Mihaela Popescu este producător executiv în cadrul posturilor documentare din portofoliul grupului DIGI. Licențiată în filologie și cu o carieră amprentată de jurnalism, ea a acceptat invitația de a ne vorbi despre parcursul său academic, profesional și ce o fascinează în realizarea documentarelor. De asemenea, Mihaela a ales să transmită gândurile și încurajările sale tinerilor care își doresc o carieră în domeniul producției TV.
Hai să ajutăm cititorii să te cunoască mai bine! Ne poți spune câteva cuvinte despre tine și parcursul tău academic/ profesional?
Dacă v-aș spune că sunt licențiată în filologia română și clasică, poate m-ați privi ciudat. Dacă v-aș spune că sunt poet și prozator, cu trei volume publicate, iarăși aș stârni comentarii. Dar, da, sunt pasionată de lucrurile și situațiile cu profunzime. De aceea am studiat atât în liceu, cât și la Universitatea din București limbile clasice – latină și greacă. Am fost chiar membră a Uniunii Elene din România. Mi-am lăsat apoi deoparte curiozitatea pentru antichitate și m-am aruncat în realitate. În 2003, anul în care am absolvit facultatea, mi-am început și cariera de jurnalist. Am luat-o de jos, cum s-ar spune: redactor, reporter, voice-over, producător, producător executiv. Știri și producție - le-am făcut pe toate, lucrând în majoritatea televiziunilor importante de la noi. Am primit si o serie de premii pentru reportajele realizate. Fără să vreau, realizam că stăteam, față în față, cu marea mea pasiune – TELEVIZIUNEA, cu tot ce presupunea ea: oameni, imagine, filmare, montaj, sunet!
La Digi24 am ajuns în 2011, ca producător, pe partea de montaj audio-video. Am avut bucuria să fac parte din proiecte importante: „Jurnalul de seară”, „Raport de țară”, „Imparțial” etc. După o scurtă perioadă, în care maternitatea (sunt mama a doi băieți minunați) m-a ținut departe de marea mea pasiune, am revenit în Digi. De această dată la canalele de documentare – Digi World, Digi Life și Digi Animal World. Am intrat cu emoție într-o lume absolut minunată! E un imens pas înainte pentru desăvârșirea unui jurnalist de carieră. Am colaborat alături de colegii mei la serii și documentare altfel – de la „Zona de risc”, „Vraci, rețete și secrete”, „Digi Portrete”, „Digi Animal Club”, „Cum să prinzi 100”, talk-show-ul „Martorul”, „100 baloane pentru România” (primul documentar românesc despre mongolfiere), „50. Cursa extremă” și, bineînțeles, „Vocile Operei” (primul documentar românesc despre oamenii din spatele scenei Operei Naționale București). În perioada pandemiei, am realizat alături de Anca Grădinariu și colegii de la site-urile de documentare proiectul exclusiv online „EROII DIGI WORLD/ LIFE/ ANIMAL WORLD”. Nu în ultimul rând, de mai bine de doi ani colaborez cu celebrul jurnalist de știință, Alexandru Mironov, la emisiunea „DIGIPEDIA”… Multe, multe și frumoase proiecte! Din fiecare am înțeles și învățat ceva! Am făcut un pas înainte!
Lumea documentarelor este una de-a dreptul fascinantă! Ce te-a determinat să te alături unei echipe specializate în realizarea documentarelor și, mai ales, echipei Digi Docs?
Faptul că fac și eu parte din acest departament… mâna destinului! Așa a fost să fie! Suntem printre singurele departamente de documentare din România! De când lucrez în televiziune am simțit că sunt într-o ascensiune permanentă, pe cât de istovitoare, pe atât de intensă. Nu a fost ușor, dar când ajungi sus priveliștea e altfel. Am simțit că tot efortul meu a meritat. M-am descoperit ca scenarist, ca regizor. Am început o călătorie minunată printre cuvinte și imagini, cu care am avut libertatea să mă joc până când am găsit forma aceea specială. Lumea, în care am intrat timid, mi-a întins o mână și mi-a dat o forță extraordinară. Forța de a spune onest tuturor, prin ceea ce fac, cine și cum sunt cu adevărat
Ce calități trebuie să aibă un producător TV, în special în domeniul documentarelor? Ție ce îți place cel mai mult la acest job și care este proiectul tău de suflet dintre cele la care ai lucrat până acum?
Calitățile unui producător? Viziunea. O parte cred că o avem nativ, o parte este rezultatul experienței, care vine în timp! Pasiunea. În redacție, eu vin mereu dintr-o imensă bucurie de a descoperi ceva nou! Nu am considerat niciodată că vin la „muncă”! În felul acesta nu simt oboseala, ci doar ciuda că nu am avut destul timp la dispoziție să fac tot ceea ce mi-am propus. Empatie. Respect. Nu uit niciodată că fac parte dintr-o echipă! Comunicare. Îmi place la nebunie să cunosc „povești umblătoare”, cum le spun eu adesea oamenilor, să interacționez cu ei! Avem atâtea de învățat unii de la alții!
La toate proiectele lucrez cu aceeași dăruire și emoție. Dar, da, proiectul meu de suflet va rămâne mereu „Vocile Operei”. Visam să realizez acest film, transformat ulterior și în serie-documentar, încă din 2005. Pentru că am primit din partea echipei acea doză de susținere și încredere, am reușit să-l duc la capăt, alături de colegii mei. Am filmat un an și jumătate în Opera Națională București. Din 2019, filmul rulează pe posturile de documentare Digi World și Digi Life. Acum pregătesc, alături de colegii mei Anca Grădinariu (scenarist/ redactor) și Bogdan Giurcă (editor), o serie de proiecte, unele în premieră. Păstrez secretul! Nu vă spun mai multe acum!
În realizarea unui documentar, care crezi că este cea mai importantă parte (cercetarea, filmarea etc.)?
Mă raportez, firesc, tot la „Vocile Operei”! Aici, în primul rând, lupta cea mai înverșunată a fost cu mine. Eram ca un pictor care trebuia să se îndepărteze mereu de pânza lui ca să observe conturul și formele, luminile și umbrele, defectele… A urmat apoi apropierea de „subiectul colectiv” – oamenii Operei. A fost o experiență unică mai ales că, dacă la început aceștia ne tratau pe noi, echipa de filmare, destul de distant, pentru că erau scoși din zona de confort, ulterior au ajuns să ne asimileze lumii lor! Când a avut loc avanpremiera filmului, în toamna anului 2019, emoția ne-a cuprins pe toți și ne-a lăsat fără cuvinte. Am reușit, după un efort imens, să scriem într-un fel atât de special și frumos, o pagină care va rămâne mereu în istoria acestei prestigioase instituții de cultură. În concluzie, trebuie să fii mereu omul potrivit la locul potrivit, răbdător și vigilent, lucru pe care l-am moștenit de când lucram la știri.
Probabil că există mulți studenți care tânjesc după ideea de a face cunoscute povești ale oamenilor sau locurilor, prin intermediul documentarelor. Ce le poți spune tinerilor care și-ar dori o carieră ca a ta?
Dacă trag linie, contorizez 17 ani de muncă, de fapt, așa cum spuneam, de pasiune pură… PASIUNE! Pe colegii mai tineri, care vor să intre în această lume, i-aș sfătui să își aleagă ceea ce le stârnește bucuria interioară, ce-i face să simtă că inima le iese din piept de fericire, chiar dacă picioarele le tremură de frica de imprevizibil! Lărgiți apoi universul și ascultați cu mare băgare de seamă tot ce se întâmplă în jurul vostru.
Mulți apropiați îmi spun că am cea mai frumoasă meserie din lume! Așa este, dar până să ajung aici, am depus un efort imens, am dormit uneori poate doar trei ore pe noapte, am stat zile la rând să scriu și să rescriu scenarii. Da, pare ușor, pentru că niciodată nu m-am plâns, dimpotrivă, mi-am întâmpinat mereu colegii și invitații la emisiuni cu zâmbetul pe buze. Oricât de greu mi-a fost, am ținut mereu în mine! Ca să reușești, trebuie să fii puternic și riguros. Trebuie să-ți stăpânești și să-ți asimilezi domeniul de lucru: să citești mult, să vizionezi mult, să-ți creezi o cultură solidă!
Ne poți povesti o întâmplare amuzantă de la filmări?
Sunt multe… De pildă, în Dâmbovița, la zimbrărie. Am avut șansa să filmăm 38 de exemplare din 39 existente acolo. La final, un zimbru aparent inofensiv privitor al filmării noastre, plănuia în sinea lui să vină și el la cadru și a încercatsă rupă „un pic” gardul de protecție.
Sau… A fost un moment pe cât de tensionat, pe atât de amuzant, când, noi, echipa Digi World, am lăsat camera jos pentru a da o mâna de ajutor celor din Operă să termine montarea decorului pentru premiera de a doua zi. Erau extenuați după o noapte de lucru intens și retușurile îi copleșeau. Așa că, alături de scenograf, regizor, coregrafi, echipa tehnică, echipa artistică, toți am muncit laolaltă, ca prietenii, ne-am amuzat, iar la final satisfacția a fost imensă. Ne-am simțit un pic mai mult de-ai lor!
În final, dați-mi voie să le mulțumesc lor: Anca, Bogdan, Iulian, Teo, Sorin, Cristina, Iulia, Adriana, Ionuț, Răzvan, Laurențiu, Tiberiu, Monica, Florin... Echipa Digi Documentare! Vă mulțumesc!
- Te-ar putea interesa si:
- Muzeul Național de Istorie a României se vede în seria a cincea a producției Lunea la Muzeu (Digi...
- Anca Grădinariu: „Mi s-a întâmplat să iau primul și ultimul interviu unor oameni cu istorii de...
- Povestea unui „viral” marca DigiWorld
