecare meci al meu din Australia, voi dona 200 de dolari. Asa sigur voi strange multi bani, a scris Halep pe Twitter. In replica, Darren Cahill a punctat: Bine jucat, Simona! Si eu voi da cu tine cate 50 de dolari pentru fiecare iesire nervoasa. Asa ca, pentru prima data, voi spune "Bravo!". Sufletele noastre sunt alaturi de pompieri, voluntari, cei de la serviciile de urgenta si de toate familiile afectate.