O exoplanetă din categoria Super-Pământurilor, aflată la distanţa potrivită faţă de steaua sa pentru ca apa să poată exista în stare lichidă la suprafaţă, a fost detectată la distanţa de 20 de ani lumină de Soare, devenind principalul punct de atracţie pentru oamenii de ştiinţă aflaţi în căutarea vieţii extraterestre, transmite Space.com care citează un studiu publicat la 23 octombrie în The Astronomical Journal.
Planeta cu nume de catalog GJ 251c se află pe orbita unei stele pitice roşii aflată la 18,2 ani lumină distanţă de Soare în constelaţia Gemini (Gemeni). Masa ei este de patru ori mai mare decât a Pământului, fiind astfel inclusă în categoria Super-Pământurilor, planete telurice mai mari decât Terra.
"Chiar dacă nu putem confirma încă existenţa unei atmosfere sau a vieţii pe GJ 251c, această planetă reprezintă o ţintă promiţătoare pentru explorări viitoare", a declarat Suvrath Mahadevan, profesor de astronomie la Penn State University.
La această distanţă potrivită faţă de steaua sa, condiţiile sunt considerate propice pentru ca apa să poată exista în stare lichidă la suprafaţa planetei, dacă există şi o atmosferă care să permită acest lucru.
GJ 251c a fost descoperită datorită unor observaţii derulate pe o perioadă de timp de peste 20 de ani, timp în care oamenii de ştiinţă au căutat micile fluctuaţii ale luminii stelei mamă, cauzate de gravitaţia planetei şi au măsurat efectul Doppler asupra vitezei sale radiale, cu ajutorul unui spectrograf.
În acest sistem se ştie că există şi o altă planetă, GJ 251b, care a fost descoperită în 2020 şi orbitează în jurul stelei sale la fiecare 14 zile la o distanţă de 12,2 milioane de kilometri. Folosind date de arhivă de la telescoape din întreaga lume, o echipă de astronomi din care a făcut parte şi Suvrath Mahadevan, a reuşit să perfecţioneze acurateţea măsurătorilor vitezei radiale pentru planeta GJ 251b.
Echipa a combinat apoi aceste date cu observaţii noi, de înaltă precizie, de la Habitable-Zone Planet Finder (HPF), care este un spectrograf în spectrul infraroşu-apropiat de pe telescopul Hobby-Eberly de la Observatorul McDonald din Texas. Aceasta a dezvăluit un al doilea semnal planetar aparţinând unei lumi de patru mase terestre care orbitează steaua la fiecare 54 de zile. Acest lucru a fost apoi confirmat de măsurători cu spectrograful NEID de pe telescopul WIYN de 3,5 metri de la Observatorul Naţional Kitt Peak din Arizona.
"Acesta este un joc complicat în ceea ce priveşte încercarea de a analiza activitatea stelară, precum şi de măsurare a semnalelor sale subtile, dezvăluind semnale uşoare din ceea ce este în esenţă acest cazan magnetosferic spumos al unei suprafeţe stelare", a spus Mahadevan, arată Space.com, citat de Agerpres.
GJ 251c este probabil puţin prea departe de steaua sa pentru ca telescopul spaţial James Webb (JWST) să poată căuta semne ale unei atmosfere în jurul său. Următoarea generaţie de telescoape din clasa de 30 de metri ar putea fi capabilă să detecteze atmosfera planetei printr-o metodă de căutare a luminii reflectate de suprafaţa sau atmosfera sa, dar probabil că va fi nevoie de folosirea telescopului Habitable Worlds Observatory, care este un telescop spaţial uriaş care se speră să fie lansat în anii 2040, pentru a caracteriza pe deplin GJ 251c.
"Suntem la vârf de tehnologie şi analiză cu acest sistem", a spus Corey Beard de la Universitatea din California, Irvine, care a participat la cercetare. "Avem nevoie de următoarea generaţie de telescoape pentru a observa direct această planetă candidat".
Deşi GJ 251c este descrisă de Mahadevan ca fiind "una dintre cele mai bune candidate în căutarea unei semnături atmosferice a vieţii", făcând referire la modul în sunt căutate biosemnături în atmosfera planetei, rămâne o mare necunoscută în această ecuaţie: steaua sa.
La 36% din masa soarelui nostru, steaua GJ 251 este o pitică roşie. Astronomii au găsit până acum numeroase planete telurice în zona locuibilă a piticelor roşii, inclusiv Proxima Centauri b, TRAPPIST-1e şi f şi Teegarden's Star b. Cu toate acestea, piticele roşii sunt renumite pentru că au temperamente violente care le contrazic statura diminuată, producând erupţii puternice care pot distruge în timp atmosfera planetelor de pe orbită. De exemplu, observaţiile desfăşurate cu JWST ale celor trei planete interioare ale stelei TRAPPIST-1 nu au identificat dovezi cu privire la existenţa unor atmosfere planetare, în timp ce observaţiile sale asupra celei de-a patra planete, "e", sunt până acum neconcludente. În acest context unii astronomi au devenit sceptici că lumi asemănătoare Pământului pot prospera în jurul piticelor roşii.
Un argument în favoarea posibilităţii existenţei vieţii pe GJ 251c este că această planetă se află puţin mai departe de steaua sa decât sunt planetele din zona locuibilă găsite în jurul altor pitice roşii. Acest lucru se datorează faptului că steaua sa este puţin mai masivă decât celelalte stele şi, prin urmare, mai fierbinte, împingând zona locuibilă mai departe. Este posibil ca GJ 251c să fie suficient de departe de steaua sa pentru a fi evitat cele mai grave erupţii stelare şi, dacă ar dispune de o atmosferă densă şi de un câmp magnetic planetar puternic, ar fi putut rezista vântului stelar al stelei şi şi-a păstrat atmosfera.
Cu toate acestea, în prezent, aceasta rămâne o presupunere. "Am făcut o descoperire interesantă", a spus Mahadevan, "dar mai sunt multe de învăţat despre această planetă".
- Te-ar putea interesa si:
- "Gaura gravitaţională" de sub Antarctica oferă o privire rară asupra interiorului profund al...
- Ce au observat oamenii de știință în jurul planetei Uranus, cu ajutorul telescopului James Webb...
- Planeta Jupiter este mai mică şi mai plată decât s-a crezut până acum
