Descarcă aplicația DIGI TV
Cancer,Cells,On,Scientific,Background.3d,Illustration

Aproape 40% dintre cazurile de cancer la nivel global, asociate unor cauze ce pot fi prevenite. Cei mai întâlniţi factori de risc

Celule canceroase, cancer. Shutterstock

Aproape 40% dintre cazurile de cancer înregistrate la nivel global în 2022 au fost asociate unor cauze ce pot fi prevenite potrivit unei analize globale publicate marţi în revista Nature Medicine, informează DPA.

Studiul, realizat de Isabelle Soerjomataram de la Agenţia internaţională pentru cercetare în domeniul cancerului (IARC) din Lyon, a ajuns la concluzia că tutunul, alcoolul şi infecţiile sunt cei mai des întâlniţi factori de risc.

Analiza a estimat că circa 30% dintre cancerele diagnosticate la femeie şi 45% dintre cele diagnosticate la bărbaţi puteau fi evitate. Per ansamblu, dintre cele 18,7 milioane de noi cancere înregistrate la nivel global în 2022, circa 7 milioane puteau fi prevenite, echivalentul a 38% din total.

Cercetătorii au folosit date la nivel global pentru a corela cazurile noi de cancer cu factorii de risc care au o relaţie cauzală dovedită cu această boală. Studiul a inclus riscuri comportamentale cum ar fi fumatul, dar şi expunerea la factori de mediu şi profesionali, transmite Agerpres.

Tiparele de risc variază în funcţie de regiune şi de sex. În Africa Subsahariană, 38% dintre cazurile de cancer în rândul femeilor puteai fi evitate, în comparaţie cu circa 25% în Africa de Nord şi Asia de Vest. În aceste regiuni, infecţiile au fost principala cauză prevenibilă. În Europa, Statele Unite, Canada şi Australia, tutunul a fost desemnat factorul de risc dominant.

André Ilbawi, coautor al studiului, care lucrează în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a spus că studiul oferă prima imagine globală a proporţiei cazurilor de cancer cauzate de factori care pot fi evitaţi. Acesta a subliniat că înţelegerea tiparelor regionale poate ajuta guvernele şi indivizii să ia măsuri specifice în scopul reducerii riscului de cancer.

Potrivit lui Soerjomataram, abordarea cauzelor prevenibile este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a reduce povara în creştere a cancerului la nivel global, care, potrivit OMS, ar putea creşte cu 50% până în 2040 dacă tendinţa actuală se menţine.

Potrivit unui studiu publicat în Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention, o revistă a Asociaţiei americane pentru cercetare în domeniul cancerului, persoanele diagnosticate cu cancer şi care consumă o cantitate mare de alimente ultra-procesate (AUP) au un risc de deces din această cauză cu aproape 60% mai mare, informează DPA şi PA Media.

Printre alimentele ultra-procesate se numără îngheţata, carnea procesată, chipsurile, pâinea produsă în serie, unele cereale pentru mic dejun, biscuiţii, semipreparetele şi băuturile acidulate.

Studiul, realizat în perioada 2005-2022, a inclus 24.325 de persoane cu vârste de peste 35 de ani la începutul studiului şi care locuiau în regiunea Molise din sudul Italiei.

Alimentele AUP conţin deseori niveluri ridicate de grăsimi saturate, sare, zahăr şi aditivi, care, potrivit experţilor, lasă mai puţin loc în dietele oamenilor pentru alimentele cu mai mulţi nutrienţi.

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni07.09
Marți08.09
Miercuri09.09
Joi10.09
Vineri11.09
Sâmbătă12.09
Duminică13.09
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Poduri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum s-au construit
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Vacanta raw
12:15 Film de calatorie
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Diguri record
16:10 Arhitectura antica
17:02 Filler DIGIPEDIA SOS
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Pompeii: viata intr-un oras roman
20:45 Film de calatorie
21:00 Irlanda vazuta de sus
22:00 Primii parizieni
22:53 Digi portret - Dan Perjovschi
23:00 Lucy Worsley investigheaza
00:48 Digi Portret - Razvan Penescu
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Lumea vazuta de sus
01:45 Vase de razboi
02:30 Cronicile unui imperiu
03:25 Irlanda vazuta de sus
04:15 Cea mai rea vreme
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Diguri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Vacanta raw
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:19 Filler DIGIPEDIA SOS
13:25 Filler DIGIPEDIA SOS 2
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Avioane de lupta
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Razvan Penescu
21:00 Irlanda vazuta de sus
21:48 Filler DIGIPEDIA SOS 2
22:00 Cea mai rea vreme
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Om versus animal
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Lumea vazuta de sus
01:40 Vase de razboi
02:26 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
02:30 Cronicile unui imperiu
03:25 Irlanda vazuta de sus
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Avioane de lupta
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Antarctica dezvaluita
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:16 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
14:20 Navigand prin lume
15:11 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
15:15 Megainginerii: Autostrazi
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
21:00 Irlanda vazuta de sus
21:53 Filler DIGIPEDIA SOS 4
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Om versus animal
00:10 Antarctica dezvaluita
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Vase de razboi
02:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
02:20 Apocalipsa antica
03:11 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
03:15 Planetele
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:51 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
06:55 Megainginerii: Autostrazi
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Antarctica dezvaluita
12:23 Digi Portret - Ionut Budisteanu
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
14:20 Navigand prin lume
15:10 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
15:15 Megainginerii: Submarine
16:10 Arhitectura antica
17:02 Portrete noi
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
20:52 Portrete noi
21:00 Planetele
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Film de calatorie
00:45 VOCILE OPEREI
01:05 Antarctica dezvaluita
01:30 stiinta bate fictiunea
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 Vase de razboi
03:06 Gradina Botanica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Martori ai istoriei
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Submarine
07:45 Arhitectura antica
08:36 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum s-au construit
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Antarctica dezvaluita
12:15 Film de calatorie
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:20 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
13:25 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
13:30 Vase de razboi
14:16 Gradina Botanica
14:20 Navigand prin lume
15:10 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:02 Digiportret - Mihail Cosuletu
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:11 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
20:15 Italia vazuta de sus
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Martori ai istoriei
23:05 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:35 Film de calatorie
23:50 Renasterea in arta
00:40 stiinta bate fictiunea
01:05 stiinta bate fictiunea
01:30 Vase de razboi
02:20 Apocalipsa antica
03:15 Planetele
04:15 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Structuri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:43 Masinile de pompieri
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:20 Filler DIGIPEDIA SOS 4
13:26 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
22:54 Filler DIGIPEDIA SOS 5
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 Renasterea in arta
00:45 stiinta bate fictiunea
01:10 stiinta bate fictiunea
01:35 Vase de razboi
02:25 Apocalipsa antica
03:20 1944: Portul artificial
04:15 Genii militare
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Structuri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum au reparat asta?
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 VOCILE OPEREI
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:30 Vase de razboi
14:20 Egiptul vazut de sus
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 1944: Portul artificial
22:00 Genii militare
22:53 Portrete noi
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 Renasterea in arta
00:00 Zone de conflict
00:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
01:00 stiinta bate fictiunea
01:25 stiinta bate fictiunea
01:50 Vase de razboi
02:40 Pompeii: viata intr-un oras roman
03:25 Picturi celebre
04:20 Mari constructii in Franta
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan

Partenerii noștri

epoca de piatra, descoperire arheologica

Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare

Vânătorii-culegători din Europa preistorică aveau obiceiuri culinare mult mai sofisticate decât se...