Descarcă aplicația DIGI TV
Mars,-,The,Red,Planet.,Martian,Surface,And,Dust,In

Descoperire inedită a roverului Curiosity, pe suprafaţa lui Marte: un număr surprinzător de mare de „solzi de dragon”

Marte. Foto: Shutterstock

O regiune a planetei Marte este acoperită de un număr surprinzător de caracteristici geologice care arată ca nişte aglomerări de solzi gigantici de reptile fosilizate, dezvăluie noi fotografii, iar aceste structuri ar putea avea legături cu apa din trecutul acestei planete, transmite Space.com.

Roverul Curiosity al NASA a fotografiat aceste roci ciudate în timp ce se îndrepta spre Antofagasta - un crater de impact relativ tânăr, cu o lăţime de 10 metri, situat pe versanţii Muntelui Sharp (numit şi Aeolis Mons), care se află în craterul Gale, mai mare, în apropierea ecuatorului lui Marte, informează Agerpres.

Fotografii alb-negru ale "solzilor" au fost publicate de NASA pe 14 aprilie, în timp ce o imagine color de aproape a rocilor a fost distribuită online a doua zi de Kevin M. Gill, inginer de software şi zboruri spaţiale la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA, specializat în procesarea imaginilor. Fotografiile au fost realizate pe 7 aprilie şi, respectiv, 13 aprilie - numite şi Sol 4859, respectiv Sol 4865 în calendarul marţian.

Forma neobişnuită şi aglomerarea strânsă a acestor roci au atras comparaţii cu solzii reptilelor, cum ar fi crocodilienii, în timp ce unii comentatori au glumit că formaţiunile arată ca solzii de dragon.

În prezent, nu este clar câte dintre rocile asemănătoare solzilor au fost fotografiate sau cât de mari sunt.

Deşi cercetătorii nu au fost şocaţi să vadă aceste roci cu aspect de solzi, ei s-au declarat surprinşi de cantitatea lor mare din zonă.

"Multe dintre rocile peste care am trecut cu roverul au aceste texturi incredibile - mii de poligoane în formă de fagure de miere le traversează suprafaţa", a scris Abigail Fraeman, om de ştiinţă la JPL, în postarea pe blog. "Am mai văzut roci cu modele poligonale ca acestea înainte, dar nu păreau atât de abundente".

Poligoane cu o formă similară, asemănătoare fagurilor, au fost observate anterior pe Marte, atât la scară mică, cât şi mare. În aceste cazuri anterioare, formele erau adesea legate de uscarea noroiului umed sau a cristalelor de gheaţă care se mişcau sub suprafaţa marţiană. Cu toate acestea, este prea devreme pentru ca oamenii de ştiinţă să spună exact cum s-au format "solzii" din imagini.

Curiosity a colectat "o mulţime de imagini şi date chimice care ne vor ajuta să distingem între diferite ipoteze privind modul în care s-au format texturile fagurelui", a mai spus Fraeman.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Kevin M. Gill (@apoapsys)

Te-ar putea interesa si:
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli...
NASA publică imagini cu craterul format după prăbuşirea pe Lună a unei rachete SpaceX
NASA demontează teoria conspirației despre eclipsă. Pe rețelele sociale circula un zvon despre un...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni26.10
Marți27.10
Miercuri28.10
Joi29.10
Vineri30.10
Sâmbătă31.10
Duminică01.11
06:00 Superconstructii antice
07:00 in adancul Marii Negre
08:01 Filled Digipedia Science 1
08:05 Cum au reparat asta?
08:50 Cum sau construit
09:35 Navigand prin lume
10:26 Filler Digipedia Radon 1 2
10:30 Mergand printre dinozauri
11:20 Mergand printre dinozauri: descoperiri
11:30 Ultimul imparat: Carol I al Austriei
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 decembrie
13:20 Parcuri nationale
14:08 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Teodor Ilincai TENOR
15:15 A cui e lumea?
16:10 Filler Digipedia STEM VS CRISPRS 2
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
18:00 Filler Digipedia Agro 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler Digipedia Agro 2
19:00 Planetele
20:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
20:45 Film de calatorie
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
22:00 Secretele istoriei
23:50 Cum apar superfurtunile
00:45 Megainginerii: Structuri record
01:40 Parcuri nationale
02:30 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
03:15 Africa vazuta de sus
04:10 Cum am putea sa racorim planeta
05:05 Mituri si mistere
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 Filler Digipedia Agro 2
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:14 decembrie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 decembrie
13:20 Parcuri nationale
14:08 decembrie
14:15 Superconstructii antice
15:10 Filler Digipedia UFO 1
15:15 A cui e lumea?
16:09 decembrie
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 decembrie
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
20:45 Film de calatorie
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 decembrie
22:00 Cum am putea sa racorim planeta
22:54 decembrie
23:00 Mituri si mistere
23:55 Spioni printre prieteni
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Africa vazuta de sus
04:05 Secretele istoriei
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 decembrie
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:13 Digi Portret Cristian Lascu
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:15 Filler Asteroizi 1
13:20 Parcuri nationale
14:08 Digi portret Dan Perjovschi
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Razvan Penescu
15:15 A cui e lumea?
16:09 Digi Portret Radu Gologan
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Digi Portret Catalin Cirstoveanu
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Asteroizi 3
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:53 Digi Portret Mihaela Glavan
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 Digi Portret Ionut Budisteanu
22:00 Secretele istoriei
23:55 100 baloane pentru Romania
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Islanda
04:05 O calatorie dea lungul mileniilor
05:05 Mituri si mistere
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:02 Film de calatorie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Portrete noi
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Nobel 2023
15:15 A cui e lumea?
16:09 Portrete noi
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Portrete noi
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Digipedia UFO 2
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:54 Digi Portret Dan Dinu
21:00 Islanda
21:54 Digi Portret Constantin Dumitriu
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Mituri si mistere
23:53 tinutul Buzaului Focul
00:00 Secrete din ADN
00:55 Filler Digipedia Special Profiler
01:00 Filler Digipedia Special Profiler
01:05 Megainginerii: Structuri record
02:00 Parcuri nationale
02:50 Masinile de pompieri
03:36 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
03:40 O alta Geneza
04:00 O calatorie dea lungul mileniilor
05:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Construim si inventam
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:40 Drumuri necunoscute: India
12:08 VOCILE OPEREI
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Digi Portret Wargha Enayati
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Radon 2 1
15:15 Ceam facut cu Pamantul
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Radon 2 2
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Masinile de pompieri
20:56 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
21:00 DIGIPEDIA
21:30 O alta Geneza
21:50 Filler Digipedia Special Profiler
21:55 Filler Digipedia Special Profiler
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
00:25 Transportul in Paris
01:16 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
01:20 Parcuri nationale
02:10 Planetele
03:10 Britannia
04:05 in prima linie
04:35 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:05 Mituri si mistere
06:00 Construim si inventam
06:55 Ceam facut cu Pamantul
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Colosseum cu Dan Snow
09:26 Filler Digipedia Radon 2 2
09:30 Navigand prin lume
10:21 decembrie
10:25 Planetele
11:25 DIGIPEDIA
11:55 Jurnalul de Stiinte
12:06 Film de calatorie
12:20 Transportul in Paris
13:11 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
13:15 Filler Digipedia Special Diplomatie 2
13:20 Parcuri nationale
14:07 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Special Diplomatie 3
15:15 Secretul din Santorini
16:11 Filler Digipedia Micro 1
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Special Scuba
18:05 Pe urmele furtunii
19:00 Aventura timpului
19:53 Portrete noi
20:00 Planetele
21:00 Britannia
21:54 Digi Portret Justin Ionescu
22:00 in prima linie
22:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:00 Mituri si mistere
23:55 VOCILE OPEREI
00:20 Cum sa prinzi 100
00:45 Vacanta raw
01:10 Vacanta raw
01:35 Arhitectura antica
02:30 Planetele
03:30 Previziuni
04:25 Castele din Austria
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Construim si inventam
06:55 Secretul din Santorini
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Colosseum cu Dan Snow
09:30 Pe urmele furtunii
10:25 Aventura timpului
11:20 Visul lui Gerard Depardieu
12:35 Vacanta raw
13:00 Vacanta raw
13:35 Arhitectura antica
14:30 Din interiorul fabricii
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretTeodor Ilincai TENOR
16:20 Lumea vazuta de sus
16:45 Lumea vazuta de sus
17:09 decembrie
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Previziuni
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:25 Film de calatorie
00:40 Vacanta raw
01:05 Vacanta raw
01:30 Arhitectura antica
02:21 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
02:25 Apocalipsa antica
03:20 Proiectul Artemis
04:05 Secretele istoriei

Partenerii noștri

Image of earth on the space

Noi detalii despre rata de migrare a polilor Pământului: „Este o descoperire incitantă”

Polii Nord şi Sud reali ai Pământului se deplasează într-un ritm mai alert decât în trecut...