Ascunşi sub norii maronii de amoniac ce acoperă planeta Jupiter există alţii care, la fel ca cei de pe Terra, sunt compuşi din apă. Şi, tot ca pe Terra, fulgerele sunt generate adeseori în interiorul acestor nori, o imagine stranie observată de mai multe vehicule spaţiale care au "vizitat" cea mai mare planetă din Sistemul Solar, inclusiv sonda Juno, lansată de NASA în 2011, informează Reuters.
Datele obţinute de sonda spaţială Juno au furnizat noi informaţii ce arată că mecanismele aflate în spatele fulgerelor produse pe Jupiter sunt similare celor de pe Terra, în pofida diferenţelor considerabile care există între cele două planete.
Terra este o planetă telurică relativ mică. Jupiter, ce poartă numele zeului roman care arunca fulgere, este o gigantă gazoasă atât de mare încât toate celelalte planete din sistemul nostru solar ar putea încăpea în interiorul ei - aproximativ 1.300 de planete de mărimea Pământului.
Examinând cinci ani de date de înaltă rezoluţie obţinute de receptorul radio de la bordul sondei Juno, în timp ce aceasta plutea în jurul lui Jupiter, oamenii de ştiinţă au descoperit că procesul de iniţiere a fulgerelor pe această planetă "pulsează" într-un ritm similar cu cel observat în interiorul norilor de pe Terra. Impulsurile observate pe Jupiter ca nişte sclipiri strălucitoare erau iniţiate la intervale de timp de circa o milisecundă, similare celor din timpul furtunilor de pe Pământ.
Fulgerele reprezintă cea mai puternică sursă electrică de origine naturală de pe Terra.
"Fulgerul este o descărcare electrică iniţiată în interiorul norilor de furtună. Particulele de gheaţă şi de apă din interiorul norului se încarcă electric prin coliziuni între ele şi formează straturi de particule cu sarcină de aceeaşi polaritate", a declarat cercetătoarea în ştiinţe planetare Ivana Kolmasova de la Institutul de Fizică Atmosferică din cadrul Academiei de Ştiinţe din Praga, coordonatoarea studiului publicat în această săptămână în revista Nature Communications.
"Prin acest proces, un uriaş câmp magnetic este format şi descărcarea poate să fie iniţiată. Această explicaţie este cumva simplificată, deoarece oamenii de ştiinţă încă nu sunt complet siguri de ceea ce se petrece cu exactitate în interiorul norilor de furtună", a adăugat ea.
Existenţa fulgerelor pe Jupiter a fost confirmată atunci când emisii radio la frecvenţe audibile au fost înregistrate în 1979 de o sondă spaţială lansată de NASA, Voyager 1, care călătorea prin Sistemul Solar.
S-a demonstrat că şi celelalte planete gazoase din Sistemul Solar - Saturn, Uranus şi Neptun - prezintă fenomenul de fulger. Există anumite date ce sugerează prezenţa fulgerelor şi în norii planetei telurice Venus, deşi existenţa lor rămâne încă o chestiune aflată în dezbatere.
Alte studii au detaliat şi alte asemănări între procesele de formare a fulgerelor pe Jupiter şi pe Terra. De exemplu, ratele de producere a fulgerelor pe cele două planete sunt similare, deşi distribuţia acestora pe Jupiter este diferită faţă de cea care există pe Pământ.
"Pe Terra, regiunile tropicale sunt cele mai active. Majoritatea fulgerelor de pe Jupiter se produc însă la latitudini medii, precum şi în regiunile polare. Noi nu avem aproape deloc o astfel de activitate (fulgere - n.red.) în apropiere de regiunile polare ale Pământului. Deci, condiţiile de formare a norilor de furtună de pe Jupiter şi a celor tereştri sunt probabil foarte diferite", a adăugat Ivana Kolmasova.
"Au existat câteva încercări de a compara puterea fulgerelor bazate pe măsurători optice şi s-a ajuns la concluzia că fulgerul de pe Jupiter ar putea fi comparabil cu cel mai puternic fulger terestru", a mai spus cercetătoarea cehă, adăugând că alte analize de acest tip sunt planificate în viitor.
Planeta Jupiter este compusă în principal din hidrogen şi heliu, prezentând şi mici cantităţi de alte gaze. Dungile şi câteva furtuni (ce apar sub forma unor pete) domină aspectul colorat al lui Jupiter, cea de-a cincea planetă de la Soare, ce are un diametru de aproximativ 143.000 de kilometri.
Sonda spaţială Juno orbitează planeta Jupiter din 2016 şi a obţinut informaţii despre atmosfera sa, structura internă, câmpul magnetic intern şi regiunea din jurul acestuia, create de magnetismul intern al planetei.
- Te-ar putea interesa si:
- O posibilă planetă oceanică, la „doar” 48 de ani-lumină de Pământ
- Durata zilelor s-ar putea modifica: rotaţia nucleului intern al Pământului începe să încetinească...
- Descoperirea care arată că Marte ar fi fost foarte asemănătoare Terrei
