Descarcă aplicația DIGI TV
Earth,At,He,Night.,Abstract,Wallpaper.,City,Lights,On,Planet.

Primul hotel din spațiu ar putea fi deschis în câțiva ani. Construcția uimitoare va include un spa, restaurante și cinema

Primul hotel din spațiu, construit chiar pe orbita Pământului, ar putea fi gata în 2025 și ar putea fi dotat cu restaurante, cinema, spa și camere pentru aproape 400 de persoane, potrivit Daily Mail.

Dezvoltat de Orbital Assembly Corporation (OAC), hotelul Voyager ar putea fi operațional încă din 2027, iar întreaga infrastructură va fi construită în jurul orbitei Pământului.

Când anunță oamenii de știință că s-ar putea termina viața pe Pământ și care ar fi motivul

Stația spațială va avea forma unui cerc uriaș și se va roti pentru a genera gravitație artificială. Aceasta va fi similiară cu cea găsită pe suprafața Lunii.

De asemenea, potrivit Daily Mail, în cadrul acestei stații spațiale, oamenii vor avea ocazia să găsească dotările pe care le găsesc pe o navă de croazieră, inclusiv restaurante tematice, centru spa, precum și un cinematrograf.

Deocamdată, însă, nu se cunosc detalii despre costul acestui proiect, dar nici despre costul unui sejur.

Stația spațială Voyager Class va fi alcătuită dintr-o serie de inele, cu un număr de „module” atașate la exteriorul inelelor. Acestea vor cuprinde, de asemenea, și o sală de sport, bucătărie, restaurant, iar unele dintre module vor fi închiriate ori vândute către companii private și guverne.

Citește și: Legătura neștiută dintre extincția animalelor de mari dimensiuni și creierul uman. Cum a evoluat acesta în ultimii 20.000 de ani

Agențiile guvernamentale ar putea folosi stația pentru a găzdui propriul modul științific sau ca centru de instruire pentru astronauții care se pregătesc să meargă pe Marte.

Credit foto: Shutterstock 

Te-ar putea interesa si:
De ce nu aterizează Artemis 2 pe Lună. Misiunea este una de referință din alte motive
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
"Arca lui Noe", capsula rusească de cercetare Bion-M, a revenit pe Pământ după o lună în spațiu...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni09.11
Marți10.11
Miercuri11.11
Joi12.11
Vineri13.11
Sâmbătă14.11
Duminică15.11
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Pe urmele furtunii
11:45 Batalia Atlanticului
12:35 Antarctica dezvaluita
13:00 Suntem singuri in Univers?
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:44 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
23:50 in prima linie
00:20 Film de calatorie
00:35 Antarctica dezvaluita
01:00 Suntem singuri in Univers?
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:25 Supermasini
10:10 Luptatorii aerului
10:55 Apocalipsa: planul B
11:50 Proiectul Artemis
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:14 Portrete noi
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Blestemul lui Escobar
23:00 1975: inceputul cosmarului
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Blestemul lui Escobar
05:05 1975: inceputul cosmarului
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:05 Filler Digipedia
17:09 Filler Digipedia
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
00:04 Cum sa prinzi 100
00:30 Lumea vazuta de sus
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
22:53 Digi PortretAlexandru Ciubotariu
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Argentina vazuta de sus
08:30 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Minunile pamantului
11:45 Cei mai periculosi vulcani
12:40 Lumea vazuta de sus
13:05 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:44 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:00 Lumea vazuta de sus
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Arhitectura antica
02:45 Atlantida: orasul pierdut
03:35 Film de calatorie
03:50 Film de calatorie
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Jurnalul de Stiinte
11:25 DIGIPEDIA
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:20 Film de calatorie
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Portrete noi
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Tragedia unui imparat
21:54 Portrete noi
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 Lumea vazuta de sus
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Arhitectura antica
02:10 Planetele
03:10 Tragedia unui imparat
04:05 Imperiul Britanic
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Proiectul Artemis
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Digi PortretDan Dinu
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:01 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Secretul lumii civilizate
21:53 Filler DigipediaBLUE ZONES
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:24 Film de calatorie
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Planetele
03:25 Secretul lumii civilizate
04:20 Castele din Austria
05:05 Lucy Worsley investigheaza

Partenerii noștri

1560x1200px_comunicat(DIGILife-DIGIWorld-DIGIAnimalWorld)

Cyber Monday aduce un nou val de promoții la DIGI: servicii la jumătate de preț, în primele nouă luni

Lista de dorințe e lungă, dar timpul prea scurt? De Cyber Monday, DIGI prelungește maratonul...