Descarcă aplicația DIGI TV
The State Funeral Of Queen Elizabeth II

Cum arată monedele cu efigia regelui Charles al III-lea și ce semnificație are mesajul inscripționat pe ele

Regele Charles III. Getty Images

Efigia oficială prezentă pe moneda regelui Charles al III-lea a fost dezvăluită de Monetăria Regală din Marea Britanie, informează vineri DPA/PA Media, potrivit Agerpres.

Imaginea regelui va putea fi văzută începând din decembrie pe monedele de 50 de pence pe măsură ce acestea vor intra treptat în circulaţie pentru a răspunde cererii.

Royal Mint currency announcement

Monedă 50 pence regele Charles III. Profimedia

Royal Mint currency announcement

Monedă dedicată regelui Charles III. Profimedia

Între timp, monetăria va lansa luni, 3 octombrie, de la ora locală 9:00, o serie de monede memoriale pentru a comemora viaţa şi moştenirea reginei Elisabeta a II-a.

Royal Mint currency announcement

Monedă comemorativă dedicată reginei Elisabeta a II-a. Profimedia

Chipul regelui va apărea iniţial pe o monedă specială de 5 lire şi pe una 50 de pence pentru comemorarea reginei.

"Clienţii vor putea primi gama comemorativă începând din octombrie şi apoi ne aşteptăm ca moneda memorială de 50 de pence care va intra în circulaţie să intre probabil în uz începând din decembrie", a declarat pentru agenţia de presă PA Nicola Howell, director comercial la Monetăria Regală.

Efigia regelui a fost creată de sculptorul Martin Jennings şi a fost aprobată personal de Charles, a precizat Monetăria.

Conform tradiţiei, portretul regelui este orientat spre stânga, în direcţia opusă faţă de cel al reginei Elisabeta a II-a.

Chris Barker de la Muzeul Monetăriei Regale a declarat pentru PA: "Charles a urmat tradiţia generală pe care o avem în ceea ce priveşte monedele britanice, mergând de fapt până la Charles al II-lea, ca monarhul să fie reprezentat în direcţia opusă comparativ cu predecesorul său". El a descris portretul ca fiind "demn şi graţios, reflectând anii săi în serviciu".

Cum se traduce inscripţia din jurul efigiei 

Inscripţia în limba latină din jurul efigiei va fi "Charles III : D : G : REX : F : D : 5 pounds : 2022" care se traduce prin: "Regele Charles al III-lea, prin harul lui Dumnezeu, apărător al credinţei".

Royal Mint currency announcement

Moneda de 5 lire cu efigia regelui Charles III. Profimedia

Reversul monedei comemorative de 5 lire prezintă două portrete noi ale reginei Elisabeta a II-a. Designul a fost creat de artistul John Bergdahl, în colaborare cu Monetăria Regală.

Reversul monedei de 50 de pence prezintă un design care a apărut iniţial la încoronarea reginei, în 1953.

Cu sediul în Llantrisant, în Ţara Galilor de Sud, Monetăria Regală a prezentat Familia Regală pe monede de peste 1.100 de ani, documentând fiecare monarh de la Alfred cel Mare.

"Monetăriei regale i-a fost încredinţată sarcina de a realiza monede cu efigia monarhului de peste 1.100 de ani şi suntem mândri să continuăm această tradiţie în timpul domniei regelui Charles al III-lea. Deşi tehnologia a progresat, continuăm să onorăm măiestria britanică transmisă de-a lungul secolelor. Echipa noastră de modelatori, producători de unelte şi gravori calificaţi se va asigura ca efigia regelui să fie reprodusă fidel pe milioane de monede", a declarat Anne Jessopp, directorul executiv al Monetăriei Regale

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică21.06
Luni22.06
Marți23.06
Miercuri24.06
Joi25.06
Vineri26.06
Sâmbătă27.06
06:00 Energia
07:00 Supermasini
07:45 Mongolia lui Ginghis Han
08:35 Cum s-au construit
09:20 Navigand prin lume
10:15 Drumul matasii
11:10 Frontierele luminii
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:32 Digi Portret - Dan Dinu
13:39 Portrete noi
13:45 Despre boomul tehnologic al Chinei
14:40 Energia
15:40 Supermasini
16:30 Mongolia lui Ginghis Han
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
19:00 Parcuri nationale
20:00 Vase de razboi
20:45 Film de calatorie
21:00 Copiii soarelui
21:53 Filler DIGIPEDIA SOS
22:00 Austria si familia regala britanica
22:46 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
22:53 Digi Portret - Constantin Dumitriu
23:00 Mituri si mistere
23:55 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
00:44 Filler DIGIPEDIA SOS 2
00:50 Odiseea mea greceasca
01:40 Urme din trecut
02:35 Vase de razboi
03:20 Inteligenta colectiva
04:15 Secretele omenirii
05:10 Moartea neagra
06:00 Energia
07:00 Supermasini
07:39 Portrete noi
07:45 Mongolia lui Ginghis Han
08:35 Cum s-au construit
09:20 Navigand prin lume
10:15 Parcuri nationale
11:05 VOCILE OPEREI
11:35 Film de calatorie
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:32 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:39 Portrete noi
13:45 Urme din trecut
14:40 Minunile pamantului
15:34 Digi Portret - Wargha Enayati
15:40 Supermasini
16:30 Mongolia lui Ginghis Han
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
19:00 Parcuri nationale
19:49 Filler DIGIPEDIA SOS
19:55 Filler DIGIPEDIA SOS 2
20:00 Vase de razboi
20:45 Film de calatorie
21:00 Inteligenta colectiva
21:54 Filler DIGIPEDIA SOS 2
22:00 Secretele omenirii
23:00 Moartea neagra
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:45 Odiseea mea greceasca
01:35 Revolutia A.I.
02:30 Vase de razboi
03:20 Marea eclipsa din America
04:15 Femei in spionaj
05:10 Moartea neagra
06:00 Minunile pamantului
06:55 Supermasini
07:40 Mongolia lui Ginghis Han
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:05 Parcuri nationale
10:55 De la zero la infinit
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:45 Revolutia A.I.
14:40 Minunile pamantului
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
19:00 Parcuri nationale
20:00 Vase de razboi
20:46 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Marea eclipsa din America
22:00 Femei in spionaj
23:00 Moartea neagra
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:45 Odiseea mea greceasca
01:35 Testul poligraf
02:30 Vase de razboi
03:20 Regina soarelui
04:15 Secretele omenirii
05:10 inapoi in salbaticie
06:00 Minunile pamantului
06:55 Supermasini
07:40 Odiseea insulelor grecesti
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:05 Parcuri nationale
10:55 Despre boomul tehnologic al Chinei
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:31 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:38 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:45 Testul poligraf
14:40 Minunile pamantului
15:34 Digi Portret - Justin Ionescu
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
19:00 Parcuri nationale
20:00 Vase de razboi
20:46 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
20:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
21:00 Regina soarelui
22:00 Secretele omenirii
22:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
23:00 inapoi in salbaticie
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:00 Ce stim despre SS
00:55 Cum sa prinzi 100
01:35 stiinta succesului
02:30 Vase de razboi
03:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
03:20 Picturi celebre
04:15 Femei in spionaj
05:10 inapoi in salbaticie
06:00 Minunile pamantului
06:55 Supermasini
07:40 Odiseea insulelor grecesti
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:05 Parcuri nationale
10:55 Urme din trecut
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:31 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
13:38 decembrie
13:45 stiinta succesului
14:40 Influencerii istoriei
15:33 decembrie
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
19:00 Parcuri nationale
20:00 Vase de razboi
21:00 Picturi celebre
22:00 Femei in spionaj
23:00 inapoi in salbaticie
00:45 Egregora aventura continua
01:07 Gradina Botanica
01:10 Odiseea mea greceasca
02:00 De la zero la infinit
02:55 Vase de razboi
03:45 Film de calatorie
04:00 Film de calatorie
04:20 Anne Boleyn: inchisa judecata executata
05:06 Gradina Botanica
05:10 inapoi in salbaticie
06:00 Influencerii istoriei
06:55 Supermasini
07:40 Odiseea insulelor grecesti
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:06 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
10:10 Parcuri nationale
11:00 Odiseea mea greceasca
11:50 Arhitectura antica
12:45 Odiseea mea greceasca
13:45 De la zero la infinit
14:40 Influencerii istoriei
15:34 decembrie
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
18:57 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
19:00 Parcuri nationale
19:56 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Vase de razboi
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:45 Film de calatorie
22:00 Anne Boleyn: inchisa judecata executata
23:00 inapoi in salbaticie
23:46 Gradina Botanica
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:45 Odiseea mea greceasca
01:35 Despre Univers
02:30 Vase de razboi
03:20 Arome din Japonia
04:15 Secretele omenirii
05:10 inapoi in salbaticie
06:00 Influencerii istoriei
06:55 Supermasini
07:40 Odiseea insulelor grecesti
08:30 Cum s-au construit
09:15 Navigand prin lume
10:06 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
10:10 Parcuri nationale
11:00 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:41 Gradina Botanica
11:45 Ce se intampla cu datele tale pesonale
12:45 Odiseea mea greceasca
13:33 decembrie
13:39 decembrie
13:45 Despre Univers
14:40 Influencerii istoriei
15:40 Supermasini
16:30 Odiseea insulelor grecesti
17:20 Cum s-au construit
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
19:00 impartim planeta!
19:54 decembrie
20:00 Vase de razboi
21:00 Arome din Japonia
22:00 Secretele omenirii
23:00 inapoi in salbaticie
23:46 decembrie
23:50 Scena crimei: in Antichitate
00:47 Digiportret - Mihail Cosuletu
00:55 Odiseea mea greceasca
01:41 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
01:45 Despre Univers
02:40 Vase de razboi
03:26 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
03:30 Copiii soarelui
04:25 Austria si familia regala britanica
05:10 inapoi in salbaticie

Partenerii noștri

sângerări gingivale

De ce sângerările gingivale sunt mai periculoase decât crezi. Legătura surprinzătoare cu infarctul, AVC-ul și demența

Mulți oameni consideră că sângerarea gingiilor este o problemă minoră, care poate fi ignorată. Însă...