Descarcă aplicația DIGI TV
calea lactee

Cele mai îndepărtate stele din Calea Lactee, detectate de astronomi. Au fost observate cu ajutorul unui telescop montat pe un munte din Hawaii

Imagine din Calea Lactee / Foto: Profimedia

Astronomii au detectat în haloul stelar, care reprezintă limitele exterioare ale Căii Lactee, cele mai îndepărtate de Pământ stele cunoscute din galaxia noastră, situate aproape la jumătatea distanţei dintre aceasta şi o galaxie vecină.

Cercetătorii au declarat că cele 208 stele se află în cele mai îndepărtate regiuni ale haloului Căii Lactee, un nor stelar sferic dominat de misterioasa substanţă invizibilă numită materie întunecată, care îşi face simţită prezenţa doar prin influenţa gravitaţiei ei.

Cea mai îndepărtată dintre ele se află la 1,08 milioane de ani lumină de Pământ. Un an lumină reprezintă distanţa pe care o parcurge lumina într-un an, respectiv 9,5 trilioane de kilometri, precizează Agerpres.

Aceste stele, observate cu ajutorul Telescopului Canada-Franţa-Hawaii de pe muntele Mauna Kea din Hawaii, fac parte dintr-o categorie de stele de tip RR Lyrae, cu o masă relativ mică şi care au de obicei cantităţi reduse de elemente mai grele decât hidrogenul şi heliul. Cea mai îndepărtată pare să aibă o masă de aproximativ 70% din cea a Soarelui nostru. Nicio altă stea din Calea Lactee nu a fost măsurată cu asemenea exactitate mai departe decât acestea.

Citește și: NASA a descoperit o planetă asemănătoare cu Pământul. Telescopul James Webb a cules primele informații despre ea

calea lactee

Imagine din Calea Lactee / Foto: Profimedia

Stelele care populează periferia haloului galactic pot fi comparate cu nişte orfani stelari, provenind probabil din galaxii mai mici care s-au ciocnit ulterior cu Calea Lactee, mai mare.

"Interpretarea noastră despre originea acestor stele îndepărtate este că cel mai probabil s-au născut în halourile galaxiilor pitice şi în grupurile de stele care au fuzionat ulterior - sau, mai direct, au fost canibalizate - de Calea Lactee. Galaxiile lor gazdă au fost mărunţite sub efectul gravitaţiei şi digerate, însă aceste stele au rămas la acea distanţă sub formă de resturi ale evenimentului fuziunii", a declarat Yuting Feng, studentă la doctorat în astronomie la Universitatea din California, conducătoarea studiului.

Calea Lactee a crescut de-a lungul timpului prin intermediul unor astfel de calamităţi. "Galaxia mai mare creşte mâncând galaxii mai mici - mâncându-şi semenii", a declarat coautorul studiului, Raja GuhaThakurta, directorul departamentului de astronomie şi astrofizică a Universităţii din California.

Cu un strat interior şi unul exterior, haloul Căii Lactee este mult mai mare comparativ cu discul principal al galaxiei şi aglomerarea centrală care sunt pline de stele. Galaxia, cu o gaură neagră supermasivă în centrul ei, la aproximativ 26.000 de ani lumină de Pământ, conţine probabil între 100 şi 400 de miliarde de stele, inclusiv Soarele nostru, care se situează pe unul dintre cele patru braţe principale, în spirală, care alcătuiesc discul Căii Lactee. Haloul conţine aproximativ 5% dintre stelele din această galaxie.

Materia întunecată, care domină haloul, constituie cea mai mare parte a masei universului şi se estimează că este responsabilă de structura sa de bază, gravitaţia sa influenţând materia vizibilă pentru a se uni şi a forma stele şi galaxii.

Citește și: Imagine spectaculoasă surprinsă de telescopul James Webb: o clepsidră colorată de praf în jurul unei stele recent formate

Zonele limitrofe, îndepărtate, ale haloului reprezintă o regiune puţin înţeleasă a galaxiei. Aceste stele recent identificate se află aproape la jumătatea distanţei dintre Calea Lactee şi galaxia vecină, Andromeda. "Putem observa că suburbiile haloului Andromeda şi ale haloului Căii Lactee sunt cu adevărat extinse - stând aproape 'spate în spate' ", a spus Feng.

Căutarea vieţii dincolo de Pământ se concentrează asupra planetelor stâncoase asemănătoare Pământului, care orbitează în aşa-numita "zonă locuibilă" din jurul stelelor. Peste 5.000 de planete aflate dincolo de sistemul nostru solar, numite exoplanete, au fost deja descoperite.

"Nu ştim sigur, dar fiecare dintre aceste stele din haloul exterior ar putea fi la fel de susceptibile să aibă planete care le orbitează, ca Soarele şi alte stele asemănătoare Soarelui din Calea Lactee", a spus GuhaThakurta. 

Te-ar putea interesa si:
Astronomii au identificat cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Semnale misterioase din galaxie i-au pus la lucru pe astronomi. O nouă descoperire ar putea explica...
Originile centurii de praf ce înconjoară „Ochiul lui Sauron”, explicate de astronomi
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni28.09
Marți29.09
Miercuri30.09
Joi01.10
Vineri02.10
Sâmbătă03.10
Duminică04.10
06:00 Un paradis in echilibru
06:51 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
06:55 Minunile pamantului
07:50 Superconstructii antice
08:45 Cu trenul prin Marea Britanie
09:35 Cum s-au construit
10:20 Italia vazuta de sus
11:05 Drumul
12:00 stiinta bate fictiunea
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:19 Digi portret - Dan Perjovschi
13:26 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
13:30 Argentina vazuta de sus
14:20 Drumul matasii
15:15 Frumusetile naturii
16:10 Superconstructii antice
17:03 Digi Portret - Razvan Penescu
17:10 Cu trenul prin Marea Britanie
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Pompeii: viata intr-un oras roman
20:45 Film de calatorie
21:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
22:00 Mari constructii in Franta
22:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
23:00 Investigatii naturale
23:53 Digi Portret - Ionut Budisteanu
00:00 Ce stim despre SS
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Lumea vazuta de sus
01:45 Argentina vazuta de sus
02:30 Calatorie in adancul timpului
03:25 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
04:15 Cea mai rea vreme
05:05 Investigatii naturale
06:00 Drumul matasii
06:55 Frumusetile naturii
07:50 Superconstructii antice
08:45 Cu trenul prin Marea Britanie
09:35 Cum s-au construit
10:20 Italia vazuta de sus
11:05 Drumul
12:00 stiinta bate fictiunea
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Argentina vazuta de sus
14:14 Digi Portret - Constantin Dumitriu
14:20 Drumul matasii
15:15 Frumusetile naturii
16:10 Marele Canion
17:03 Portrete noi
17:10 Cu trenul prin Marea Britanie
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Calatorie in adancul timpului
21:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
22:00 Cea mai rea vreme
23:00 Investigatii naturale
23:53 Portrete noi
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Lumea vazuta de sus
01:40 Argentina vazuta de sus
02:25 Calatorie in adancul timpului
03:20 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
04:06 Filler Digipedia Specia
04:10 Eternul Pompei
05:05 Investigatii naturale
06:00 Drumul matasii
06:55 Frumusetile naturii
07:50 Marele Canion
08:45 Cu trenul prin Marea Britanie
09:35 Cum s-au construit
10:20 Italia vazuta de sus
11:05 Drumul
12:00 stiinta bate fictiunea
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Argentina vazuta de sus
14:14 Digi Portret - Wargha Enayati
14:20 Drumul matasii
15:15 Frumusetile naturii
16:10 Marele Canion
17:04 Digi Portret - Justin Ionescu
17:10 Cu trenul prin Marea Britanie
18:00 Cum s-au construit
18:45 Film de calatorie
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Calatorie in adancul timpului
20:56 Filler Digipedia Specia
21:00 Ascensiunea si decaderea unei dinastii
21:46 Portrete noi
21:53 Digi Portret - Razvan Suma
22:00 Eternul Pompei
22:54 Digi Portret - Dan Dinu
23:00 Investigatii naturale
23:55 Razboiul lui Jack Kirby
00:40 Arome din Portugalia
01:35 Lumea vazuta de sus
02:00 Lumea vazuta de sus
02:25 Forta naturii
03:15 Destinatie: Roma antica
04:10 Secretele Irlandei
05:05 Om versus animal
06:00 Drumul matasii
06:55 Frumusetile naturii
07:50 Marele Canion
08:45 Cu trenul prin Marea Britanie
09:35 Cum sau construit
10:20 Italia vazuta de sus
11:05 Plasticul din noi
12:04 Film de calatorie
12:20 Arome din Portugalia
13:13 Digi portret: ANDREEA BORTUN
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Dosare UFO 1
15:11 Filler Digipedia Dosare UFO 2
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:06 Filler Digipedia Margineanu
16:10 Filler Digipedia Margineanu
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:00 Filler Digipedia Specia
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret Stefan Caltia
19:00 Curajoasa misiune Apollo
19:54 Filler Digipedia Margineanu
20:00 Forta naturii
20:55 Filler Digipedia ELI NP 2
21:00 Destinatie: Roma antica
21:55 Filler Digipedia Margineanu
22:00 Secretele Irlandei
22:53 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
23:00 Om versus animal
23:55 tinutul BuzauluiPiatra
00:55 Filler Digipedia Medic SUA
01:00 Arome braziliene
01:55 Lumea vazuta de sus
02:20 Lumea vazuta de sus
02:45 Minunile Soarelui
03:31 Filler Digipedia Medic SUA
03:35 Martori ai istoriei
05:05 Om versus animal
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Dosare UFO 1
06:55 stiinta bate fictiunea
07:20 stiinta bate fictiunea
07:45 Vase de razboi
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Curajoasa misiune Apollo
11:00 Sa intelegem Universul
12:15 Filler Digipedia Boli infectioase
12:20 Arome braziliene
13:13 Digi Portret Alexandru Ciubotariu
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Brain 1
15:11 Filler Digipedia Brain 2
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:06 Filler Digipedia Poluare
16:11 Filler Digipedia Poluare
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:00 Filler Digipedia Pesteri Romania
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
19:00 Scandinavia cu Simon Reeve
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Minunile Soarelui
20:56 Filler Digipedia Medic SUA
21:00 DIGIPEDIA
21:25 Filler Digipedia Medic SUA
21:30 Martori ai istoriei
23:00 Om versus animal
23:55 Femeile din Al Doilea Razboi Mondial
00:30 Arome din Bali
01:21 Filler Digipedia Special Sah vs Go 1
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Lumea vazuta de sus
02:15 Planetele
03:15 Arome din Monaco
04:10 in prima linie
04:40 in prima linie
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Brain 1
06:55 stiinta bate fictiunea
07:20 stiinta bate fictiunea
07:45 Vase de razboi
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Scandinavia cu Simon Reeve
11:05 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:41 Filler Digipedia Medic SUA
11:45 Suntem singuri in Univers?
12:20 Arome din Bali
13:12 Filler Digipedia Special Sah vs Go 1
13:16 Filler Digipedia Special Sah vs Go 1
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Lectura
15:11 Filler Digipedia Lectura
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:05 Filler Digipedia Medic SUA
16:10 Filler Digipedia Medic SUA
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:00 Filler Digipedia WWF
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia ECO AI 1
18:56 Filler Digipedia ECO AI 2
19:00 Scandinavia cu Simon Reeve
20:00 Planetele
21:00 Arome din Monaco
21:54 Filler Digipedia Astroshow
22:00 in prima linie
22:30 in prima linie
23:00 Misterul din Pompei
23:50 tinutul Buzaului Lemnul
00:40 Arome din Nordul Italiei
01:35 Lumea vazuta de sus
02:00 Lumea vazuta de sus
02:25 Influencerii istoriei
03:20 Arhiducesa Sophie a Austriei
04:15 Secretele Irlandei
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Lectura
06:55 stiinta bate fictiunea
07:20 stiinta bate fictiunea
07:45 Vase de razboi
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Scandinavia cu Simon Reeve
11:05 Cum sau construit
11:50 VOCILE OPEREI
12:20 Arome din Nordul Italiei
13:13 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
13:20 Lumea vazuta de sus
13:45 Lumea vazuta de sus
14:09 decembrie
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia AI Mobile
15:11 Filler Digipedia AI Mobile
15:15 stiinta bate fictiunea
15:40 stiinta bate fictiunea
16:06 Portrete noi
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 decembrie
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Braille
18:56 Filler Digipedia Braille
19:00 Scandinavia cu Simon Reeve
20:00 Influencerii istoriei
20:53 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
21:00 Arhiducesa Sophie a Austriei
21:54 decembrie
22:00 Secretele Irlandei
22:52 Filler Digipedia Sailing
22:56 Filler Digipedia Mobilitate
23:00 Misterul din Pompei
23:50 Spioni printre prieteni
00:00 Supravietuitor al Holocaustului
00:47 Filler Digipedia Reptile
00:51 Filler Digipedia Reptile
00:55 Arome din Siam
01:50 Lumea vazuta de sus
02:15 Lumea vazuta de sus
02:40 Cele mai periculoase sosele
03:25 Argentina vazuta de sus
04:10 Secretele istoriei

Partenerii noștri

Concept,Of,Visualization,Or,Imaging,Diagnosis,And,Treatment,Of,Diseases

Bolile mintale grave sunt asociate cu o speranţă de viaţă mai scurtă, arată un nou studiu

Persoanele care suferă de boli mintale grave mor cu cel puţin 10 ani mai devreme comparativ cu...