De ce a ratat Umanitatea intalnirea cu Marele Cerc? Marele Cerc al Ratiunilor vine din Ilya Efremov, este (va fi) vorba despre o asociatie a civilizatiilor galactice, de peste 1-2 milioane de ani. In aceeasi ordine de idei, scriitorii de SF promit de decenii intalniri – inevitabile, ne asigura ei – cu reprezentanti ai Ratiunii Universale, „colegii nostri din nestiut”, cum superb spunea Doru Davidovici.
Pentru contrapunct, insa, voi prezenta esecul colonizarii galactice nu numai de catre specia Homo sapiens ci si de catre oricare alta specie rationala, din motive de… dezvoltare durabila. Si nu ma refer aici la timidul Forum mioritic al Dezvoltarii Durabile (la viteza cu care lucreaza,, va instala dezvoltarea durabila in Romaniain 20.000 de ani…), ci la un calcul rece, matematic, pe care l-au facut Y. Duntil si S, Dumas, profesori la Departamentul de Fizica al Universitatii Javal din provincia canadiana Quebec. Cei doi astronomi isi pornesc lucrarea „Dezvoltarea Durabila, un drum nesigur catre colonizarea Galaxiei” de la ipoteza acceptata de Programul SETI de cautare a civilizatiilor extraterestre, aceea ca multe asemenea civilizatii trebuie sa fie mai vechi decat a noastra (ipoteza sustinuta cu cerbicie si de scriitorul-matematician Dan D. Farcas). Dar ei convoca apoi pe fizicieni, economisti (!), antropologi si ecologi… pentru a demonstra exact contrariul!
„Traduc” argumentele, pe capitole, lucrarea mi s-a parut un delicios exercitiu filosofic.
Iata ce spun fizicienii: ei sustin (prin modelare matematica) ca in 2010 Terra a avut nevoie de o putere instalata de 17 Terrawati intr-o perioada in care schimbarile climatice (si giumbuslucurile financiare din SUA – n.a.) au marcat deja prima criza a cresterii in sistemul planetar. Fixam ca limita fizica a consumului de energie 1w/m2 (deci 127 Tw in total), pe care, cu un ritm de crestere de doar 2% o vom atinge pana la sfarsitul secolului. Extrapolam, cu acelasi ritm de crestere2% si aflam ca vom putea avea control asupra intregii energii transmise Pamantului de catre Soare in 465 de ani, eventual vom construi „sfera Dyson” (cu care vom inveli Soarele pentru a-i „suge” intreaga productie de energie) in 1532 de ani si vom stapani energia galaxiei Calea Laptelui in 2728 de ani, cand vom fi devenit :civilizatie de rangul III”, dupa clasificarea lui Kardasev (ETi de rangul I isi stapanesc energia propriei planete, cei de rangul II pe a stelei care le incalzeste planeta sau planetele pe care le locuiesc). Dar la acest scenariu fabulos trebuie sa aducem corectii. Limitari datorate proceselor de fotosinteza (cam 10 Tw), climei (127 Tw) sau variatiilor fluxului solar (174.000 Tw) ne conduc la concluzia ca deuteriul va fi utimul combustibil utilizabil peste un milion de ani in civilizatia noastra, civilizatie galactica – dar ca nu se va ajunge atat de departe pentru ca, se pare, cresterea „averii planetare” se va incetini, in cateva secole
Sa dau acum cuvantul economistilor, in aventura colonizarii spatiului. Malthus i-a speriat pe bunicii nostri (despre intelectuali vorbesc) cu avertismentul ca omenirea creste in progresie geometrica pe cand resursele doar in progresie aritmetica. Dupa doua veacuri au repetat prognoza Aurelio Peccei si membrii Clubului de la Roma. In van, caci nu s-au pus zagazuri cresterii, desi apare tot mai clar ca „se poate scapa din «capcana» Malthus-ianista doar instituind restrictii in utilizarea resurselor” (i-am citat pe Dutil si Dumas). Este adevarat ca tehnologiile pot suplini pierderi ale capitalului natural (cum spune Meadows), dar un asa-numit postulat Khazzoom-Brookes enunta ca inovatiile privind economia de energie pot duce, paradoxal, la o si mai mare cheltuiala de energie, deoarece capitalul economisit va fi cheltuit pe noi bunuri si servicii, a caror producere va implica un si mai mare consum de energie.
Antropologii iau un caz izolat, cel al insulitei Tikopia din Pacific, unde arheologii au descoperit ca timp de opt secole (1000-1800 a.d.) populatia a ramas constanta intre limitele 1280-1320 tikopieni. Cum? Prin infanticid, avorturi si limitarea prin lege a numarului de urmasi, plus evitarea taierii copacilor de pe insula – ceea ce a dus la un sistem durabil dar inchis si nedezvoltat. Deci, fara dezvoltare, fie ea si durabila.
Ecologii vin cu o formula – pe care nu o dam aici – asa-numita ecuatie Verhulst de dinamica a populatiilor. Selectia artificiala intr-un sistem duce la mari presiuni asupra ecosistemului, in timp ce biodiversitatea tinde sa mareasca atat stabilitatea cat si productivitatea sistemului. Concluzia ecologistilor relativ la „civilizatia ET” ar fi deci ca, pentru a fi supravietuit, o civilizatie trebuie sa fie extrem de completa, foarte eficienta si cu o foarte mica rata de crestere.
Dutil si Dumas conchid ca o dezvoltare durabila puternica poate fi obtinuta doar printr-un control strict asupra resurselor naturale – ceea ce nu se prea intampla pe Terra secolului al XXI-lea si, probabil, pe nici o alta planeta locuita de fapturi rationale, caci aceasta (sau acea) societate ar trebui sa fie foarte complexa, dar si rezistenta la eventualele dezastre naturale. De aceea, viata unei civilizatii este de doar cateva sute de ani – ne intristeaza cei doi profesori canadieni – si prin urmare Cosmosul nu dispune de suficient de mult timp pentru ca, prin avansurile stiintei si tehnologiilor, aceasta (acea) civilizatie sa se angajeze in actiuni de colonizare galactica.
Caci vor supravietui doar cei saraci cu duhul, cei cu crestere zero, incompatibili cu aventurile extraplanetare. Asa ca va voi lasa in intunericul cel mai absolut cu putinta...
- Te-ar putea interesa si:
- Ediție specială Digipedia Știință: povestea laserului de la Măgurele, cu acad. Nicolae Zamfir
- Digipedia Știință cu Alexandru Mironov: 8.000 km pentru 1 kg de miere
- Fake news: armă cu bătaie lungă și țintă sigură
