Descarcă aplicația DIGI TV
Aerial,View,Of,Green,Forests,With,Earth,,Green,Planet,In

Protejarea unei suprafeţe suplimentare de 1,2% din Terra ar preîntâmpina majoritatea extincţiilor

Planetă, faună floră. Shutterstock

Protejarea unei suprafeţe suplimentare de 1,2% din teritoriul global al Terrei sub forma unor rezervaţii naturale ar preîntâmpina majoritatea extincţiilor prezise de plante şi de animale şi ar costa aproximativ 263 de miliarde de dolari, potrivit unui studiu citat de Reuters.

Omenirea şi-a propus drept obiectiv protejarea a 30% din planeta noastră până în 2030 în scopul conservării faunei şi florei decimate de schimbările climatice, poluare şi distrugerea habitatelor.

Factorii de decizie politică se vor reuni în cadrul unui summit al Organizaţiei Naţiunilor Unite în octombrie în Columbia pentru a discuta modalităţile prin care poate fi atins acest obiectiv.

Noul studiu, publicat în revista Frontiers in Science, a avut drept obiectiv identificarea celor mai valoroase zone cu speranţa că vor fi incluse în acele planuri de conservare, a declarat Carlos Peres, coautor al studiului şi expert în ecologie şi conservare în cadrul Universităţii East Anglia din Regatul Unit.

''Majoritatea ţărilor nu au de fapt o strategie'', a spus Carlos Peres.

''Obiectivului 30-până în-30 îi lipsesc multe detalii, întrucât nu este precizat care 30% trebuie protejat'', a adăugat el.

Ariile propuse pentru a fi protejate în cadrul studiului acoperă o suprafaţă suplimentară de 1,6 milioane de kilometri pătraţi - un teritoriu cât o cincime din suprafaţa Statelor Unite - şi includ 16.825 de situri la nivel global, unde trăiesc specii rare şi ameninţate.

Aceste suprafeţe se adăugă celor aproape 16% din teritoriul planetei noastre care beneficiază deja de un anumit nivel de protecţie.

Studiul estimează că suma de 263 de miliarde de dolari ar fi costul de achiziţie al noilor zone, multe dintre ele incluzând proprietăţi private, la valorile pieţei, în următorii cinci ani.

''Timpul nu este de partea noastră întrucât va deveni din ce în ce mai costisitoare şi mai dificilă rezervarea unor arii protejate suplimentare'', a spus Carlos Peres.

Achiziţionarea de terenuri reprezintă cea mai mare parte din costul creării acestor zone protejate, iar studiul nu a luat în calcul costul de întreţinere şi de supraveghere al rezervaţiilor.

Circa trei sferturi din situri sunt păduri tropicale, ecosistemele cele mai biodiverse din lume. În Filipine, Brazilia şi Indonezia se află peste jumătate din cele mai valoroase situri.

Rusia este singura ţară cu cea mai valoroasă zonă care este deja pregătită pentru conservare, cu o suprafaţă de 138.436 de kilometri pătraţi, potrivit studiului, un teritoriu de mărimea Greciei.

Câteva ţări din Africa se află de asemenea în fruntea clasamentului: Madagascar ocupă locul al patrulea din punctul de vedere al numărului total de situri, în timp ce Republica Democratică Congo deţine cea mai extinsă zonă propusă pentru conservare pe continentul african.

Statele Unite reprezintă singura ţară dezvoltată printre cele 30 de ţări incluse în analiză şi deţine 0,6% din situri, echivalând cu o suprafaţă de două ori cât cea a statului Delaware.

Cercetătorii au luat în considerare ecosisteme terestre şi de apă dulce, nu şi oceane sau arii marine protejate. Cercetătorii nu au inclus nevertebratele în studiu, întrucât distribuţia geografică a insectelor şi a altor animale asemănătoare nu este bine cartografiată.

Te-ar putea interesa si:
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut...
Ce oră este pe Lună? O chestiune crucială pe care oamenii de știință o analizează
VIDEO DIGIPEDIA ȘTIINȚĂ – Emisiune integrală: 6.02.2026. Geografia, o experiență de învățare...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Marți27.10
Miercuri28.10
Joi29.10
Vineri30.10
Sâmbătă31.10
Duminică01.11
Luni02.11
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 Filler Digipedia Agro 2
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:14 decembrie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 decembrie
13:20 Parcuri nationale
14:08 decembrie
14:15 Superconstructii antice
15:10 Filler Digipedia UFO 1
15:15 A cui e lumea?
16:09 decembrie
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 decembrie
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
20:45 Film de calatorie
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 decembrie
22:00 Cum am putea sa racorim planeta
22:54 decembrie
23:00 Mituri si mistere
23:55 Spioni printre prieteni
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Africa vazuta de sus
04:05 Secretele istoriei
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 decembrie
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:13 Digi Portret Cristian Lascu
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:15 Filler Asteroizi 1
13:20 Parcuri nationale
14:08 Digi portret Dan Perjovschi
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Razvan Penescu
15:15 A cui e lumea?
16:09 Digi Portret Radu Gologan
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Digi Portret Catalin Cirstoveanu
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Asteroizi 3
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:53 Digi Portret Mihaela Glavan
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 Digi Portret Ionut Budisteanu
22:00 Secretele istoriei
23:55 100 baloane pentru Romania
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Islanda
04:05 O calatorie dea lungul mileniilor
05:05 Mituri si mistere
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:02 Film de calatorie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Portrete noi
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Nobel 2023
15:15 A cui e lumea?
16:09 Portrete noi
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Portrete noi
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Digipedia UFO 2
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:54 Digi Portret Dan Dinu
21:00 Islanda
21:54 Digi Portret Constantin Dumitriu
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Mituri si mistere
23:53 tinutul Buzaului Focul
00:00 Secrete din ADN
00:55 Filler Digipedia Special Profiler
01:00 Filler Digipedia Special Profiler
01:05 Megainginerii: Structuri record
02:00 Parcuri nationale
02:50 Masinile de pompieri
03:36 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
03:40 O alta Geneza
04:00 O calatorie dea lungul mileniilor
05:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Construim si inventam
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:40 Drumuri necunoscute: India
12:08 VOCILE OPEREI
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Digi Portret Wargha Enayati
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Radon 2 1
15:15 Ceam facut cu Pamantul
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Radon 2 2
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Masinile de pompieri
20:56 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
21:00 DIGIPEDIA
21:30 O alta Geneza
21:50 Filler Digipedia Special Profiler
21:55 Filler Digipedia Special Profiler
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
00:25 Transportul in Paris
01:16 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
01:20 Parcuri nationale
02:10 Planetele
03:10 Britannia
04:05 in prima linie
04:35 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:05 Mituri si mistere
06:00 Construim si inventam
06:55 Ceam facut cu Pamantul
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Colosseum cu Dan Snow
09:26 Filler Digipedia Radon 2 2
09:30 Navigand prin lume
10:21 decembrie
10:25 Planetele
11:25 DIGIPEDIA
11:55 Jurnalul de Stiinte
12:06 Film de calatorie
12:20 Transportul in Paris
13:11 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
13:15 Filler Digipedia Special Diplomatie 2
13:20 Parcuri nationale
14:07 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Special Diplomatie 3
15:15 Secretul din Santorini
16:11 Filler Digipedia Micro 1
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Special Scuba
18:05 Pe urmele furtunii
19:00 Aventura timpului
19:53 Portrete noi
20:00 Planetele
21:00 Britannia
21:54 Digi Portret Justin Ionescu
22:00 in prima linie
22:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:00 Mituri si mistere
23:55 VOCILE OPEREI
00:20 Cum sa prinzi 100
00:45 Vacanta raw
01:10 Vacanta raw
01:35 Arhitectura antica
02:30 Planetele
03:30 Previziuni
04:25 Castele din Austria
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Construim si inventam
06:55 Secretul din Santorini
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Colosseum cu Dan Snow
09:30 Pe urmele furtunii
10:25 Aventura timpului
11:20 Visul lui Gerard Depardieu
12:35 Vacanta raw
13:00 Vacanta raw
13:35 Arhitectura antica
14:30 Din interiorul fabricii
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretTeodor Ilincai TENOR
16:20 Lumea vazuta de sus
16:45 Lumea vazuta de sus
17:09 decembrie
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Previziuni
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:25 Film de calatorie
00:40 Vacanta raw
01:05 Vacanta raw
01:30 Arhitectura antica
02:21 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
02:25 Apocalipsa antica
03:20 Proiectul Artemis
04:05 Secretele istoriei
06:00 Din interiorul fabricii
07:00 Cum s-au construit
07:45 Lumea vazuta de sus
08:10 Lumea vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Influencerii istoriei
11:45 Mari descoperiri cu Dan Snow
12:35 Vacanta raw
13:00 Vacanta raw
13:35 Arhitectura antica
14:26 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
14:30 Din interiorul fabricii
15:30 Cum s-au construit
16:20 Lumea vazuta de sus
16:45 Lumea vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Proiectul Artemis
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:55 in prima linie
00:20 in prima linie
00:50 Vacanta raw
01:15 Vacanta raw
01:40 Arhitectura antica
02:31 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
02:35 Apocalipsa antica
03:30 Argentina vazuta de sus
04:15 Blestemul lui Escobar
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler

Partenerii noștri

alcool, consum de alcool

Doar două pahare de alcool pe zi pot avea consecințe grave. Ce au descoperit cercetătorii într-un nou studiu

Consumul a două porţii de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces...