Comunicate de presă

Digi | RCS & RDS continuă parteneriatul pentru proiectul „Copii singuri acasă”, alături de Salvați Copiii România

Grupul Digi | RCS & RDS continuă parteneriatul cu organizația Salvați Copiii, început în 2015, în cadrul proiectului Copii singuri acasă și oferă organizației servicii de telefonie mobilă și fixă, printre care o linie telefonică de suport pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

În România, potrivit datelor colectate de Salvați Copiii de la Inspectoratele Școlare Județene, peste 200.000 de copii cresc fără părinți, cifră la care se adaugă și cei care nu au ajuns la vârsta integrării în sistemul de educație sau cei care au abandonat studiile sau nu au fost niciodată la școală ori grădiniță.

"Acești copii știu că părinții...

Cum arată viitorul pentru cel mai mare jucător local din piața telecom, la 25 de ani de la înființare?

Este ora 14 într-o zi de 14 și sunt mai bine de 14 ani de când Serghei Bulgac merge la birou într-una dintre primele clădiri de birouri moderne din România. Aflată vizavi de Ministerul Apărării, Forum 2000 Building a fost construită de dezvoltatori italieni și a fost pe rând sediu al unor multinaționale importante din România, precum Ericsson, EY sau Banca di Roma.

În ultimii ani, însă, pe clădirea situată chiar la intersecția dintre străzile Izvor și Dr. Staicovici, și de la care începe, practic, cartierul Cotroceni, tronează literele gigantice care alcătuiesc numele celui mai mare jucător de pe piața telecom de la noi.

„Eu am cunoscut compania...

DIGI COMMUNICATIONS N.V. A ORGANIZAT PRIMA EDIȚIE A EVENIMENTULUI ”INVESTORS` DAY”

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 26.08.2018

Digi Communications N.V. a organizat prima ediție a evenimentului ”Investors` Day”

Grupul Digi Communications N.V. a organizat miercuri, 26 septembrie, prima ediție a evenimentului Investors` Day, o întâlnire cu investitorii, analiștii și jurnaliștii interesați de piața de capital, desfășurată la București.

Membrii top-managementului companiei au prezentat informații despre evoluția companiei, atât la nivelul îndeplinirii obiectivelor strategice de business, cât și din perspectiva dezvoltării tehnologice și a operațiunilor...

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi-world.tv Vezi politica de confidenţialitate
cookie_desclimer, Wp-settings-1, Wp-settings-time-1
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook, Inc. facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Google LLC youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID,GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF,SAPISID, SID, SSID, SIDCC,T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE,YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter, Inc. twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest, Inc. pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
- _utma// _utmz// _b// _pinterest_cm// _pinterest_pfob// csrftoken//
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale