Descarcă aplicația DIGI TV
Vizual comunicat_Film Now_Recomandările lunii august

În august, călătorește dincolo de ecrane, pe Film Now

Când lumina verii se domolește, Film Now pornește într-o călătorie printre destine care înfruntă imposibilul și inimi care își găsesc curajul. August este luna eroilor neînfricați, a femeilor care se redescoperă dincolo de limite și a prieteniilor ce cresc în umbra provocărilor, unite de un fir roșu comun: determinarea de a urma drumul. Cu fiecare poveste, vei vedea cum loialitatea, iubirea și încrederea sunt puse la încercare în cele mai intense misiuni – unele periculoase, altele intime, toate însă profund umane.

Sâmbătă, 02 august, de la ora 20:00, pe Film Now, urmărește un scenariu impresionant despre speranță și regăsire în Clubul miracolelor/THE MIRACLE CLUB (2023). Ballygar, o comunitate tradițională de la periferia Dublinului anilor ’60, este locul în care visul oricărei femei este să evadeze, măcar pentru o clipă, din rutina cotidiană. Atunci când o tombolă organizată de parohie le oferă șansa unui pelerinaj la Lourdes, Franța, cele patru protagoniste – Lily, Eileen, Dolly și Chrissie – prind ocazia unei transformări personale. Împinse de dorințe nerostite, de poveri ascunse și de un trecut care încă le apasă, pornesc într-o călătorie care le va schimba pentru totdeauna. Cu ajutorul părintelui Dermot Byrne, un om al bisericii cu o abordare neconvențională și prin puterea unei prietenii renăscute, cele patru vor învăța că adevăratele miracole nu iau mereu forme extraordinare, ci se ascund în puterea de a merge mai departe. O comedie emoționantă, sub bagheta regizorală a lui Thaddeus O’Sullivan, cu interpretări remarcabile ale Laurei Linney, Kathy Bates, Agnes O’Casey și inegalabilei Maggie Smith, într-unul dintre cele mai memorabile roluri ale carierei sale. 

Sâmbătă, 09 august, de la ora 20:00, pe Film Now, ieși din carapace și intră în acțiune cu Țestoasele Ninja: Haosul mutanților/TEENAGE MUTANT NINJA TURTLES: MUTANT MAYHEM (2023), o peliculă animată, cu un stil vizual spectaculos și umor adolescentin, care aduce un suflu nou francizei îndrăgite. După ani întregi petrecuți în umbră, departe de ochii lumii, cei patru frați, Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael, își doresc, mai mult ca oricând, să fie acceptați și priviți precum niște tinere țestoase obișnuite de către locuitorii New York-ului. Cu speranța de a câștiga simpatia oamenilor, pornesc într-o serie de aventuri eroice, alături de noua lor prietenă, April O’Neil. Însă planurile lor sunt rapid date peste cap de o confruntare pe muchie de cuțit cu o grupare criminală și o armată de mutanți dezlănțuiți. Distribuția vocală de excepție – Micah Abbey, Shamon Brown Jr., Nicolas Cantu și Brady Noon, dar și actorii celebri care apar în peliculă – Jackie Chan, Ice Cube, Seth Rogen, Post Malone și John Cena – garantează distracție pentru întreaga familie și o seară plină de energie, amuzament și spirit... „cowabunga”!

Duminică, 17 august, de la ora 20:00, pe Film Now, adrenalina atinge cote maxime cu Misiune: Imposibilă – Răfuială mortală: Partea Întâi/MISSION: IMPOSSIBLE – DEAD RECKONING PART ONE, 2023! Ethan Hunt și echipa sa IMF (Impossible Mission Force) pornesc într-o cursă contracronometru pentru a împiedica o armă devastatoare să ajungă pe mâini greșite și să pună în pericol întreaga omenire. Pe urmele lor se află un adversar enigmatic, iar Ethan este forțat să aleagă între succesul operațiunii și siguranța celor dragi. Regizat de Christopher McQuarrie, acest nou capitol păstrează esența primului film din 1996 și reunește toate elementele care au transformat seria într-un fenomen mondial: secvențe de tensiune pură, cascadorii uluitoare și Tom Cruise, într-o prestație de excepție. Un thriller care a cucerit box-office-ul cu încasări de peste 600 de milioane de dolari și care nu îți lasă niciun moment de respiro.

Duminică, 31 august, de la ora 20:00, Film Now te invită să explorezi adâncurile cu Aquaman și Regatul Pierdut/AQUAMAN AND THE LOST KINGDOM (2023). După ce nu a reușit să-l învingă pe conducătorul Atlantidei în prima dispută, Black Manta, orbit de dorința de a-și răzbuna tatăl, este hotărât să-l doboare definitiv și apelează la Tridentul Negru, o relicvă mitologică capabilă să elibereze un rău implacabil. Pentru a opri haosul, Aquaman este constrâns să colaboreze cu fratele său Orm, rivalul de odinioară la tron, formând o alianță improbabilă. Împreună trebuie să lase la o parte conflictele trecutului și să protejeze regatul de pe fundul oceanului, dar și întreaga lume, de o distrugere ireversibilă. Imaginile fascinante din străfundurile apelor, forța magnetică a lui Jason Momoa și măreția legendară a universului DC conturează o experiență cinematografică electrizantă, apreciată la scară globală și validată de un succes comercial răsunător.

Abonații Digi TV care optează pentru pachetul Digital și aleg extraopțiunea Film Now, cu doar 3,05 lei/ lună au acces la o selecție de filme îndrăgite de public și laureate de juriile unor festivaluri de renume. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și pe platforma Digi Online.

------------------------------------------------------------     

# Clubul miracolelor

THE MIRACLE CLUB/ 2023

Sâmbătă, 02 august, la 20:00

Regia: Thaddeus O'Sullivan 

Cu: Kathy Bates, Laura Linney, Maggie Smith, Mark McKenna, Mark O'Halloran, Stephen Rea

---

# Țestoasele Ninja: Haosul mutanților

TEENAGE MUTANT NINJA TURTLES: MUTANT MAYHEM/ 2023

Sâmbătă, 09 august, la 20:00

Regia: Jeff Rowe, Kyler Spears 

Voci: Micah Abbey, Shamon Brown Jr., Nicolas Cantu, Brady Noon, John Cena, Seth Rogen, Rose Byrne, Jackie Chan, Ice Cube, Paul Rudd, Post Malone

--- 

# Misiune: Imposibilă - Răfuială mortală partea întâi

MISSION: IMPOSSIBLE - DEAD RECKONING PART 1/ 2023

Duminică, 17 august, la 20:00

Regia: Christopher McQuarrie 

Cu: Tom Cruise, Hayley Atwell, Rebecca Ferguson, Simon Pegg, Vanessa Kirby, Ving Rhames

---

# Aquaman și regatul pierdut

AQUAMAN AND THE LOST KINGDOM/ 2023

Duminicǎ, 31 august, la 20:00

Regia: James Wan

Cu: Jason Momoa, Nicole Kidman, Patrick Wilson, Amber Heard, Yahya Abdul-Mateen II

Despre Film Now

Programul Film Now este disponibil pe site-ul https://www.filmnow.ro/program.

Film Now este parte a grupului Digi. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM, Chill FM, DIGI 24 FM.

Te-ar putea interesa si:
La Film Now, serile de septembrie sunt dedicate suspansului
Pe Film Now, spectacolul cinematografic nu trece pe modul „vacanță” în august
În iulie, Film Now răcorește serile toride cu un mix fresh de titluri captivante
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Miercuri21.10
Joi22.10
Vineri23.10
Sâmbătă24.10
Duminică25.10
Luni26.10
06:00 Arhitectura antica
06:55 Istoria aviatiei
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 Filler Digipedia Dune 1
10:15 Mergand printre dinozauri
11:05 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:12 Gradina Botanica
11:15 stiinta bate fictiunea
11:40 stiinta bate fictiunea
12:05 Film de calatorie
12:20 Megainginerii: Poduri record
13:14 Digi Portret Constantin Dumitriu
13:20 Drumul matasii
14:15 Superconstructii antice
15:10 Filler Digipedia AI vs Societate
15:15 Istoria aviatiei
16:11 Filler Digipedia GRADINA BOTANICA 2
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
18:00 Filler Digipedia Sonka
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia Robotizare 2
19:00 Mergand printre dinozauri
19:50 Mergand printre dinozauri: descoperiri
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Mari descoperiri cu Dan Snow
21:46 Filler Digipedia AI vs Societate
22:00 Secretele istoriei
23:50 Cezar
00:33 100 baloane pentru Romania
01:05 Megainginerii: Diguri record
02:00 Italia vazuta de sus
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Mari descoperiri cu Dan Snow
04:20 Israel vazut de sus
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Superconstructii antice
06:55 Istoria aviatiei
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 Filler Digipedia Robotizare 2
10:15 Mergand printre dinozauri
11:05 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:15 stiinta bate fictiunea
11:40 stiinta bate fictiunea
12:05 Film de calatorie
12:20 Megainginerii: Diguri record
13:12 Filler Digipedia Smart 1
13:16 Filler Digipedia Smart 2
13:20 Italia vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Sonka
14:09 Filler Digipedia Sonka
14:15 Superconstructii antice
15:06 Filler Digipedia Special Space 1 1
15:11 Filler Digipedia Special Space 1 2
15:15 Istoria aviatiei
16:08 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Filler Digipedia Sonka
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Digipedia ROSA
19:00 Mergand printre dinozauri
19:50 Mergand printre dinozauri: descoperiri
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Mari descoperiri cu Dan Snow
21:47 Portrete noi
21:55 Filler Digipedia IT 4
22:00 Israel vazut de sus
22:50 Misterul din Pompei
23:40 Cezar
00:35 Crypto pe intelesul tuturor
01:30 Megainginerii: Avioane de lupta
02:25 Italia vazuta de sus
03:10 Lumea vulcanilor
03:55 Visul lui Gerard Depardieu
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Superconstructii antice
06:51 Filler Digipedia Special Space 1 2
06:55 Istoria aviatiei
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Mergand printre dinozauri
11:00 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:10 stiinta bate fictiunea
11:35 stiinta bate fictiunea
12:00 Film de calatorie
12:15 Filler Digipedia Basm
12:20 Megainginerii: Avioane de lupta
13:12 Digiportret Mihail Cosuletu
13:20 Italia vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Smartlab 1 1
14:09 Filler Digipedia Smartlab 1 2
14:15 Superconstructii antice
15:06 Filler Digipedia Special Space 2 1
15:11 Filler Digipedia Special Space 2 2
15:15 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Filler Digipedia ROSA
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Digipedia Dune 2
19:00 Mergand printre dinozauri
19:50 Mergand printre dinozauri: descoperiri
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Lumea vulcanilor
20:55 Filler Digipedia Previziuni
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Visul lui Gerard Depardieu
22:44 Filler Digipedia Basm
22:50 Misterul din Pompei
23:40 Cezar
00:30 Megainginerii: Autostrazi
01:25 Italia vazuta de sus
02:10 Planetele
03:10 Viata printe stele
04:05 in prima linie
04:35 in prima linie
05:05 Tutankhamon: aliati si inamici
06:00 Superconstructii antice
06:51 Filler Digipedia Special Space 2 2
06:55 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Cum sau construit
09:25 Navigand prin lume
10:15 Mergand printre dinozauri
11:05 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:15 DIGIPEDIA
11:45 Jurnalul de Stiinte
11:56 Filler Digipedia Robotizare 3
12:00 VOCILE OPEREI
12:20 Megainginerii: Autostrazi
13:15 Filler Digipedia Emirate
13:20 Italia vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Basm
14:11 Filler Digipedia Social
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
15:15 in adancul Marii Negre
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Digi Portret Wargha Enayati
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Digipedia STEM VS CRISPRS 1
19:00 Mergand printre dinozauri
19:50 Mergand printre dinozauri: descoperiri
20:00 Planetele
21:00 Viata printe stele
21:54 Digi Portret Justin Ionescu
22:00 in prima linie
22:30 in prima linie
23:00 Tutankhamon: aliati si inamici
23:55 VOCILE OPEREI
00:45 Megainginerii: Submarine
01:40 Italia vazuta de sus
02:25 Influencerii istoriei
03:20 Patrimoniul mondial al Austriei
04:15 Israel vazut de sus
05:05 Tutankhamon: aliati si inamici
06:00 Superconstructii antice
06:55 in adancul Marii Negre
07:56 Filler Digipedia Social
08:00 Cum au reparat asta?
08:45 Cum sau construit
09:30 Navigand prin lume
10:20 Mergand printre dinozauri
11:10 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:20 Femeile din Al Doilea Razboi Mondial
12:20 Megainginerii: Submarine
13:14 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
13:20 Italia vazuta de sus
14:04 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:11 Filled Digipedia Science 1
14:15 Superconstructii antice
15:15 in adancul Marii Negre
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Filler Digipedia Radon 1 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia Radon 1 2
19:00 Mergand printre dinozauri
19:50 Mergand printre dinozauri: descoperiri
20:00 Influencerii istoriei
20:53 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
21:00 Patrimoniul mondial al Austriei
21:52 Filler Digipedia Special Scuba
21:56 Filler Digipedia Special Scuba
22:00 Israel vazut de sus
22:49 Filler Digipedia Mars 1
22:55 Tutankhamon: aliati si inamici
23:50 Cezar
00:45 Megainginerii: Structuri record
01:40 Parcuri nationale
02:30 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
03:15 Africa vazuta de sus
04:10 Secretele istoriei
06:00 Superconstructii antice
07:00 in adancul Marii Negre
08:01 Filled Digipedia Science 1
08:05 Cum au reparat asta?
08:50 Cum sau construit
09:35 Navigand prin lume
10:26 Filler Digipedia Radon 1 2
10:30 Mergand printre dinozauri
11:20 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:30 Ultimul imparat: Carol I al Austriei
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 decembrie
13:20 Parcuri nationale
14:08 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
15:15 A cui e lumea?
16:10 Filler Digipedia STEM VS CRISPRS 2
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
18:00 Filler Digipedia Agro 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia Agro 2
19:00 Planetele
20:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
20:45 Film de calatorie
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
22:00 Secretele istoriei
23:50 Cum apar superfurtunile
00:45 Megainginerii: Structuri record
01:40 Parcuri nationale
02:30 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
03:15 Africa vazuta de sus
04:10 Cum am putea sa racorim planeta
05:05 Mituri si mistere

Partenerii noștri

Bristol International Balloon Fiesta Kicks Off

Cât de mult s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la...

Luna se micşorează, iar oamenii de ştiinţă sunt tot mai aproape de a determina cu exactitate cât de...