Am facut un pariu ca numarul oamenilor care o sa inceapa sa vada diferenta intre fotografia analog si digital si sa si-o aprecieze va fi in crestere.

Eu am fost avocat de insolventa si lichidator intr-o viata anterioara. Chiar in perioada in care faceam avocatura de instanta, foloseam fotografia ca o terapie pentru a compensa agresivitatea inerenta meseriei de avocat de instanta.

Momentul de cotitura a fost o calatorie in India. In India, e simplu: totul e atat de diferit si atat de colorat incat, practic, orice vezi este intersant. In calatoria asta mi-am luat si o camera mica pe film. Tot in India am inceput sa folosesc pentru prima data diapozitiv. In conditiile in care nu mai trasesem de foarte mult timp pe film, de ani de zile. Cand am luat diapozitivele de la developat, atunci a fost un moment decisiv pentru ca, deodata, ma raportam la fotografiile mele ca la niste obiecte. Nu mai erau doar despre continutul lor, cum este cazul fisierelor digitale.

Ambrotipia este o tehnica fotografica, o tehnica directa de capturare a imaginii, deci nu o tehnica de print. Presupune senzitizarea unei placi, unui suport de sticla sau de tabla. Senzitizarea cu un strat de halogen de argint prins intr-un stat de colodiu. Colodiul este o nitroceluloza dizolvata cu eter si cu alcool. Trebuie sa pregatesti placa chiar inainte de expunere si, in acelasi timp, s-o si developezi pana la uscarea ei completa. Ai o fereastra destul de ingusta, intre 5 minute si un sfert de ora.

Ambrotipia a mai fost numita si „regina portretelor". Ceea ce contribuia foarte mult la estetica portretelor in ambrotipie era exact timpul lung de expunere. In intervalul asta de 10 secunde, fata subiectului fotografiat traverseaza mai multe microexpresii si apare o imagine a subiectului foarte naturala. Foarte aproape de cum il percep ceilalti care stau cu el mult timp si care nu vad o fractiune de secunda cum vad camerele moderne. In era in care toata promovarea se face online, aici e cumva limita noastra, a celor care lucram in analog, suntem dezavantajati de faptul ca nu putem sa aratam oamenilor cum arata o fotografie analog, ci trebuie sa o digitalizam.

Tot ce am incercat sa fac de la un anumit punct in viata, de cand am inteles ceva despre mine, a fost sa fac doar ce-mi place, doar ce vreau sau ce simt ca e ok. Mergand mai mult pe intuitie si mai putin pe ratiune. Cand am renuntat la avocatura de insolventa ca sa ma apuc de fotografie, multi au zis c-am luat-o razna. Ca sunt nebun la cap. Abia mi se nascuse copilul. Am incercat sa fiu foarte sincer cu mine. Sa-mi dau seama ca-s responsabil de fericirea mea si ca mai bine e sa faci ce-ti trece prin cap. Implinirea nu e decat asta: sa faci ceea ce-ti place. Si spun asta pentru ca multi dintre noi nu facem ce ne place pentru ca trebuie sa avem grija de aia, trebuie sa avem grija de aia, ca depind copiii de noi. Scuze sunt miliarde. Scuze gasim tot timpul de ce nu suntem fericiti. Nu suntem fericiti pentru ca nu facem ce ne place si nu facem ce ne place pentru ca nu vrem noi sa facem chestia asta. De frica. Cand am realizat chestia asta, m-am maturizat din punct de vedere spiritual, cred eu, si am inceput sa fac doar ce-mi place.

Nu rata episodul pe 14 februarie, de la 20:05, pe Digi World Romania! 

Autori: Mihaela Popescu (producator Digiportrete) si Anca Gradinariu (redactor Digiportrete)