Oamenii de ştiinţă au descoperit cea mai veche dovadă a producerii focului de către oamenii preistorici într-un sit arheologic din comitatul englez Suffolk, sub forma unei vetre construite, se pare, de neanderthalieni în urmă cu circa 415.000 de ani, ceea ce înseamnă că acest moment-cheie din evoluţia umanităţii s-a petrecut mai devreme decât se credea până acum, informează Reuters.
Într-o fostă carieră de argilă pentru confecţionarea cărămizilor din apropierea satului Barnham, cercetătorii au descoperit o bucată de lut încălzit, câteva unelte din cremene distruse de căldură şi două bucăţi de pirită - un mineral care creează scântei atunci când este lovit de cremene pentru a aprinde iasca. Cercetătorii au considerat că aceste obiecte sunt indicii ale aprinderii repetate a focului.
Vatra focului era situată în apropierea unui iaz unde aceşti oameni preistorici îşi plasau tabăra.
''Credem că oamenii au adus pirită în acest loc cu intenţia de a face focul. E o descoperire cu implicaţii majore, care devansează cea mai timpurie dovadă a producerii focului'', a spus arheologul Nick Ashton, curatorul colecţiei paleolitice de la British Museum din Londra şi conducătorul cercetării publicate miercuri în revista Nature, informează Agerpres.
Până acum, cea mai timpurie dovadă cunoscută a aprinderii focului data din urmă cu 50.000 de ani, descoperită într-un sit din nordul Franţei şi atribuită tot neanderthalienilor.
Folosirea controlată a focului a fost un reper important în istoria evoluţiei omenirii, nu doar pentru că permitea prepararea alimentelor şi oferea protecţie împotriva prădătorilor, ci şi pentru că oferea căldura ce le permitea vânătorilor-culegători să prospere în zone cu condiţii mai reci.
''Zone ca Marea Britanie, spre exemplu'', a spus Rob Davis, arheolog la British Museum şi coautor al studiului.
Prin prepararea alimentelor cu ajutorul focului, strămoşii noştri reuşeau să elimine agenţii patogeni din carne şi toxinele din rădăcinile şi tuberculii comestibili. Prin prepararea la foc, aceste alimente deveneau mai fragede şi mai uşor de digerat, eliberând energia corporală din intestin pentru a alimenta dezvoltarea creierului.
Posibilitatea de a consuma o gamă mai variată de alimente a îmbunătăţit supravieţuirea şi a permis alimentarea unor grupuri mai mari de oameni, potrivit cercetătorilor.
Focul ar fi contribuit totodată la evoluţia socială. Utilizarea focului pe perioada nopţii le-a permis acestor oameni preistorici să se reunească şi să socializeze, prilej pentru a povesti şi a-şi dezvolta astfel limbajul şi sistemul de credinţe.
''Focul în aer liber devine un hub de socializare'', a spus Davis.
''Suntem o specie care a utilizat focul pentru a modela lumea din jurul nostru'', a continuat Davis, notând că, potrivit noilor descoperiri, această trăsătură este un element pe care specia noastră Homo sapiens îl are în comun cu neanderthalienii şi, posibil, cu alte rude hominide cu creier voluminos care au trăit în acele vremuri cum ar fi denisovanii.
Situl arheologic de la Barnham, din Paleolitic sau Epoca Pietrei Vechi, datează dinaintea celor mai vechi fosile cunoscute de Homo sapiens, descoperite în Africa.
Cercetătorii cred că neanderthalienii, verii noştri apropiaţi din punct de vedere evolutiv, erau cei care aprindeau focul, o altă dovadă a inteligenţei şi ingeniozităţii acestor oameni arhaici, mult timp discreditaţi în cultura populară.
Paleoantropologul şi coautorul studiului Chris Stringer a spus că nu au fost găsite rămăşiţe umane fosilizate la Barnham.
Stringer a precizat însă că fragmente dintr-un craniu uman, cu o vechime de circa 400.000 de ani, prezentând caracteristicile unui neanderthalian, au fost descoperite la mijlocul secolului al XX-lea la mai puţin de 160 de kilometri la sud, într-un oraş numit Swanscombe. Stringer a spus că fragmentele de craniu de la Swanscombe sunt similare cu fosilele de neanderthalian provenite dintr-un sit denumit Sima de los Huesos (Groapa cu oase), în apropiere de Burgos, Spania şi datând de acum 430.000 de ani.
''Aşadar cei care făceau focul la Barnham e foarte probabil să fi fost neanderthalieni timpurii, asemenea oamenilor de la Swanscombe şi Sima'', a spus Stringer.
Neanderthalienii au dispărut acum circa 39.000 de ani, nu cu mult timp după ce Homo sapiens au ajuns în Europa. Moştenirea lor supravieţuieşte în genomul majorităţii oamenilor de pe Terra, graţie încrucişării dintre Homo sapiens şi neanderthalieni înainte de dispariţia acestora din urmă.
Lucrări arheologice anterioare realizate în acest sit din Anglia le-au oferit cercetătorilor o bună înţelegere a felului cum arăta acel loc în momentul construirii vetrei, populat de o mare diversitate de animale, de la elefanţi la mamifere mai mici şi păsări. S-au găsit de asemenea dovezi ale activităţii umane sub forma unor urme de tăieturi pe oase de animale.
Există dovezi arheologice provenite din Africa şi care au o vechime de peste un milion de ani conform cărora oamenii foloseau focul apărut în mod natural - de la incendii de vegetaţie sau fulgere -, dar în acele situri nu s-au descoperit dovezi ale folosirii intenţionate a focului.
Cercetătorii au petrecut patru ani efectuând teste care să ateste că dovezile de la Barnham reprezintă folosirea deliberată a focului. Potrivit oamenilor de ştiinţă, au fost folosite inclusiv testări geochimice, care au pus în evidenţă existenţa unei temperaturi de peste 700 de grade Celsius, asociate utilizării repetate a focului în acelaşi amplasament.
- Te-ar putea interesa si:
- Misterul „mesagerilor ascunşi” ai sângelui, descifrat de cercetătorii din Australia
- În căutarea vieţii extraterestre. O exoplanetă telurică din clasa Super-Pământurilor, aflată la 20...
- Descoperirea care zdruncină modul în care fizicienii înţeleg originea primelor stele din Univers
