Aurora boreală a iluminat cerul deasupra mai multor regiuni din Germania în noaptea de luni spre marţi din cauza unei furtuni geomagnetice severe, a anunţat Serviciul German de Meteorologie (DWD), citat de DPA.
Din cauza intensităţii acestei furtuni solare, astfel de lumini colorate au fost vizibile pe cerul Germaniei până în sudul ţării, inclusiv în Alpi, pe durata nopţii trecute. Aurorele se produc atunci când ejecţii masive de plasmă solară intră în coliziune cu câmpul magnetic al Pământului, transmite Agerpres.
Aurora boreală a fost vizibilă în multe țări din Europa, inclusiv în România, Ungaria, Cehia și Ucraina.
Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite a înregistrat o ejecţie masivă de particule încărcate electric provenite de la Soare şi care se îndreaptă spre Pământ, declanşând spectacolul de pe bolta cerească nocturnă.
Agenţia americană a precizat că fenomenul a atins condiţiile unei furtuni geomagnetice severe de nivel G4 - al doilea ca intensitate - luni seară, în jurul orei 19:38 GMT. La această intensitate, furtuna solară poate avea un impact asupra sateliţilor şi ar putea, de asemenea, să cauzeze defectarea sistemului GPS, printre alte sisteme.
Norul de plasmă solară a acoperit distanţa dintre Soare şi Terra într-o perioadă de doar 25 de ore, potrivit platformei de astronomie Spaceweather. În mod obişnuit, un astfel de nor ar fi avut nevoie de trei până la patru zile pentru a acoperi această distanţă.
- Te-ar putea interesa si:
- Intensitatea furtunii solare care afectează în prezent câmpul magnetic al Pământului se va menține...
- NASA: Soarele a atins „perioada de maximum solar”
- Pamantul e in pericol sa isi piarda electricitatea si canalele de comunicatii. Ce fenomen ar putea...
