Descarcă aplicația DIGI TV
Technologies,Connecting,The,World

Niveluri ridicate de ozon în urma valului de caniculă. Serviciul Copernicus de monitorizare a atmosferei emite o avertizare. Impactul asupra sănătății

Planeta. Shutterstock

Valorile ozonului au ajuns la niveluri periculoase pentru sănătate în nord-vestul Europei ca urmare a valului de caniculă actual, a avertizat marţi Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru monitorizarea atmosferei (CAMS), informează DPA, potrivit Agerpres.

''La mijlocul lui iulie, valorile maxime zilnice ale ozonului de la suprafaţă, care ajung la cele mai ridicate valori la mijlocul zilei, au atins niveluri nocive în Portugalia, Spania şi Italia, unde în anumite locuri a fost măsurat un exces de 200 de micrograme pe metru cub'', a precizat CAMS.

Deşi situaţia se va remedia cel mai probabil, nivelurile sunt aşteptate să crească peste 120 de micrograme pe metru cub în zone din nordul şi vestul Europei începând din 18 iulie ca urmare a valului de caniculă şi să atingă valori maxime pe 20 iulie, după care valorile vor scădea, a mai precizat serviciul european.

''Ozonul prezent la suprafaţa pământului este un agent poluant important, care poate afecta sănătatea umană, agricultura şi chiar ecosistemele, oamenii şi mediul per ansamblu'', a precizat CAMS.

''Impactul potenţial al poluării foarte ridicate cu ozon asupra sănătăţii umane poate fi considerabil atât din punct de vedere respirator, cât şi cardiovascular. Valori mai ridicate pot duce la simptome precum dureri în gât, tuse, dureri de cap şi un risc crescut de crize de astm'', a adăugat Mark Parrington, cercetător principal în cadrul CAMS.

Organizaţia Clean Air Alliance estimează că poluarea cu ozon duce la circa un milion de decese suplimentare în fiecare an, a mai precizat CAMS.

CAMS a precizat totodată că valul de caniculă din Europa a exacerbat scara şi intensitatea incendiilor de vegetaţie care fac ravagii în prezent în sudul Europei, în special în sud-vestul Franţei, Spaniei şi Portugaliei.

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni14.09
Marți15.09
Miercuri16.09
Joi17.09
Vineri18.09
Sâmbătă19.09
Duminică20.09
06:00 Egiptul vazut de sus
06:55 Megainginerii: Structuri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum au reparat asta?
11:05 O plimbare prin Australia
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:25 Filler Jurnalul de Stiinte - Charles Duke
13:30 Vase de razboi
14:20 Parcuri nationale
15:08 Portrete noi
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:03 Digi Portret - Razvan Suma
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Pompeii: viata intr-un oras roman
20:45 Film de calatorie
21:00 Picturi celebre
21:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
22:00 Mari constructii in Franta
22:54 Digi Portret - Radu Gologan
23:00 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:45 Film de calatorie
00:00 Zone de conflict
00:55 stiinta bate fictiunea
01:20 stiinta bate fictiunea
01:45 Vase de razboi
02:35 Cronicile unui imperiu
03:30 Picturi celebre
04:25 Cea mai rea vreme
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Parcuri nationale
06:50 Megainginerii: Structuri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 O plimbare prin Australia
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:30 Vase de razboi
14:20 Parcuri nationale
15:08 Digi Portret - Stefan Caltia
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Dan Dinu
21:00 Picturi celebre
21:55 Filler DIGIPEDIA SOS 5
22:00 Cea mai rea vreme
23:00 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:45 Film de calatorie
00:44 Portrete noi
00:50 Calatoriile lui Darley
01:15 Calatoriile lui Darley
01:45 Vase de razboi
02:35 Cronicile unui imperiu
03:30 Picturi celebre
04:25 Pe urmele lui Marco Polo
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Parcuri nationale
06:50 Megainginerii: Structuri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Frontierele luminii
12:30 Calatoriile lui Darley
12:55 Calatoriile lui Darley
13:30 Vase de razboi
14:20 Parcuri nationale
15:08 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
15:15 Construim si inventam
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Picturi celebre
21:54 Portrete noi
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
22:50 Film de calatorie
23:05 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:50 O planeta o sansa
00:44 Portrete noi
00:50 Calatoriile lui Darley
01:15 Calatoriile lui Darley
01:45 Luptatorii aerului
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Planetele
04:25 Pe urmele lui Marco Polo
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Parcuri nationale
06:50 Construim si inventam
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 stiinta bate fictiunea
12:15 Film de calatorie
12:30 Calatoriile lui Darley
12:55 Calatoriile lui Darley
13:30 Luptatorii aerului
14:20 Parcuri nationale
15:08 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
15:15 Construim si inventam
16:10 Arhitectura antica
17:03 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
22:50 Film de calatorie
23:05 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:50 O planeta o sansa
00:00 Ce stim despre SS
00:55 Digipedia - CERNpartea 2
01:30 Calatoriile lui Darley
01:55 Calatoriile lui Darley
02:25 Luptatorii aerului
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Martori ai istoriei
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Parcuri nationale
06:50 Construim si inventam
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 stiinta bate fictiunea
12:15 Film de calatorie
12:30 Calatoriile lui Darley
12:55 Calatoriile lui Darley
13:30 Luptatorii aerului
14:20 Parcuri nationale
15:08 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
15:15 Construim si inventam
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:15 Italia vazuta de sus
21:00 DIGIPEDIA
21:24 Digi Portret - Constantin Dumitriu
21:30 Martori ai istoriei
23:05 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:35 stiinta bate fictiunea
00:40 Calatoriile lui Darley
01:05 Calatoriile lui Darley
01:35 Luptatorii aerului
02:20 Apocalipsa antica
03:15 Planetele
04:15 Eroii de la caile ferate
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Parcuri nationale
06:50 Construim si inventam
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 DIGIPEDIA
11:25 Jurnalul de Stiinte
11:37 Transportul in Paris
12:30 Calatoriile lui Darley
12:55 Calatoriile lui Darley
13:30 Luptatorii aerului
14:14 Digi Portret - Wargha Enayati
14:20 Parcuri nationale
15:07 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
15:15 Materiale uimitoare
16:10 Arhitectura antica
17:10 Imagini de ansamblu
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Eroii de la caile ferate
22:54 Digi Portret - Justin Ionescu
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:47 Transportul in Paris
00:50 Vacanta raw
01:15 Vacanta raw
01:40 Luptatorii aerului
02:25 Apocalipsa antica
03:20 O bomba cu orice pret!
04:15 Genii militare
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Parcuri nationale
06:50 Materiale uimitoare
07:45 Arhitectura antica
08:40 Imagini de ansamblu
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 stiinta bate fictiunea
12:15 Film de calatorie
12:30 Vacanta raw
12:55 Vacanta raw
13:30 Luptatorii aerului
14:14 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:20 Egiptul vazut de sus
15:15 Materiale uimitoare
16:10 Arhitectura antica
17:10 Imagini de ansamblu
18:00 Proiectul Artemis
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 O bomba cu orice pret!
22:00 Genii militare
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 O planeta o sansa
00:05 Ce stim despre SS
01:05 Vacanta raw
01:30 Vacanta raw
01:55 Luptatorii aerului
02:40 Pompeii: viata intr-un oras roman
03:25 150 de ani de Met
04:15 Mari constructii in Franta
05:10 Dunarea

Partenerii noștri

planeta mercur

Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de la formare

O analiză a caracteristicilor suprafeţei lui Mercur a dezvăluit că planeta cea mai apropiată de...