Documentarul ,,Calusarii" s-a vazut pe 3 iunie 2015 la Casa TIFF, in cadrul festivalului de filme de la Cluj, TIFF. Proiectia a fost una speciala intrucat in sala au fost si celebrii reprezentanti ai misteriosului dans, iar pe parcursul zilei acestia au putea fi vazuti pe strazile frumosului oras din inima Transilvaniei.

Ce este, de fapt, calusul? In prima parte, facem o incursiune in istorie si entografie cu ajutorul specialistilor, al dansatorilor si al materialelor de arhiva. Cum a evoluat sau involuat el in perioada comunista? Cine a dorit de-sacralizarea sa si transformarea intr-un spectacol si de ce acest dans, atat de misterios, a ramas necunoscut publicului larg? Care e diferenta intre calusul de sat si cel de scena si ce valente „terapeutice” sau tamaduitoare poseda? Aflam ce calitati trebuie sa aiba vataful, seful cetei si “mutul”, personaj burlesc si vulgar care are “derogare” de o zi de la legile lumesti. Ce s-a mai pastrat azi din acest obicei?

Calusul, este, fara indoiala, mult mai complex si mai fascinant decat si-ar putea imagina majoritatea romanilor. El este o traditie in continua evolutie, transmisa de niste personalitati extraordinare: printre ei, mult regretatul Nicolae Veleanu - declarat postmortem tezaur uman - si Petre Masala, un vataf care, la cei 74 de ani ai sai, inca mai conduce ceata din Stolinici.

In partea a doua mergem, alaturi de o echipa de cercetatori de la Muzeul Taranului Roman, in Arges, in Barla, acolo unde calusul este emblema comunei. Vom petrece Rusaliile cu patru calusari veterani „de sat” (unii dintre ei de peste 60 de ani) si ii vom vedea cum se straduiesc sa perpetueze un obicei care, la randul sau, se lupta sa supravietuiesca. In Barla, calusul a fost o traditie care s-a transmis din tata in fiu, ne povesteste mandru vataful Gelu. El insusi a „furat” obiceiul de la tatal sau, nea Crivac, o legenda a satului de 94 de ani care inca mai arde de patima calusului si care ne arata, in gradina casei sale, pasii de dans.

Motivatiile calusarilor sunt complexe: o fac pentru a tine “legatura”cu tineretile lor, dintr-o pasiune vecina cu dependenta, din placerea de a fi admirati si stimati in sat si in virtutea unei vechi camaraderii. Banii sau recompensele conteaza, dar mai putin. Desi calusul este simbolul comunei, e ceea ce ii da identitate, calusarilor le e din ce in ce mai greu sa stranga trupa de Rusalii.  Acum, chiar cu o zi inainte de a pleca pe la case in colind, traditia e pe cale sa se rupa, pentru prima data in multi ani.

Atmosfera e nostalgica, daca nu chiar melancolica: vremurile se schimba, lor le e din ce in ce mai greu sa se adune (satul s-a depopulat, multi au emigrat sau lucreaza la patron, fara zile libere). In plus, din ce in ce mai putini sunt dispusi sa-i primeasca in curti. Unii calusari sunt mai optimisti, altii mai pesimisti: exista sentimentul ca nu vor reusi sa continue sa mai danseze mult timp  si ca “trebuie facut ceva pentru ca obiceiul sa fie salvat”. Sunt amarati ca n-au reusit sa transmita pofta de calus si copiilor lor, care prefera sa-i urmareasca de pe margine (sau prin internet daca se intampla ca ei sa fie in strainatate). Vor reusi ei sau nu sa-si depaseasca rivalitatile, micile frustrari si piedicile de tot felul si sa joace calusul de Rusalii?

Ceea ce porneste de la o simpla inregistrare a unei traditii, devine documentul unui obicei crepuscular si o pledoarie pentru importanta colectarii valorile nationale, inainte ca acestea sa dispara. Calusul in Barla poate supravietui doar in comunitate, si nu in muzeu: trebuie sa se lupte nu doar cu dezinteresul noii generatii, ci si cu trecerea timpului si chiar cu insasi conditia umana. Calusul traieste, atata timp cat calusarii traiesc.

De la premiera pe Digi World Romania, documentarul „Calusarii din Barla” a intrat in circuitul unor importante festivaluri de film si a incantat publicul international. Asa arata pana acum traseul documentarului in tara si in afara ei.

2015 - documentarul a intrat in selectia oficiala a Festivalului International de Film Documentar ASTRA.

2015 - proiectie speciala in cadrul Festivalului de Film International Transilvania (TIFF).

2015 - premiul „Cel mai bun documentar de televiziune” la DocuArt Fest.

2016 - premiul simpatia publicului la CRONOGRAF - unicul festival international de film documentar din Republica Moldova, sectiunea cadRO.

• Etichete:
istorie

Te-ar putea interesa si:

Lunea la muzeu

Tinutul Buzaului

Orasele nestiute ale Italiei