Descarcă aplicația DIGI TV
certificat covid-19

Valabilitatea certificatului Covid, prelungită cu un an de UE, până la sfârșitul lui iunie 2023. "Situația epidemiologică se poate schimba rapid"

UE a stabilit prelungirea valabilității certificatului Covid cu un an. / Foto: Profimedia

Parlamentul European şi statele membre UE au stabilit să prelungească cu un an, până în iunie 2023, regulamentul privind certificatul digital COVID-19 al UE pentru călătoriile în interiorul Uniunii, au anunţat instituţiile europene.

Multe state membre au încetat să îl solicite la intrarea pe teritoriul lor, dar "legislatorii europeni vor să garanteze că cetăţenii europeni se pot deplasa liber în cazul în care apare o nouă variantă îngrijorătoare", a explicat PE într-un comunicat citat de Agerpres.

Regulamentul de implementare a acestui certificat sanitar comun, atestând vaccinarea împotriva COVID-19, un test negativ sau o infecţie în ultimele şase luni, a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 şi urma să expire la 30 iulie 2022. Comisia a propus în februarie să îl prelungească cu un an.

Citește și:  Persoanele cu cel mai bun nivel de protecţie împotriva COVID-19 sunt cele care au fost atât vaccinate, cât și infectate anterior cu coronavirus

"Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital COVID-19 al UE a fost un instrument cheie pentru a ne ajuta să traversăm situaţii fluctuante. Suntem hotărâţi să revenim la libera circulaţie fără restricţii şi salutăm decizia unor state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat COVID-19", a explicat comisarul european responsabil cu dosarul, Didier Reynders.

Cu toate acestea, "acordul la care s-a ajuns astăzi ne va ajuta în continuare să facilităm călătoriile libere şi în siguranţă, dacă o creştere a infecţiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricţii", a subliniat comisarul.

Acordul politic la care s-a ajuns mai trebuie aprobat oficial de Parlamentul European şi de Consiliul UE (reprezentând statele membre), pentru a fi aplicat de la 30 iunie.

La sfârşitul lui 2022, Comisia va trebui să publice un raport privind certificatul COVID-19, care va putea fi însoţit de o propunere de scurtare a perioadei de aplicare a regulamentului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Citește și: Versiunea actualizată a vaccinului anti-Covid de la Moderna, mai eficient împotriva Omicron decât varianta originală a serului. Cererea de vaccinuri continuă să scadă

Foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:
Medicii au observat un rezultat neașteptat al vaccinului anti-COVID. Nou studiu pe 1 milion de...
Virusul care provoacă Covid-19 poate lăsa modificări detectabile în creier, chiar şi după o...
Legătura dintre Covid-19 şi bolile respiratorii. Cum ajută vaccinarea. Noi observații ale...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică16.08
Luni17.08
Marți18.08
Miercuri19.08
Joi20.08
Vineri21.08
Sâmbătă22.08
06:00 Vase de razboi
06:46 decembrie
06:50 O noua perspectiva
07:40 Luptatorii aerului
08:25 Cum au reparat asta?
09:10 Arhitectura antica
10:05 Arome din Gabon
11:00 Marea eclipsa din America
11:55 stiinta bate fictiunea
12:20 Curajoasa misiune Apollo
13:15 Africa vazuta de sus
14:08 Digi Portret - Ionut Budisteanu
14:15 Vase de razboi
15:05 O noua perspectiva
15:52 Portrete noi
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum au reparat asta?
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
18:52 Portrete noi
19:00 Arome din Malta
19:52 Portrete noi
20:00 Omul
20:50 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
21:00 Aventura timpului
21:53 Portrete noi
22:00 Tragica viata a Mariei Stuart
22:54 Portrete noi
23:00 Uciderea lui Sherlock
23:52 VOCILE OPEREI
00:15 stiinta bate fictiunea
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Egiptul vazut de sus
02:25 Cele mai periculoase sosele
03:10 Ce se intampla cu datele tale pesonale
04:05 O schimbare radicala: Golful Maine
05:00 Amprenta umana
06:00 Vase de razboi
06:50 O noua perspectiva
07:40 Luptatorii aerului
08:25 Cum au reparat asta?
09:10 Arhitectura antica
10:05 Arome din Malta
11:00 Despre boomul tehnologic al Chinei
11:55 stiinta bate fictiunea
12:20 Lumea vazuta de sus
12:45 Lumea vazuta de sus
13:09 Portrete noi
13:15 Egiptul vazut de sus
14:08 Digi Portret - Razvan Suma
14:15 Imagini de ansamblu
15:05 O noua perspectiva
15:52 Digi portret: ANDREEA BORTUN
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum s-au construit
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
18:52 Digi Portret - Stefan Caltia
19:00 Cinci grade in plus
19:53 Digi Portret - Dan Dinu
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Ce se intampla cu datele tale pesonale
22:00 O schimbare radicala: Golful Maine
23:00 Amprenta umana
23:56 VOCILE OPEREI
00:00 VOCILE OPEREI
00:20 stiinta bate fictiunea
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Egiptul vazut de sus
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Testul poligraf
04:10 Cea mai rea vreme
05:00 Amprenta umana
06:00 Imagini de ansamblu
06:50 O noua perspectiva
07:40 Luptatorii aerului
08:25 Cum s-au construit
09:10 Arhitectura antica
10:05 Cinci grade in plus
11:00 Urme din trecut
11:55 stiinta bate fictiunea
12:20 Lumea vazuta de sus
12:45 Lumea vazuta de sus
13:09 Digi Portret - Constantin Dumitriu
13:15 Egiptul vazut de sus
14:08 Digi Portret - Dan Dinu
14:15 Imagini de ansamblu
15:05 O noua perspectiva
15:52 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum s-au construit
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
18:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 intoarcerea omului pe Luna
19:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Testul poligraf
21:54 Digi Portret - Wargha Enayati
22:00 Cea mai rea vreme
22:48 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:54 Digi Portret - Justin Ionescu
23:00 Amprenta umana
00:15 stiinta bate fictiunea
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Secretele Irlandei
02:25 Cele mai periculoase sosele
03:10 Regina soarelui
04:05 Revolutia A.I.
05:00 Amprenta umana
06:00 Imagini de ansamblu
06:50 O noua perspectiva
07:40 Luptatorii aerului
08:25 Cum s-au construit
09:10 Arhitectura antica
10:05 intoarcerea omului pe Luna
11:00 Marele James Webb
11:55 stiinta bate fictiunea
12:20 Lumea vazuta de sus
12:45 Lumea vazuta de sus
13:09 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:15 Secretele Irlandei
14:08 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:15 Imagini de ansamblu
15:05 Navigand prin lume
16:00 Luptatorii aerului
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum s-au construit
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
18:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 intoarcerea omului pe Luna
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Regina soarelui
21:54 decembrie
22:00 Revolutia A.I.
22:54 decembrie
23:00 Amprenta umana
23:57 VOCILE OPEREI
00:00 tinutul Buzaului - Lemnul
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Secretele Irlandei
02:25 Cele mai periculoase sosele
03:10 Arta baroca
04:05 Prima femeie din justitie
05:00 Amprenta umana
06:00 Imagini de ansamblu
06:50 Navigand prin lume
07:45 Luptatorii aerului
08:30 Cum s-au construit
09:15 Arhitectura antica
10:10 intoarcerea omului pe Luna
11:05 Despre Univers
12:00 VOCILE OPEREI
12:20 Lumea vazuta de sus
12:45 Lumea vazuta de sus
13:09 decembrie
13:15 Secretele Irlandei
14:08 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:15 Imagini de ansamblu
15:05 Navigand prin lume
16:00 Italia vazuta de sus
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum s-au construit
17:45 Film de calatorie
18:00 Arhitectura antica
18:52 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
19:00 intoarcerea omului pe Luna
19:53 decembrie
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Arta baroca
21:54 decembrie
22:00 Prima femeie din justitie
23:00 Amprenta umana
23:56 Filler Digipedia - Medic SUA
00:00 VOCILE OPEREI
00:20 Despre Univers
01:15 Lumea vazuta de sus
01:40 Lumea vazuta de sus
02:05 Israel vazut de sus
02:50 Lumea vulcanilor
03:36 decembrie
03:40 Antarctica dezvaluita
04:05 Familii regale
04:56 Filler Digipedia - Medic SUA
05:00 Amprenta umana
06:00 Imagini de ansamblu
06:50 Navigand prin lume
07:45 Italia vazuta de sus
08:30 Cum s-au construit
09:15 Arhitectura antica
10:10 intoarcerea omului pe Luna
11:05 Despre Univers
12:00 VOCILE OPEREI
12:20 Lumea vazuta de sus
12:45 Lumea vazuta de sus
13:15 Israel vazut de sus
14:00 Film de calatorie
14:15 Imagini de ansamblu
15:05 Navigand prin lume
16:00 Italia vazuta de sus
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum s-au construit
17:45 Film de calatorie
18:00 Superconstructii antice
18:54 decembrie
19:00 Arome din Vietnamul de Sud
19:53 decembrie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Lumea vulcanilor
20:56 decembrie
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Antarctica dezvaluita
21:54 decembrie
22:00 Familii regale
22:51 Filler Digipedia - Medic SUA
22:55 Filler Digipedia - Medic SUA
23:00 Amprenta umana
23:56 decembrie
00:15 Vacanta raw
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Israel vazut de sus
02:20 Omul
03:10 Frumusetile naturii
04:05 Familii regale
05:00 Amprenta umana
06:00 Imagini de ansamblu
06:50 Navigand prin lume
07:45 Italia vazuta de sus
08:30 Cum s-au construit
09:15 Superconstructii antice
10:10 Arome din Vietnamul de Sud
11:05 DIGIPEDIA
11:35 Jurnalul de Stiinte
11:46 Filler Digipedia - Medic SUA
11:50 Filler Digipedia - Medic SUA
11:55 Vacanta raw
12:20 Lumea vazuta de sus
12:45 Lumea vazuta de sus
13:09 Digi Portret - Radu Gologan
13:15 Israel vazut de sus
14:15 Imagini de ansamblu
15:05 Navigand prin lume
15:55 Filler Digipedia - Medic SUA
16:00 Italia vazuta de sus
16:45 Film de calatorie
17:00 Cum s-au construit
17:45 Film de calatorie
18:00 Superconstructii antice
19:00 Arome din Yucatan
19:53 Digi Portret - Cristian Lascu
20:00 Omul
21:00 Frumusetile naturii
21:53 Digi portret - Dan Perjovschi
22:00 Familii regale
23:00 Amprenta umana
23:57 Viata romanilor la Malaiesti
00:45 Heliopolis
01:40 Israel vazut de sus
02:30 Omul
03:20 De-a lungul tarmului norvegian
04:15 Ultimul imparat: Carol I al Austriei
05:05 Eternul Pompei

Partenerii noștri

Pregnant young woman holds her hands on her belly, walking in the field in anticipation of the baby. Happy motherhood.

Cercetătorii au identificat posibila cauză a stărilor extreme de greaţă din perioada sarcinii. „Pare a fi o nouă ţintă...

O formă extremă de greaţă în perioada sarcinii este legată de 10 gene, dintre care una este...