De la momentul cand Mayor si Queloz au descoperit prima exoplaneta au trecut, cred, mai mult de zece ani, timp in care peste 740 asemenea corpuri ceresti au fost descoperite de astronomi. Exoplanetele sunt, cele mai multe, uriase gazoase de tip Jupiter dar, printre ele, "ochii" nostri matematici au dibuit si planete telurice. Care, poate, sunt inconjurate de atmosfere. Care atmosfere, ajutate poate si de oceane, ar fi capabile sa adaposteasca viata. Viata la nivel primar, incipient, sau, de ce nu, chiar viata rationala.
Sa mai spunem ca, pana acum, cosmosul cercetat de noi prezinta, permanent, surprize, dar nu atat de mari incat sa ne faca sa de indoim de legile fizicii recent descoperite (recent, la nivelul Istoriei Universului – 13,7 miliarde de ani –, pentru ca de la Galileo Galilei incoace gandim si descifram regulile dupa care ticaie masinaria Cosmosului – si ce inseamna 3-4 secole la scara Universului nostru?). Tabloul lui Mendeleev este universal – o alta stire linistitoare – bestiarul cosmic este alcatuit pretutindeni din stele, planete, nebuloase, blackholes, quasari, pulsari – sau cel putin asa stim noi acum – iar la nivelul vietii, semnale ale organicului ajunse la noi – meteoriti, imagini spectografiate ale corpurilor ceresti de aiurea – nu arata altfel decat pe Pamant, facandu-ne sa banuim ca intreaga noastra Galaxie si, probabil, toata metagalaxia sunt atinse de "boala ADN", indusa de atotputernicul si misteriosul acid dezoxiribonucleic, cel nascator de viata. La urma urmei, cum spune profesorul Robert Lanza, traim intr-un univers genomic...
Recapitulez, pe scurt, am facut-o in multe pagini dedicate acestei teme: stelele au planete, poate planete locuibile, Cosmosul este suficient de batran ca sa fi dat nastere simultan mai multor masinarii ale vietii pe milioane, poate pe miliarde de planete si deci multor societati rationale.
Si ce fac oamenii unei civilizatii cand constientizeaza singuratatea lor in infinitul care ii inconjoara? Ridica privirile spre cerul planetei lor, infrunta stelele sclipitoare si departarile, si incearca sa trimita mesaje – vezi singuraticul Carl Lind – intai catre ipotetici zei, apoi, din ce in ce mai incrancenat, pe masura ce tehnologiile lor evolueaza, catre fratii intru ratiune din imensitatea care ii inconjoara.
Alexandr Zaitev, de la Institutul de Radioinginerie din Moscova are o teorie privind aceste mesaje – galactice / metagalactice? Zaitev leaga SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) de METI (Messaging for ET), demonstrand echivalenta intre intrebarile "Unde sa cautam?" (pe ET – n.a.) si "Unde sa trimitem mesajul?" (spre care ET potential – n.a.), adica unde ne alegem tintele de pe cer cu care sa incercam comunicarea. Desigur isi pune problema timpului pe care il ia expedierea unei intrebari si eventuala primire a unui raspuns (diferenta de, poate, o mie sau zeci de mii de ani). Gaseste ca patru intrebari ar trebui sa-si puna expeditorul mesajului (de aici, de aiurea): Unde sa-l cautam pe "adrisant"? Are sens sa-l cautam? Apare vreun pericol, in aceasta cautare, pentru civilizatia noastra? Cum va reactiona "adrisantul" la primirea mesajului?
Zaitev ajunge la concluzia ca in spatele acestor consideratii filozofice exista o idee practica, aceea ca eventualul raspuns sau mesajul primar sosit din Cosmos ne poate da informatii de valoare pentru mersul societatii noastre. Si crede ca raspunsul la a 3-a intrebare (cea privind periculozitatea mesajelor pentru noi) este linistitor: avand in vedere haul de timp si spatiu, mesajul eventualilor ET nu poate fi decat generos, mesianic, caracteristic unei civilizatii avansate.
Zaitev analizeaza si tehnologic ceea ce SETI a facut pana acum, adica eficienta mesajelor transmise de noi, civilizatie care se incadreaza in caracterizarea de mai sus a mesajului. El descopera ca datele radar indica faptul ca cele 1223 transmisii facute pana la aparitia lucrarii lui (de la Arecibo – 347, Goldstone – 661, Evpatoria – 215) nu au ajuns la tinte rationale, adica la civilizatii adapostite de planetele stelelor spre care au fost transmise.
Concluzia: spatiul cosmic este gol, din punct de vedere rational – cel putin pana acum. Deci "centura vietii", cum spune Zaitev (sau Marele Cerc al Ratiunilor, cum ar spune scriitorul YliaEfremov) este foarte greu tusabila. Datorita distantelor dintre stele, in primul rand, dar si poate pentru ca – asa cum sustine Carl Sagan – "adrisantii" nu stiu sa citeasca semnale radar, sau sunt, in evolutie, fie inainte de descoperirea lor, fie mult dupa.
Misterele stiintei nu se opresc aici. Daca vreti sa fiti la curent cu ultimele noutati, nu ratati editiile DIGIPEDIA cu reputatul jurnalist de stiinta, Alexandru Mironov. In fiecare vineri de la orele 21:00, pe Digi World.
- Te-ar putea interesa si:
- Primele taxiuri electrice aeriene vor zbura în curând. Unde se va întâmpla asta și cât costă o...
- Alexandru Mironov, despre Digipedia, știință și pandemie
- Digipedia Știință aniversează 9 ani la Digi World
