Cu cativa ani in urma – poate sapte, poate opt – dau peste un camarad-de-arme intru viitoruri optimiste, Marshall T. Savage pe numele sau. Omul scrisese o carte entuziasmanta, „Proiectul Millenium”, un fel de foaie de parcurs pentru specia umana pentru urmatorii... 1.000.000 de ani. Am cumparat-o pe aeroportul orasului canadian Vancouver si, pana la Bucuresti, am „devorat-o” pur si simplu.
Omul meu – de profesie filolog (!!) – hotarase ca specia umana se va imbogati cu adevarat doar daca va ataca oceanul planetar, construind pe el uriase insule plutitoare, care insule, extragand din mare energie dar si materii prime de care industrile pamantene au mare nevoie, vor duce la o rapida crestere a PIB-ului planetar. Si, in plus, sa vedeti smecherie, vor fi medii perfecte pentru antrenarea astronautilor din viitor. Cum din lucrarile si cartile lui Tiolkovschi, A. C. Clarke, Kardasev, O'Neill (fizicianul, nu dramaturgul), Asimov dobandisem si eu o inalta cultura privind evolutia cailor verzi pe pereti, intors la Bucuresti mi-am zis : ce-ar fi sa dezvolt ideile lui Savage, amestecindu-le cu muzica celorlati visatori. Asta am si facut, intr-un foileton de vara al prietenoasei reviste „Magazin”. Am acceptat ideea OTV-urilor marine (desi cine stie ce alte mari idei tehnice va scoate la iveala criza de acum!), etapa „Aquarius”, cum o numeste M. T. Savage, si am apropontat (vezi Anton Pann) capitolul „Bifrost”, acela in care proiectantii de viitoruri cosmice pentru specia Sapiens pun la cale saparea unui tunel functionand pe post de tun pentru obuze-astronave transportatoare de pasageri si materiale pentru treburile ingineresti din afara Pamantului. (Pas lateral din poveste: ideea mi-a placut atat de mult incat peste ani m-am facut luntre si punte ca sa ajung langa Mt. Kilimanjaro, aproape de zona – Mount Kenya – unde Savage isi sapa tunelul „Bifrost”.). Reintru in povestea mea, dar nu v-o spun pe toata, a reaparut, legata, si intr-un numar al revistei S&T de acum sase-sapte ani si s-a transformat si intr-un capitol („Stiinta si imaginatie”) din cartea mea „In direct cu NASA”. Acum va voi spune doar ca, urmand logica implacabila a lui Savage, am adus corecturi proiectului sau, inspirat de O'Neill, Tiolkovschi, A. C. Clarke, Kardasev, Dyson, Asimov si Kim Stanley Robinson. Si a iesit un drum repede crescator spre „Asgard” si Orasele Lagrange – colonii umane artefacte pe orbite in apropierea Terrei –, am marcat construirea „Avalon”-ului pe Luna si a „Elysium”-ului pe Marte, am „capacit” Soarele dupa ideea lui Dyson si am asistat la transformarea Sistemului Solar in lumea „Solaria”, populata integral de urmasii nostri. Iar catre capetele mileniilor al treilea si al patrulea vor aparea „Galactia” si „Fundatia” (vezi Isaac Asimov), in care miliardele de miliarde de urmasi ai nostri, zei atotputernici si fecunzi vor intesa cu viata intreg Universul. Aceasta este menirea lui S.s. –Sapiens sapiens – ne spune Savage – si nu am nici un motiv sa nu-i sustin ideea si demersul...
...Si mai departe? – se intreba recent minunata revista „Discover”. Peste un milion de ani ce vom face? ADN-ul transmis de noi va mai fi in viata? – iata o intrebare potrivita pentru acel an 2012, an, nu-i asa, al sfarsitului lumii (de altfel, starnit de presa de senzational, in cateva pagini din cartea „In direct cu NASA” am prezentat cititorilor nu mai putin de 21 posibile sfarsituri de lume, la alegere...). Ei bine, un domn pe nume Andrew Grant, cu siguranta prieten al meu (daca e sa folosesc tehnologia literara a colegului Cristi Roman) are ingrijorari privind viata Soarelui si selecteaza o intamplare dintr-un laborator american (de la University of California”), unde astronomul Greg Laughlin a plecat la cantina uitand sa inchida computerul pe care rula un soft ce simula mersul inainte al Universului. Cand s-a intors de la masa l-a descoperit pe confratele intru inteligenta (vorbesc de IA, fireste, Inteligenta Artificiala) deruland deja anul... 100.000.000.000.000.000! A rezultat, din aventura IA, o lucrare de 57 de pagini, scrisa de Laughlin in colaborare cu un fizician la fel de traznit, pe nume Fred Adams si publicata in altfel foarte cazona „Review of Modern Physics”. I-a urmat alt articol stiintific, „Viata si moartea itr-un Univers in continua expansiune”, al lui Glenn Starakmann – si problema a navalit in spatiul public, starnind nu doar interesul iubitorilor de SF ci si pe cel al savantilor sadea. Si s-a intretesut un scenariu pe care chiar ma grabesc sa vi-l povestesc, atat de mult mi se potriveste sufleteste. Deci, supravietuind omenirea atacurilor celeste de asteroizi, perioadelor glaciare si mai ales propriei suficiente, se ajunge in anul de gratie 1.000.000.000 (dezvoltandu-se, hai sa acceptam, conform planului din „Proiectul Millenium”).
De la acest moment incep problemele pentru urmasii lui S.s., spune teoria, caci Soarele va fi mai generos cu 10% cu energia pe care o furnizeaza, in consecinta oceanele ne vor fierbe si se vor evapora in spatiu, Terra va lua o alura Venus-iana, deci aici viata nu va mai fi posibila. Asa ca Sapiens sapiens din viitor va trebui sa-si ia picioarele la spinare si sa se mute. Unde? Pe Marte, fireste, pe care intre timp au terraformat-o, conform lui M. T. Savage si K. S. Robinson. Pe Marte vor haladui, in confort martian, nu mai mult de 4,5 miliarde de ani, ne avertizeaza Cristopher Mc Kay, specialist in stiinte planetare la NASA. Doar atat, pentru ca Soarele isi va fi cheltuit rezervele sale de hidrogen si se va umfla, transformadu-se intr-o giganta rosie, prajind in dumul in drumul sau spre moarte primele patru planete ale Sistemului Solar si mai toata centura de asteroizi post martiana. Asa ca S.s. isi va muta „capitala” pe Evropa, satelitul Jupiter-ian, pe Titan, chiar pe Pluton (doar ca, nu uitati, in varianta Savage, cei mai multi S.s., milioane de miliarde, vor fi cucerit de mult planetele stelelor vecine). In fine, dandu-si Soarele obstescul sfarsit si lumea lui disparand, fostii pamanteni isi vor muta „capitala” pe una dintre planetele din Proxima Centauri, la doar 4,2 ani lumina – fireste, daca o asemena planeta exista in sistemul stelar local, daca ne poate primi si daca vom fi construit o flotila de milioane de nave cu care sa facem transferul intregii omeniri sau, cine stie, vom fi descoperit motoare neutrinice supraluminice. Sa zicem ca toate astea ne-au iesit si iata-ne stabiliti acolo – ceea ce inseamna un respiro de 4.000.000.000.000 de ani de viata linistita, ne spune Laughlin. Si ne mai da si un sfat, folositor cat cuprinde: viitorul urmasilor nostri sta in piticele rosii... Adica, dupa ce Proxima fierbe si ea, nu ne mai ramane decat sa ochim vreo pitica rosie vecina – si iata-ne din nou acasa, cel putin pentru inca o suta de mii de miliarde de ani (nu mai scriu cu cifre, m-am plictisit de atatea zerouri). Pe acele timpuri (nu uitati, traim intr-un univers genomic – vezi Mario Lanza –, in care timpul continua sa fie o incapatanata iluzie – vezi Albert Einstein), Universul nostru isi va fi consumat piticele rosii, asa ca strastrastra... nepotilor de peste milioane de miliarde de ani nu le vor mai ramane decat piticele brune, mici sfere de hidrogen de talia lui Jupiter a noastra pe care, de ce nu, le vor putea aprinde urmasii pentru nevoile lor sau le vor transforma in stele reglementare. S.s. a mai castigat astfel zece miliarde de miliarde de ani, se bucura Laughlin – dar Starkmann il contrazice: se vor fi gasit pana atunci tehnologii de recuperare a ramasitelor si cenusilor de stele, cadavrele stelelor neutronice fiind materii prime pentru civilizatiile care vor urma. Totusi, avertizeaza sever Starkmann, toate lucrurile au un inceput si un sfarsit, deci si Universul nostru. Nascuta din Big Bang acum 13,7 miliarde de ani, Metagalaxia va iesi din Istorie, peste cateva sute de miliarde de miliarde de ani , e adevarat – dar va iesi. Asa ca nu ne mai ramane decat „solutia Star Trek”, cea a utilizarii „gaurilor de vierme”, atunci cand The Big Chill, Marea Inghetare va pogori peste ADN-ul nostru: imaginati-va miliarde si miliarde de nave cosmice strecurandu-se din univers in univers prin „gauri de vierme” cartografiate de geografii de peste eoni. Imping la oparte o ipoteza pesimista, cea a fizicienilor Caldwell si Mark Kamionkowski, care isi imagineaza un Big Rip, o Mare Ruptura, in care energia intunecata creste prea mult si pur si simplu demoleaza materia cosmica, si inchei convins ca cea mai mare parte dintre cele 10500 universuri descrise de Andrei Linde si Teoria Stringurilor sunt adaposturi pentru acest vagabond de geniu, S.s., aflat etern in cautarea acelui „acasa” pe care il are inscris in molecula sa de ADN. Sapiens sapiens, de-a pururi...
E o foame de vise in lume, fratilor...
- Te-ar putea interesa si:
- Brăila: Treceri de pietoni, o premieră națională
- DIGIPEDIA: Codul feminin al descoperirii
- Digipedia: Ora de știut - Premiile viitorului științific
