Descarcă aplicația DIGI TV
Picture,Of,Mars,The,Red,Planet

Am putea să știm, în sfârșit, de ce planeta Marte este roșie. O nouă explicație pune sub semnul întrebării ipotezele anterioare

Marte. Foto: Shutterstock

De sute de ani, oamenii se întreabă de ce Marte are celebra sa culoare roșiatică. Chiar și privită cu ochiul liber, „Planeta Roșie” se distinge clar prin nuanța sa ruginiu-intensă, una dintre cele mai recognoscibile trăsături ale sale.

Până de curând, explicația acceptată de comunitatea științifică era relativ simplă. Culoarea ar proveni de la hematit, un mineral oxidic de fier (al cărui nume vine din grecescul haima, „sânge”), prezent și pe Pământ. Conform acestei teorii, rocile marțiene s-ar fi oxidat lent, în condiții extrem de uscate, în timpul așa-numitei perioade „Amazoniene”, începută acum aproximativ 3 miliarde de ani. Procesul ar fi similar cu formarea ruginii pe Pământ, oxizi și hidroxizi de fier care dau acea nuanță roșiatică.

Însă un nou studiu vine să pună sub semnul întrebării această ipoteză, scrie BBC Science Focus.

Citește și: „O comoară unică” a fost descoperită de roverul Perseverance pe Marte. „Texturi pe care nu le-am mai întâlnit vreodată”

O nouă explicație pentru culoarea planetei Marte e un mineral bogat în apă

SURFACE OF MARS as seen by the Mars Rover Perseverance. Photo: EPA

Planeta Marte. Profimedia

O echipă internațională de cercetători, analizând date colectate de mai multe sonde spațiale, inclusiv Mars Reconnaissance Orbiter (NASA), Mars Express și ExoMars (ESA), alături de măsurători realizate de roverele NASA de pe suprafața planetei, a ajuns la o concluzie diferită.

Rezultatele sugerează că un alt mineral, numit ferrihidrit, ar putea fi adevărata sursă a culorii roșii a lui Marte. Ferrihidritul este un oxihidroxid de fier bogat în apă, mult mai instabil pe Pământ, dar aparent extrem de persistent pe Marte.

Analiza arată că acest mineral este răspândit în praful marțian și, foarte probabil, și în straturile de rocă de sub suprafață.

Pentru a verifica ipoteza, cercetătorii au realizat teste de laborator folosind un amestec sintetic de minerale marțiene, compus din bazalt și ferrihidrit. Rezultatul a fost surprinzător. Acest amestec a corespuns mult mai bine observațiilor spectrale făcute din orbită și de la sol decât modelele bazate pe hematit.

Diferența este esențială, pentru că ferrihidritul se formează doar în prezența apei și a oxigenului capabile să reacționeze cu fierul. Astfel de condiții sunt rare pe Marte în prezent, unde mediul este extrem de rece și uscat, dar ar fi putut exista în trecutul îndepărtat al planetei.

Citește și: Descoperirea care arată că Marte ar fi fost foarte asemănătoare Terrei

Un indiciu despre Marte de altădată

Mars,-,The,Red,Planet.,Martian,Surface,And,Dust,In

Marte. Foto: Shutterstock

Pe Pământ, ferrihidritul se transformă rapid în oxizi de fier mai stabili, precum hematitul. Însă pe Marte, spun cercetătorii, acest mineral ar fi putut supraviețui aproape neschimbat timp de miliarde de ani, odată format.

Această descoperire nu doar că schimbă modul în care înțelegem culoarea Planetei Roșii, ci oferă și un indiciu important despre istoria sa climatică. Dacă ferrihidritul este responsabil pentru nuanța roșiatică a lui Marte, atunci planeta ar fi avut, cândva, mai multă apă decât se credea anterior.

Cu alte cuvinte, roșul lui Marte nu ar fi doar un semn al uscăciunii și oxidării, ci și o amprentă tăcută a unui trecut mai umed și poate mai prietenos cu viața.

Te-ar putea interesa si:
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli...
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său...
O adevărată cursă contra cronometru. Noi informaţii despre procesul de formare al planetelor. Ce...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni12.10
Marți13.10
Miercuri14.10
Joi15.10
Vineri16.10
Sâmbătă17.10
Duminică18.10
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatorie in adancul timpului
07:50 Filler Digipedia Aplicatie Health
07:55 Vase de razboi
08:41 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
08:45 Luptatorii aerului
09:30 O noua perspectiva
10:20 Din interiorul fabricii
11:20 Cum sau construit
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Rajahstan
13:14 Filler DIGIPEDIA SOS
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:09 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Einstein
15:12 Filler Digipedia Einstein
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:06 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
16:11 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
16:15 Vase de razboi
17:01 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
17:07 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
17:15 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:51 Filler Digipedia Modele Educatie
18:56 Filler Digipedia Modele Educatie
19:00 Dincolo de Pamant: asteroizii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:44 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:55 inapoi in salbaticie
00:37 VOCILE OPEREI
01:05 Arome din Africa de Sud
02:00 Argentina vazuta de sus
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Italia vazuta de sus
04:15 Lumi disparute: Nabateenii
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Einstein
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Dincolo de Pamant: asteroizii
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Africa de Sud
13:12 Portrete noi
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Pet Educatie 2
14:08 Filler Digipedia Pet Educatie 2
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Pet Educatie 3
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:05 Filler Digipedia Turbulente
16:09 Filler Digipedia Turbulente
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler DIGIPEDIA SOS 4
18:05 O noua perspectiva
18:56 Filler Digipedia Special AI vs SF
19:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
19:54 Filler DIGIPEDIA SOS 5
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Misterul din Pompei
23:43 Digi Portret Ionut Budisteanu
23:50 inapoi in salbaticie
00:50 Arome din Vietnamul de Sud
01:45 Argentina vazuta de sus
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Italia vazuta de sus
04:00 Secretele istoriei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Pet Educatie 2
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:03 Film de calatorie
12:20 Arome din Vietnamul de Sud
13:13 Portrete noi
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Terra 1
14:08 Filler Digipedia Terra 1
14:15 Arhitectura antica
15:07 Portrete noi
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:05 Filler Digipedia Terra 2
16:10 Filler Digipedia Terra 2
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia Meta
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Meta
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:58 Amerigo Vespucci
00:38 Film de calatorie
00:55 Arome din Yucatan
01:50 Secretele Irlandei
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Italia vazuta de sus
04:15 Lumi disparute: Nabateenii
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Terra 1
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Genialitatea unei vieti moderne
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:30 Drumuri necunoscute: India
12:00 Film de calatorie
12:20 Arome din Yucatan
13:20 Secretele Irlandei
14:15 Arhitectura antica
15:07 Digiportret Mihail Cosuletu
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler Digipedia Microchirurgie 1
16:11 Filler Digipedia Microchirurgie 1
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:56 Filler Digipedia Avion Aterizare
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Misterul din Pompei
23:45 Invazia normanda
00:50 Viata romanilor la Malaiesti
01:10 Megainginerii: Canale
02:05 Secretele Irlandei
03:00 Lumea vulcanilor
03:45 Martori ai istoriei
05:05 Istoria latino a Americii
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatoriile lui Darley
07:20 Calatoriile lui Darley
07:46 Filler Digipedia Microchirurgie 1
07:50 Vase de razboi
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Genialitatea unei vieti moderne
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:40 Drumuri necunoscute: India
12:08 Filler Digipedia SOS Calup 3
12:13 Filler Digipedia SOS Calup 3
12:20 Megainginerii: Canale
13:15 Filler DIGIPEDIA SOS 5
13:20 Secretele Irlandei
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Stiinta Miscarii
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler Digipedia Femei & stiinta
16:09 Filler Digipedia Femei & stiinta
16:15 Vase de razboi
17:01 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia SOS Calup 3
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Transplant 2
18:57 Filler Digipedia Transplant 2
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
19:51 Filler Digipedia SOS Calup 3
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Lumea vulcanilor
20:56 Filler Digipedia OROLOGIER
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Martori ai istoriei
22:48 Portrete noi
22:55 Istoria latino a Americii
23:51 Filler Digipedia Special AI vs SF
23:55 Invazia normanda
00:00 VOCILE OPEREI
00:20 Megainginerii: Poduri
01:15 Egiptul vazut de sus
02:10 Planetele
03:10 Viata printe stele
04:05 in prima linie
04:35 in prima linie
05:05 Istoria latino a Americii
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatoriile lui Darley
07:20 Calatoriile lui Darley
07:47 Filler Digipedia Femei & stiinta
07:50 Vase de razboi
08:37 Filler Digipedia Transplant 2
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Genialitatea unei vieti moderne
11:06 Filler Digipedia OROLOGIER
11:10 DIGIPEDIA
11:40 Jurnalul de Stiinte
11:51 VOCILE OPEREI
12:20 Megainginerii: Poduri
13:14 Filler Digipedia Pediatrie
13:20 Egiptul vazut de sus
14:15 Arhitectura antica
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler Digipedia Pediatrie 2
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia SOS Calup 3
18:05 O noua perspectiva
18:51 Filler Digipedia EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
18:55 Filler Digipedia EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
19:52 Filler Digipedia CALATORIE IN UNIVERS 1
19:56 Filler Digipedia CALATORIE IN UNIVERS 2
20:00 Planetele
21:00 Viata printe stele
21:53 Portrete noi
22:00 in prima linie
22:30 in prima linie
23:00 Istoria latino a Americii
23:56 Filler DIGIPEDIA Travel 1
00:30 Megainginerii: Diguri
01:25 Egiptul vazut de sus
02:20 Influencerii istoriei
03:15 Patrimoniul mondial al Austriei
04:10 Lumi disparute: Nabateenii
05:05 Istoria latino a Americii
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatoriile lui Darley
07:20 Calatoriile lui Darley
07:46 Filler Digipedia EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Genialitatea unei vieti moderne
11:05 Ultimul aparator al Aquileiei
12:20 Megainginerii: Diguri
13:14 Filler Digipedia Microchirurgie 2
13:20 Egiptul vazut de sus
14:15 Arhitectura antica
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler DIGIPEDIA SF VS REALITATE 1
16:10 Filler DIGIPEDIA SF VS REALITATE 2
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia SOS Calup 3
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia IT 1
18:56 Filler Digipedia IT 2
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
19:51 Filler Digipedia IT 3
19:56 Filler DIGIPEDIA Travel 2
20:00 Influencerii istoriei
20:53 Digi Portret Razvan Suma
21:00 Patrimoniul mondial al Austriei
21:53 Digi Portret Stefan Caltia
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Istoria latino a Americii
23:52 tinutul Buzaului Focul
00:40 Megainginerii: Tuneluri
01:35 Drumul matasii
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Mari descoperiri cu Dan Snow
04:05 Secretele istoriei

Partenerii noștri

Young woman holding hot drink

Consumul de băuturi „foarte fierbinţi” ar putea tripla riscul de cancer esofagian, arată un studiu amplu

Consumul de băuturi "foarte fierbinţi" ar tripla riscul de apariţie a tumorilor esofagiene, conform...