Descarcă aplicația DIGI TV
gaura neagra

O gaură neagră masivă, „de 30 de miliarde de ori cât masa Soarelui”, a fost descoperită de astronomi britanici

O gaură neagră ultra-masivă, cu o masă de 33 de miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, a fost descoperită de o echipă de astronomi britanici, relatează miercuri DPA/PA Media.

Gaura neagră uriaşă este una dintre cele mai mari descoperite vreodată, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Durham. Echipa de cercetători a descris rezultatele, publicate în jurnalul ştiinţific Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, drept "extrem de interesante", relatează Agerpres. 

"Această gaură neagră, de aproximativ 30 de miliarde cât masa Soarelui nostru, este una dintre cele mai mari detectate vreodată şi se află la limita superioară a estimărilor privind dimensiunea la care credem, teoretic, că pot ajunge găurile negre, aşa că este o descoperire extrem de interesantă", a declarat autorul principal al studiului, dr. James Nightingale, de la Departamentul de Fizică al Universităţii Durham.

Citește și: Premieră în astronomie: cercetătorii au surprins o gaură neagră care a “clipit”. Cum explică fenomenul neobișnuit

Găurile negre ultra-masive sunt cele mai mari obiecte din Univers, cu o masă între 10 şi 40 de miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Astronomii estimează că acestea se găsesc în centrul tuturor galaxiilor mari, precum Calea Lactee.

Găurile negre ultra-masive sunt rare şi greu de observat, iar originile lor sunt neclare. Unii cred că s-au format din fuziunea extremă a galaxiilor masive, cu miliarde de ani în urmă, când Universul era încă tânăr.

Cercetătorii au folosit un fenomen cunoscut sub numele de lentilă gravitaţională, ajutându-se de prezenţa unei galaxii din apropiere, pe care au transformat-o într-o lupă uriaşă.

Acest lucru a dezvăluit prezenţa găurii negre ultra-masive, o regiune în care forţa gravitaţională este atât de puternică încât nici măcar lumina nu poate scăpa.

Oamenii de ştiinţă au folosit simulări realizate cu un super-computer de la Universitatea Durham şi imagini capturate de telescopul spaţial Hubble pentru a confirma dimensiunea găurii negre super-masive.

Conform cercetătorilor, aceasta este prima gaură neagră descoperită cu ajutorul lentilei gravitaţionale.

Citește și: O gaură neagră s-a izbit de un obiect misterios ce nu ar fi trebuit să existe. Ce au descoperit cercetătorii

"Cele mai multe dintre cele mai mari găuri negre pe care le cunoaştem sunt într-o stare activă, în care materia atrasă din apropierea găurii negre se încălzeşte şi eliberează energie sub formă de lumină, raze X şi alte radiaţii", a spus Nightingale.

"Însă lentilele gravitaţionale fac posibilă studierea găurilor negre inactive, ceva care nu este posibil în prezent în ceea ce priveşte galaxiile îndepărtate. Această abordare ne-ar putea permite să detectăm mult mai multe găuri negre aflate dincolo de universul nostru local şi să aflăm modul în care aceste obiecte exotice au evoluat în timpul cosmic", a adăugat cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă au declarat că lucrarea lor deschide calea către "posibilitatea tentantă" ca astronomii să poată descoperi mai multe găuri negre ultra-masive decât se credea anterio

Te-ar putea interesa si:
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut...
VIDEO DIGIPEDIA ȘTIINȚĂ – Emisiune integrală: 2.05.2026. SILVANUS: Știința și natura, o echipă de...
Brăila: Treceri de pietoni, o premieră națională
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Sâmbătă07.11
Duminică08.11
Luni09.11
Marți10.11
Miercuri11.11
Joi12.11
Vineri13.11
06:00 Din interiorul fabricii
07:00 Cum s-au construit
07:45 Lumea vazuta de sus
08:10 Lumea vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Jurnalul de Stiinte
11:01 Filler DigipediaMedic SUA
11:05 DIGIPEDIA
11:30 Proiectul Artemis
12:15 Viata romanilor la Malaiesti
12:35 Calatoriile lui Darley
13:00 Calatoriile lui Darley
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretRadu Gologan
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Sisi obsesia frumusetii
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:18 Digi PortretRazvan Suma
00:25 Calatoriile lui Darley
00:50 Calatoriile lui Darley
01:20 Arhitectura antica
02:15 Planetele
03:15 Sisi obsesia frumusetii
04:10 Imperiul Britanic
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 stiinta succesului
11:45 Batalia Atlanticului
12:35 Antarctica dezvaluita
13:00 Antarctica dezvaluita
13:28 Digi portret: ANDREEA BORTUN
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:23 Digi PortretStefan Caltia
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretCatalin Cirstoveanu
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:00 Filler DigipediaMedic SUA
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Palatul Belvedere
21:45 Film de calatorie
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:20 in prima linie
00:50 Antarctica dezvaluita
01:15 Antarctica dezvaluita
01:45 Arhitectura antica
02:40 Planetele
03:40 Palatul Belvedere
04:25 Castele din Austria
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Pe urmele furtunii
11:45 Batalia Atlanticului
12:35 Antarctica dezvaluita
13:00 Suntem singuri in Univers?
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:44 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
23:50 in prima linie
00:20 Film de calatorie
00:35 Antarctica dezvaluita
01:00 Suntem singuri in Univers?
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:25 Supermasini
10:10 Luptatorii aerului
10:55 Apocalipsa: planul B
11:50 Proiectul Artemis
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:14 Portrete noi
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Blestemul lui Escobar
23:00 1975: inceputul cosmarului
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Blestemul lui Escobar
05:05 1975: inceputul cosmarului
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:05 Filler Digipedia
17:09 Filler Digipedia
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
00:04 Cum sa prinzi 100
00:30 Lumea vazuta de sus
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
22:53 Digi PortretAlexandru Ciubotariu
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Argentina vazuta de sus
08:30 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Minunile pamantului
11:45 Cei mai periculosi vulcani
12:40 Lumea vazuta de sus
13:05 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:44 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:00 Lumea vazuta de sus
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Arhitectura antica
02:45 Atlantida: orasul pierdut
03:35 Film de calatorie
03:50 Film de calatorie
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza

Partenerii noștri

anzi, peru

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare...

Cu mai bine de cinci secole în urmă, copiii aleși pentru unele dintre cele mai importante ceremonii...