Descarcă aplicația DIGI TV
Sunset,View,From,A,Plane

Schimbările climatice intensifică turbulenţele aeriene. Care sunt cei mai expuși pasageri în timpul unui zbor

Interior avion, apus de soare. Shutterstock

Într-o lume care se încălzeşte, ca efect al schimbărilor climatice, frecvenţa turbulenţelor aeriene va creşte, potrivit mai multor experţi, informează AFP.

Potrivit datelor oficiale, turbulenţele sunt principala cauză a accidentelor aeriene care au legătură cu evoluţiile meteo, chiar dacă cifrele rămân relativ mici. Între 2009 şi 2024, 207 persoane au fost rănite în cursul unor călătorii agitate cu avionul. De exemplu, anul trecut, 40 de persoane aflate la bordul unui avion Air Europa au fost rănite din cauza tubulenţelor, în timp ce o persoană în vârstă a decedat şi alte câteva zeci au fost rănite la bordul unui avion Singapore Airlines.

"În general, pasagerii răniţi au fost cei care nu aveau prinsă centura de siguranţă sau personalul navigant", explică John Abraham, profesor de inginerie mecanică la Universitatea St. Thomas. "Avioanele moderne pot face faţă turbulenţelor, aşa că principalul risc este acela ca pasagerii să fie răniţi şi nu pierderea avionului", adaugă John Abraham, transmite Agerpres.

Cu toate acestea, avioanele trebuie inspectate după ce au trecut prin turbulenţe "grave", care se petrec de aproximativ 5.000 de ori pe an deasupra SUA, susţine Robert Sharman, cercetător ştiinţific la Centrul naţional de studii atmosferice.

Trei tipuri principale de turbulenţe

Potrivit lui Mohamed Foudad, om de ştiinţă la Universitatea Reading din Marea Britanie, există trei tipuri principale de turbulenţe: convective, orografice şi cele în aer liber (CAT). Turbulenţele convective au legătură cu curenţii de aer proveniţi de la nori sau furtuni, care pot fi detectaţi vizual sau prin radar, în timp ce turbulenţele orografice au loc deasupra lanţurilor muntoase. În schimb, turbulenţele în aer liber sunt invizibile şi deci mai periculoase. Acestea provin în mare parte din vânturile puternice de vest prezente în atmosfera superioară, la aceeaşi altitudine ca şi aeronavele comerciale (10 până la 12 kilometri).

Încălzirea globală creşte viteza şi forfecarea acestor vânturi de vest, schimbări bruşte ale curenţilor de aer verticali - aşa-numitele pungi de aer. Toate acestea declanşează turbulenţe în aer liber.

Anul trecut, Mohamed Foudad şi colegii săi au publicat un articol în Journal of Geophysical Research, analizând datele privind turbulenţele din 1980 până în 2021.

"Am constat o creştere clară a frecvenţei turbulenţelor în multe regiuni, în special Atlanticul de Nord, America de Nord, Asia de Est, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord", a declarat Mohamed Foudad, adăugând că este vorba de creşteri variind între 60 şi 155%.

O altă analiză aprofundată dă vina pe această creştere a turbulenţelor în anumite regiuni pe intensificarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Un studiu publicat în 2023 de Universitatea din Reading a arătat că la fiecare încălzire cu un grad Celsius a suprafeţei, iernile cunosc o majorare cu aproximativ 9% a turbulenţelor în aer liber în Atlanticul de Nord, iar în timpul verii o creştere de 14%.

În mod istoric, iarna a fost întotdeauna sezonul mai dificil în termeni de turbulenţe, însă încălzirea climatică amplifică în prezent turbulenţele în aer liber în timpul verii şi toamnei, reducând astfel decalajul.

Cu privire la strategiile de răspuns, Foudad lucrează la optimizarea rutelor de zbor, pentru a evita zonele cu turbulenţe, şi îmbunătăţirea preciziei prognozelor. Unele companii aeriene se orientează spre o strategie care implică o utilizare mai intensă a centurilor de securitate, de exemplu prin finalizarea mai rapidă a serviciului în cabină.

În cele din urmă însă, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră va fi esenţială. Aviaţia este responsabilă pentru aproximativ 3,5% din încălzirea climatică provocată de om. Companiile aeriene studiază combustibili mai curaţi, însă până cum progresele au fost "dezamăgitoare", potrivit Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Te-ar putea interesa si:
Cel mai mare episod de extincție din istoria Pământului oferă un avertisment pentru prezent. Ce au...
Oceanele lumii au înregistrat cea mai caldă lună iunie din istorie. Fenomenul El Nino și încălzirea...
2025 a fost al treilea cel mai cald an înregistrat vreodată în lume, conform specialiștilor
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Vineri09.10
Sâmbătă10.10
Duminică11.10
Luni12.10
Marți13.10
Miercuri14.10
Joi15.10
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia ANM
06:55 Drumuri necunoscute: India
07:20 Drumuri necunoscute: India
07:46 Filler Digipedia Antropologie
07:50 Vase de razboi
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Din interiorul fabricii
11:11 Filler Digipedia ANM
11:15 Cum sau construit
12:00 Film de calatorie
12:13 Digi portret Dan Perjovschi
12:20 Arome din Monaco
13:14 Portrete noi
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia Diamante
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Istorie
15:11 Filler Digipedia Istorie
15:15 Drumuri necunoscute: India
15:45 Drumuri necunoscute: India
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Portrete noi
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
18:56 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Minunile Soarelui
20:56 Filler Digipedia Istorie
21:00 DIGIPEDIA
21:31 Filler Digipedia
21:35 Martori ai istoriei
22:35 Film de calatorie
22:50 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:35 Film de calatorie
23:50 inapoi in salbaticie
00:31 Filler Digipedia Stiinta viitorulu
00:35 Arome din Peloponez
01:30 stiinta bate fictiunea
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 Planetele
03:20 Viata printe stele
04:15 in prima linie
04:45 in prima linie
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Istorie
06:55 Drumuri necunoscute: India
07:25 Drumuri necunoscute: India
07:55 Vase de razboi
08:41 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
08:45 Luptatorii aerului
09:30 O noua perspectiva
10:20 Din interiorul fabricii
11:21 Filler Digipedia Scuba vs Poluare
11:25 DIGIPEDIA
11:51 Filler Digipedia
11:55 Jurnalul de Stiinte
12:06 Portrete noi
12:12 Digiportret Mihail Cosuletu
12:20 Arome din Peloponez
13:13 Digi Portret Mihaela Glavan
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia Diamante
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Diamante 2
15:11 Filler Digipedia Diamante 2
15:15 Calatorie in adancul timpului
16:10 Filler Digipedia Aplicatie incendii
16:15 Vase de razboi
17:01 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Stiinta viitorulu
18:56 Filler Digipedia Stiinta viitorulu
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Planetele
21:00 Viata printe stele
21:53 Filler Digipedia Ecologie globala
22:00 in prima linie
22:30 in prima linie
23:00 Poporul impotriva Ku Klux Klan
23:45 inapoi in salbaticie
00:08 VOCILE OPEREI
00:20 Arome din Vietnam
01:15 stiinta bate fictiunea
01:40 stiinta bate fictiunea
02:05 Influencerii istoriei
03:00 Habsburgii: deasupra legii?
03:46 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
03:50 Ultimul aparator al Aquileiei
05:05 Razboiul lui Jack Kirby
06:00 Arhitectura antica
06:51 Filler Digipedia Diamante 2
06:55 Calatorie in adancul timpului
07:50 Vase de razboi
08:36 Filler Digipedia Diamante 2
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Din interiorul fabricii
11:16 Filler Digipedia Stiinta viitorulu
11:20 Cum sau construit
12:04 Film de calatorie
12:20 Arome din Vietnam
13:20 stiinta bate fictiunea
13:45 stiinta bate fictiunea
14:10 Filler Digipedia Aplicatie incendii
14:15 Arhitectura antica
15:08 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
15:11 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
15:15 Calatorie in adancul timpului
16:10 Filler Digipedia Aplicatie Health
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia Sanitar
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia BLUE ZONES
19:00 Din interiorul fabricii
20:00 Influencerii istoriei
20:53 Filler DIGIPEDIA SOS
21:00 Habsburgii: deasupra legii?
21:47 VOCILE OPEREI
22:00 Ultimul aparator al Aquileiei
23:15 Razboiul lui Jack Kirby
00:42 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
00:48 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
00:55 Arome din Rajahstan
01:50 Argentina vazuta de sus
02:35 Cele mai periculoase sosele
03:20 Italia vazuta de sus
04:05 Secretele istoriei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatorie in adancul timpului
07:50 Filler Digipedia Aplicatie Health
07:55 Vase de razboi
08:41 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
08:45 Luptatorii aerului
09:30 O noua perspectiva
10:20 Din interiorul fabricii
11:20 Cum sau construit
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Rajahstan
13:14 Filler DIGIPEDIA SOS
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:09 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Einstein
15:12 Filler Digipedia Einstein
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:06 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
16:11 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
16:15 Vase de razboi
17:01 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
17:07 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
17:15 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:51 Filler Digipedia Modele Educatie
18:56 Filler Digipedia Modele Educatie
19:00 Dincolo de Pamant: asteroizii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:44 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:55 inapoi in salbaticie
00:37 VOCILE OPEREI
01:05 Arome din Africa de Sud
02:00 Argentina vazuta de sus
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Italia vazuta de sus
04:15 Lumi disparute: Nabateenii
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Einstein
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Dincolo de Pamant: asteroizii
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Africa de Sud
13:12 Portrete noi
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Pet Educatie 2
14:08 Filler Digipedia Pet Educatie 2
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Pet Educatie 3
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:05 Filler Digipedia Turbulente
16:09 Filler Digipedia Turbulente
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler DIGIPEDIA SOS 4
18:05 O noua perspectiva
18:56 Filler Digipedia Special AI vs SF
19:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
19:54 Filler DIGIPEDIA SOS 5
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Misterul din Pompei
23:43 Digi Portret Ionut Budisteanu
23:50 inapoi in salbaticie
00:50 Arome din Vietnamul de Sud
01:45 Argentina vazuta de sus
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Italia vazuta de sus
04:00 Secretele istoriei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Pet Educatie 2
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:03 Film de calatorie
12:20 Arome din Vietnamul de Sud
13:13 Portrete noi
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Terra 1
14:08 Filler Digipedia Terra 1
14:15 Arhitectura antica
15:07 Portrete noi
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:05 Filler Digipedia Terra 2
16:10 Filler Digipedia Terra 2
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia Meta
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Meta
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:58 Amerigo Vespucci
00:38 Film de calatorie
00:55 Arome din Yucatan
01:50 Secretele Irlandei
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Italia vazuta de sus
04:15 Lumi disparute: Nabateenii
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Terra 1
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Genialitatea unei vieti moderne
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:30 Drumuri necunoscute: India
12:00 Film de calatorie
12:20 Arome din Yucatan
13:20 Secretele Irlandei
14:15 Arhitectura antica
15:07 Digiportret Mihail Cosuletu
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler Digipedia Microchirurgie 1
16:11 Filler Digipedia Microchirurgie 1
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:56 Filler Digipedia Avion Aterizare
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Misterul din Pompei
23:45 Invazia normanda
00:50 Viata romanilor la Malaiesti
01:10 Megainginerii: Canale
02:05 Secretele Irlandei
03:00 Lumea vulcanilor
03:45 Martori ai istoriei
05:05 Istoria latino a Americii

Partenerii noștri

Mormântul lui Tutankhamon

Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba...

La mai bine de un secol de la una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din...