Descarcă aplicația DIGI TV
Florence,,Italy,-,April,10,,2023:,Exquisite,Low,Relief,Marble

Leonardo da Vinci are cel puțin şase moştenitori în viaţă

Leonardo da Vinci. Shutterstock

Leonardo da Vinci are cel puţin şase moştenitori în viaţă, potrivit celor mai recente studii genetice privind posibilul arbore genealogic al acestui geniu al Renaşterii.

Cercetătorii italieni au anunţat un nou pas înainte în "vânătoarea" ADN-ului lui Leonardo da Vinci şi a moştenitorilor săi în viaţă: şase posibili descendenţi ai maestrului renascentist au fost examinaţi.

Analizele au dezvăluit că porţiuni din cromozomul lor Y, utilizate pentru recunoaşterea individuală, au coincis între ele, confirmând astfel continuitatea genetică a liniei masculine în cadrul familiei Da Vinci, cel puţin începând cu a 15-a generaţie, informează ANSA.

Cea mai nouă actualizare a cercetării întreprinse în ultimii 30 de ani poate fi consultată în volumul "Genia Da Vinci", editat de un expert în viaţa geniului renascentist, Alessandro Vezzosi, şi istoricul Agnese Sabato. Volumul documentează un arbore genealogic ce datează din 1331, se întinde pe 21 de generaţii şi implică peste 400 de persoane.

Analizând mai multe surse şi documente de arhivă, autorii au identificat 15 descendenţi în linia masculină directă, rude actuale - din punct de vedere genealogic - ale tatălui lui Leonardo da Vinci şi fratelui său vitreg, Domenico Benedetto.

Acest lucru le-a permis lui David Caramelli, preşedintele Sistemului Muzeal al Universităţii din Florenţa şi coordonator al proiectului pentru aspecte antropologice şi moleculare, şi Elenei Pilli, antropolog criminalist, să supună şase dintre ei unui test ADN, care a dezvăluit continuitatea genetică a liniei masculine din cadrul familiei Da Vinci.

Existenţa unui posibil mormânt familial în Biserica Santa Croce din Vinci, lângă Florenţa, locul de naştere al artistului şi care face în prezent obiectul unor săpături arheologice realizate în colaborare cu Universitatea din Florenţa, a fost confirmată.

Este posibil ca bunicul lui Leonardo, Antonio, unchiul său Francesco şi unii dintre fraţii lui vitregi, Antonio, Pandolfo şi Giovanni, să fi fost înmormântaţi, de asemenea, acolo.

Următorul pas va consta în compararea ADN-ului prelevat de la acele rămăşiţe pământeşti cu cel al persoanelor considerate a fi descendenţii în viaţă ai lui Leonardo da Vinci.

Te-ar putea interesa si:
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns...
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la...
"Capul unui urs", o schiță făcută de Leonardo da Vinci, ar putea fi vândută cu 16 milioane de dolari
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni07.09
Marți08.09
Miercuri09.09
Joi10.09
Vineri11.09
Sâmbătă12.09
Duminică13.09
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Poduri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum s-au construit
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Vacanta raw
12:15 Film de calatorie
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Diguri record
16:10 Arhitectura antica
17:02 Filler DIGIPEDIA SOS
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Pompeii: viata intr-un oras roman
20:45 Film de calatorie
21:00 Irlanda vazuta de sus
22:00 Primii parizieni
22:53 Digi portret - Dan Perjovschi
23:00 Lucy Worsley investigheaza
00:48 Digi Portret - Razvan Penescu
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Lumea vazuta de sus
01:45 Vase de razboi
02:30 Cronicile unui imperiu
03:25 Irlanda vazuta de sus
04:15 Cea mai rea vreme
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Diguri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Vacanta raw
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:19 Filler DIGIPEDIA SOS
13:25 Filler DIGIPEDIA SOS 2
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Avioane de lupta
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Razvan Penescu
21:00 Irlanda vazuta de sus
21:48 Filler DIGIPEDIA SOS 2
22:00 Cea mai rea vreme
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Om versus animal
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Lumea vazuta de sus
01:40 Vase de razboi
02:26 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
02:30 Cronicile unui imperiu
03:25 Irlanda vazuta de sus
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Avioane de lupta
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Antarctica dezvaluita
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:16 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
14:20 Navigand prin lume
15:11 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
15:15 Megainginerii: Autostrazi
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
21:00 Irlanda vazuta de sus
21:53 Filler DIGIPEDIA SOS 4
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Om versus animal
00:10 Antarctica dezvaluita
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Vase de razboi
02:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
02:20 Apocalipsa antica
03:11 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
03:15 Planetele
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:51 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
06:55 Megainginerii: Autostrazi
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Antarctica dezvaluita
12:23 Digi Portret - Ionut Budisteanu
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
14:20 Navigand prin lume
15:10 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
15:15 Megainginerii: Submarine
16:10 Arhitectura antica
17:02 Portrete noi
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
20:52 Portrete noi
21:00 Planetele
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Film de calatorie
00:45 VOCILE OPEREI
01:05 Antarctica dezvaluita
01:30 stiinta bate fictiunea
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 Vase de razboi
03:06 Gradina Botanica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Martori ai istoriei
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Submarine
07:45 Arhitectura antica
08:36 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum s-au construit
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Antarctica dezvaluita
12:15 Film de calatorie
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:20 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
13:25 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
13:30 Vase de razboi
14:16 Gradina Botanica
14:20 Navigand prin lume
15:10 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:02 Digiportret - Mihail Cosuletu
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:11 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
20:15 Italia vazuta de sus
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Martori ai istoriei
23:05 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:35 Film de calatorie
23:50 Renasterea in arta
00:40 stiinta bate fictiunea
01:05 stiinta bate fictiunea
01:30 Vase de razboi
02:20 Apocalipsa antica
03:15 Planetele
04:15 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Structuri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:43 Masinile de pompieri
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:20 Filler DIGIPEDIA SOS 4
13:26 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
22:54 Filler DIGIPEDIA SOS 5
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 Renasterea in arta
00:45 stiinta bate fictiunea
01:10 stiinta bate fictiunea
01:35 Vase de razboi
02:25 Apocalipsa antica
03:20 1944: Portul artificial
04:15 Genii militare
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Structuri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum au reparat asta?
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 VOCILE OPEREI
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:30 Vase de razboi
14:20 Egiptul vazut de sus
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 1944: Portul artificial
22:00 Genii militare
22:53 Portrete noi
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 Renasterea in arta
00:00 Zone de conflict
00:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
01:00 stiinta bate fictiunea
01:25 stiinta bate fictiunea
01:50 Vase de razboi
02:40 Pompeii: viata intr-un oras roman
03:25 Picturi celebre
04:20 Mari constructii in Franta
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan

Partenerii noștri

epoca de piatra, descoperire arheologica

Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare

Vânătorii-culegători din Europa preistorică aveau obiceiuri culinare mult mai sofisticate decât se...