Descarcă aplicația DIGI TV
Jeff Bezos

Jeff Bezos îl devansează pe Elon Musk şi redevine cel mai bogat om din lume

Jeff Bezos vrea să ajungă pe Lună/ Getty Images

Fondatorul Amazon Jeff Bezos a revenit pe primul loc în clasamentul miliardarilor întocmit de Bloomberg, cu o avere estimată la 200 de miliarde de dolari, devansându-l pe CEO-ul Tesla, SpaceX şi X Elon Musk (198 de miliarde de dolari), care i-a luat acest titlu în 2021, iar CEO-ul grupului francez de LVMH Bernard Arnault rămâne pe locul trei, relatează AFP.

Potrivit clasamentului, actualizat la 4 martie, averea lui Jeff Bezos se ridică la 200 de miliarde de dolari, depăşind-o pe cea a lui Elon Musk, evaluară la 198 de miliarde de dolari.

Citește și: Jeff Bezos crede că pe viitor oamenii vor vizita Terra ca pe o destinaţie de vacanţă

Averea CEO-ului LVMH, Bernard Arnault, este estimată la 197 de miliarde de dolari.

Jeff Bezos, care nu mai conduce din iulie 2021 Amazon, pe care l-a fondat în 1994, a profitat de situaţia bună a acţiunilor gigantului de vânzări online, la care este în continuare primul acţionar, şi de vânzarea unor titluri ale grupului în ultimele săptămâni, în sumă de 8,5 miliarde de dolari.

Vânzarea acestor acţiuni ar putea să-l facă să-şi piardă din nou titlul, din cauza impozitelor aferente pe care le are de plătit fiscului american, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

În schimb, averea lui Elon Musk a scăzut cu 30 de miliarde de dolari, din cauza devalorizării Tesla, care a piedut aproape 25% în ultimul an.

Însă cea mai mare lovitură aplicată averii miliardarului de origine sud-africană a fost anularea, la sfârşitul lui ianuarie, de către o judecătoare din Delaware (est) a unui plan de remuneraţie în acţiuni la Tesla, estimat la 56 de miliarde de euro, care i-a fost acordat în 2018.

Citește și: Jeff Bezos e gata să contribuie cu un miliard de dolari la reîmpădurirea Africii. Prințul Charles a pledat pentru această inițiativă

Unul dintre acţionarii constructorului de automobile l-a dat în judecată, apreciind că această remuneraţie este excesivă.

FOŞTI CONDUCĂTORI DE LA TWITTER ÎL DAU ÎN JUDECATĂ PE MUSK ŞI-I CER 130 DE MILIOANE DE DOLARI

Pe de altă parte, patru foşi conducători ai Twitter au depus o plângere, luni, împotriva lui Elon Musk, în care-l acuzăpe proprietarul reţelei de socializare că i-a concediat din motive de neglijenţă gravă, fără alt motiv decât acela de a nu le plăti indemnizaţiile de plecare.

Te-ar putea interesa si:
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Cine este Larry Ellison, mogulul tehnologic care vine tare din urmă şi l-ar putea detrona pe Elon...
Elon Musk, mesaj ironic pe „X” după ce Facebook și Instagram au picat pentru aproape două ore. Sute...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni09.11
Marți10.11
Miercuri11.11
Joi12.11
Vineri13.11
Sâmbătă14.11
Duminică15.11
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Pe urmele furtunii
11:45 Batalia Atlanticului
12:35 Antarctica dezvaluita
13:00 Suntem singuri in Univers?
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:44 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
23:50 in prima linie
00:20 Film de calatorie
00:35 Antarctica dezvaluita
01:00 Suntem singuri in Univers?
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:25 Supermasini
10:10 Luptatorii aerului
10:55 Apocalipsa: planul B
11:50 Proiectul Artemis
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:14 Portrete noi
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Blestemul lui Escobar
23:00 1975: inceputul cosmarului
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Blestemul lui Escobar
05:05 1975: inceputul cosmarului
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:05 Filler Digipedia
17:09 Filler Digipedia
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
00:04 Cum sa prinzi 100
00:30 Lumea vazuta de sus
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
22:53 Digi PortretAlexandru Ciubotariu
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Argentina vazuta de sus
08:30 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Minunile pamantului
11:45 Cei mai periculosi vulcani
12:40 Lumea vazuta de sus
13:05 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:44 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:00 Lumea vazuta de sus
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Arhitectura antica
02:45 Atlantida: orasul pierdut
03:35 Film de calatorie
03:50 Film de calatorie
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Jurnalul de Stiinte
11:25 DIGIPEDIA
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:20 Film de calatorie
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Portrete noi
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Tragedia unui imparat
21:54 Portrete noi
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 Lumea vazuta de sus
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Arhitectura antica
02:10 Planetele
03:10 Tragedia unui imparat
04:05 Imperiul Britanic
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Proiectul Artemis
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Digi PortretDan Dinu
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:01 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Secretul lumii civilizate
21:53 Filler DigipediaBLUE ZONES
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:24 Film de calatorie
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Planetele
03:25 Secretul lumii civilizate
04:20 Castele din Austria
05:05 Lucy Worsley investigheaza

Partenerii noștri

1560x1200px_comunicat(DIGILife-DIGIWorld-DIGIAnimalWorld)

Cyber Monday aduce un nou val de promoții la DIGI: servicii la jumătate de preț, în primele nouă luni

Lista de dorințe e lungă, dar timpul prea scurt? De Cyber Monday, DIGI prelungește maratonul...