shutterstock_1283560471

Cum sa prinzi 100 : Un doctor faimos ne spune cum sa ramanem sanatosi in carantina

Dean Ornish este profesor-doctor in medicina la Universitatea din San Francisco si fondator al Institutului de Medicina Preventiva, Pentru mai bine de 30 de ani, a realizat studii clinice care demonstreaza ca schimbarile majore in stilul de viata pot ameliora chiar si boli de inima severe, fara medicamente sau operatii. Tot el a condus un studiu controlat care a demonstrat ca imbunatatirile in stilul de viata pot incetini progresia cancerului de prostata.

Ca sa evitam imbolnavirile, ne spune medicul, pana acum ne-am concentrat la prevenirea expunerilor la coronavirus. Evident, aceste lucruri raman foarte importante: sa stam acasa, sa ne distantam social, sa ne spalam mainile, sa purtam manusi, masti, sa ne dezinfectam, etc. Dar s-a scris foare putin despre partea a doua a ecuatiei: cum sa ne intarim sistemul imunitar, astfel incat daca suntem expusi, sa ne reducem sansele sa ne imbolnavim sau macar sa reducem intensitatea bolii si pe cea a riscului de deces. Cele 4 aspecte ale programului nostru dedicat stilului de viata – sa manaci bine, sa te misti mai mult, sa fii mai putin stresat si sa iubesti mai mult – s-au dovedit a fi in stare sa vindece boli cronice cum ar fi cele de inima, diabetul de tip 2, cancerul de prostata in stare incipienta sau hiper-tensiunea. Mai mult, ele imbunatatesc sistemul imuntar.

1. Iubeste mai mult

Imprastierea fricii si a urii in timpul epidemiei cu coronavirus te poate imbolnavi. Frica poate inhiba functia imunitara, si, paradoxal, sa te imbolnaveasca chiar de boala de care iti este atat de frica. Da, statul acasa si distantarea sociala pot impiedica transmiterea virusului, dar sentimentul de singuratate poate fi nociv pentru sanatatea ta. Studii multiple ne-au aratat ca oamenii care sunt singuri si izolati sunt predispusi de 3 pana la 10 ori sa se imbolnaveasca si sa moara prematur de tot felul de boli, comparativ cu cei care au sentimente de dragoste si de comuniune. Da, e important sa stai acasa, sa-ti speli mainile, sa le dezinfectezi, dar e intelept sa petreci mai mult timp socializand cu membri familiei. Daca nu-i ai aproape, te poate ajuta tehnologia.

De exemplu, savantul Sheldon Cohen a realizat un studiu, publicat in Jurnalul Asociatiei Medicale Ameriane, in care a picurat rhinovirus (care cauzeaza raceala comuna) in nasul curajosilor voluntari. S-au infectat cu totii, dar nu toata lumea a dezvoltat semne si simptomele racelii. Cei cu 1-3 relatii sociale – definite prin telefoane sau vizitarea prietenilor o data la doua saptamani – erau de 4.2 ori mai preduspusi sa raceasca decat cei cu 6 sau mai multe relatii sociale identificate in aceeasi perioada de timp. Acum, in carantina, puteti sa va vizitati virtual prietenii.

2. Streseaza-te mai putin

Intr-un studiu anterior, Cohen a picurat cinci tipuri de virusi respiratori voluntarilor. Procentele, fie de infectii sau de raceli clinice, au crescut semnificativ, in directa proportie cu cresterea stresului psihologic. Ratele de infectie au variat intre 74% si chiar 90%, potrivit nivelului de stres psihologic, iar incidenta racelilor clinice a oscilat intre 27 % si 47 %. Cu alte cuvinte, stresul le-a inhibat sistemul imunitar. Din cauza asta, cu cat s-au simtit mai stresati, cu atat s-au imbolnavit mai repede. Un studiu recent a descoperit ca infectatii cu rhinovirusii care traiau emotii pozitive si erau fericiti, multumiti si relaxati, aveau o sansa de 2.9 ori mai mica sa raceasca. Cu alte cuvinte, sentimentele de pace si de fericire iti activeaza sistemul imunitar. Atunci cand esti deprimat si sistemul imuntiar se deprima. Intr-un alt studiu realizat de Margaret Chesney, barbati contaminati cu HIV si deprimati s-au dovedit a fi mult mai predispusi sa dezolte SIDA si sa moara, spre deosebire de cei ce aveau un moral bun.

3. Mananca mai bine

Studii numeroase au aratat clar ca o dieta sanatoasa, bazata pe alimente si plante integrale, ajuta sistemul imunitar. Exista mii de substante in fructe, legume sau cereal integrale care te protejeaza impotriva infectiilor.

4. Misca-te mai mult
Multe studii au aratat o relatie clara, invers proportionala, intre exercitiu si riscul de-a dezolta o serie larga de boli, printre care cele infectioase. Doar mersul timp de 15-30 de minute pe zi poate face o diferenta mare pentru sistemul tau imunitar. Poti face miscare chiar si in garsoniera ta.

Ce vreau sa spun: putem practica distantarea sociala fara sa ne fie frica sau sa ne deprimam. Si putem petrece, virtual, mai mult timp cu prietenii si cu familia. Putem sa mancam bine, sa ne miscam mai mult si sa ne stresam mai putin. Pe scurt, toate acestea ne fac mai putin susceptibili la virus.

Putem gasi intelesuri chiar si in situatii dificile, mai ales in cele negative, care ne ajuta sa ne fortificam sistemul imuntiar. In toata aceasta tragedie, exista ceva care are sens? Poate pentru cei care muncesc prea mult, faptul ca stau acasa inseamna sa petreaca mai mult timp cu prietenii si familia, atat in persoana, cat si virtual. Toate acestea imi amintesc de un film SF classic, Ziua in care Pamantul s-a oprit, in care un extraterestru inteligent vine pe Pamant ca sa le spuna tuturor cat de importanta este convietuirea pasnica. El opreste timp de o ora toate masinile mecanice si electrice ca sa capete atentia tuturor. Iar lumea s-a oprit acum – pentru mai bine de o ora – si are parte de toata atentia noastra. Cu traficul, poluarea si consumismul diminuat, Pamantul are o sansa sa respire si sa se vindece, cel putin temporar.

Autor: Anca Gradinariu

Te-ar putea interesa si:
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o...
Peste un miliard de oameni sunt obezi. Numărul copiilor care suferă de obezitate a crescut de patru...
83% dintre cernelurile folosite pentru tatuaje conțin ingrediente ascunse. Pot cauza probleme...

Programul Zilei

Luni20.05
Marți21.05
Miercuri22.05
Joi23.05
Vineri24.05
Sâmbătă25.05
Duminică26.05
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Dezastre naturale
08:30 Deasupra Americii
09:25 De la Paris spre Roma
10:10 Calatoriile lui Darley
10:35 Calatoriile lui Darley
11:05 New York City
11:30 New York City
12:00 Picturi celebre
12:53 Digi Portret - Stefan Caltia
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Istoria pe numere
15:46 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:52 Digi Portret - Dan Dinu
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Marile mistere
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
21:00 Odiseea mea greceasca
21:46 Ultimele descoperiri
22:00 Imperiul vikingilor
22:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Ultimele descoperiri
23:50 New York City
00:15 New York City
00:42 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
03:15 Istoria pe numere
04:05 Descoperiri
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:35 Deasupra Americii
09:30 Odiseea mea greceasca
10:20 Imperiul vikingilor
11:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
11:15 New York City
11:41 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
13:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
14:00 Lumea de maine azi
14:17 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:53 Digi Portret - Constantin Dumitriu
19:00 Marile mistere
19:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
21:00 Odiseea mea greceasca
21:47 Curiozitati
22:00 Calatoriile lui Darley
22:25 Calatoriile lui Darley
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Ultimele descoperiri
23:55 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:42 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:32 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
08:35 Deasupra Americii
09:30 Odiseea mea greceasca
10:16 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
10:20 Calatoriile lui Darley
10:45 Calatoriile lui Darley
11:15 New York City
11:41 Curiozitati
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
13:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:53 Digi Portret - Wargha Enayati
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 Marile mistere
19:53 Digi Portret - Justin Ionescu
20:00 Deasupra Americii
20:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Odiseea mea greceasca
21:47 Ultimele descoperiri
22:00 Aripi si radacini
23:41 Curiozitati
23:55 Curiozitati
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Aripi si radacini
07:45 Civilizatii disparute
08:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
08:40 Marile mistere
09:35 Deasupra Americii
10:30 Odiseea mea greceasca
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 O lume ciudata
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
19:00 Marile mistere
19:50 Curiozitati
20:00 Deasupra Americii
20:53 Ultimele descoperiri
21:00 Cel mai utilizat mijloc de transport
21:50 Ultimele descoperiri
22:00 Secretele istoriei
23:48 Ultimele descoperiri
00:00 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
03:15 Descoperim secrete
04:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
04:05 Descoperiri
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Secretele istoriei
07:50 Civilizatii disparute
08:45 Marile mistere
09:35 Deasupra Americii
10:30 Cel mai utilizat mijloc de transport
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Razboi: cautatorii de comori
13:44 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
13:47 O lume ciudata
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Ultimele descoperiri
15:00 Descoperim secrete
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:00 in vacanta
17:30 in vacanta
18:00 Civilizatii disparute
18:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
19:00 Marile mistere
19:52 decembrie
20:00 Deasupra Americii
20:52 decembrie
21:00 DIGIPEDIA
21:27 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
21:30 Trasee exotice de munte
22:00 Ce s-a intamplat in Roanoke
22:46 Portrete noi
22:55 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
23:38 Curiozitati
00:00 Ultimele descoperiri
00:15 New York City
00:45 Picturi celebre
01:40 Razboi: cautatorii de comori
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
04:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
05:00 in vacanta
05:30 in vacanta
06:00 Cine l-a ucis pe Malcolm X?
06:45 Civilizatii disparute
07:40 Marile mistere
08:35 Deasupra Americii
09:30 DIGIPEDIA
09:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
10:00 Trasee exotice de munte
10:30 Ce s-a intamplat in Roanoke
11:20 New York City
11:46 Ultimele descoperiri
12:00 Picturi celebre
13:00 Digital
13:30 Digital
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperim secrete
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
16:55 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
17:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
18:00 Civilizatii disparute
18:54 decembrie
19:00 Marile mistere
19:51 decembrie
19:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
20:00 Deasupra Americii
20:51 decembrie
20:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
21:00 Islanda cu Alexander Armstrong
21:46 Ultimele descoperiri
22:00 Imperiul vikingilor
22:52 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
22:55 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:49 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
23:55 New York City
00:21 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
00:25 Picturi celebre
01:21 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
01:25 Digital
01:55 Digital
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:12 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
03:15 Descoperim secrete
04:02 Gradina Botanica
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine
06:00 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
06:55 Civilizatii disparute
07:50 Marile mistere
08:41 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
08:45 Deasupra Americii
09:36 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
09:40 Islanda cu Alexander Armstrong
10:26 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
10:30 Imperiul vikingilor
11:22 Digipedia - China
11:25 New York City
11:51 decembrie
12:00 Picturi celebre
12:54 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
13:00 Digital
13:30 Digital
14:00 Lumea de maine azi
14:25 Lumea de maine azi
14:48 Curiozitati
15:00 Descoperim secrete
15:47 Iluzii
16:00 Descoperiri
17:00 Istorie pentru tine
17:30 Istorie pentru tine
18:00 Civilizatii disparute
18:53 decembrie
19:00 Noii oameni
19:49 Ultimele descoperiri
20:00 Deasupra Americii
20:51 decembrie
20:55 decembrie
21:00 Islanda cu Alexander Armstrong
21:46 Curiozitati
22:00 Calatoriile lui Darley
22:25 Calatoriile lui Darley
22:55 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:47 Curiozitati
00:00 New York City
00:30 Picturi celebre
01:25 Digital
01:55 Digital
02:25 Lumea de maine azi
02:50 Lumea de maine azi
03:15 Descoperim secrete
04:05 Descoperiri
05:00 Istorie pentru tine
05:30 Istorie pentru tine

Partenerii noștri

Underwater,,Close,Up:,Global,Warming,Is,Damaging,The,Once,Lush

De ce peste 60% din recifele de corali din lume ar fi fost afectate de albire în ultimul an