Descarcă aplicația DIGI TV
Single powerful lightning bolt hitting the ground from dramatic storm clouds at night, illuminating the dark sky above a city skyline. Long exposure n

Un mega-fulger, cu o lungime de 829 km, nou record mondial validat de OMM

Fulger. Profimedia

Un fulger de 829 de kilometri, produs în regiunea Great Plains din Statele Unite, a fost validat joi de Organizaţia Meteorologică Mondială drept noul record mondial pentru cel mai lung fulger.

Acest mega-fulger a fost observat pe 22 octombrie 2017 în timpul unui episod de furtună de mare amploare. ''S-a întins din estul Texas până în împrejurimile Kansas City, acoperind o distanţă echivalentă celei dintre oraşele europene Paris şi Veneţia'', a subliniat OMM într-un comunicat citat de AFP.

Un comitet format din 11 experţi din Statele Unite, Brazilia, Germania, Spania, Nepal şi Israel a certificat noul record.

Precedentul record (768 de kilometri), observat de asemenea în Statele Unite, a fost înregistrat între Mississippi şi Texas pe 29 aprilie 2020 şi a fost certificat în 2022. Aceste recorduri au o marjă de eroare de circa 8 kilometri în plus sau în minus.

Fulgerul înregistrat joi ''nu a fost reperat cu prilejul analizei iniţiale a furtunii din 2017, ci a fost descoperit cu prilejul unei reevaluări'', a explicat OMM.

Acest episod a fost ''una dintre primele furtuni pe parcursul căreia noul satelit geostaţionar de exploatare pentru studiul mediului (GOES-16) al Administraţiei americane pentru oceane şi atmosferă (NOAA) a colectat date despre 'mega-fulgere', adică descărcări atmosferice cu o lungime spaţiotemporală extremă'', a adăugat OMM.

Pentru agenţia meteorologică a Organizaţiei Naţiunilor Unite, astfel de mega-fulgere potenţează puterea trăsnetului şi periculozitatea sa.

''O descărcare electrică poate parcurge distanţe foarte lungi de la locul de origine'', a declarat pentru AFP Randall Cerveny, raportor al OMM pentru extreme meteorologice şi climatice. ''De aceea anumite persoane vorbesc despre 'un fulger albastru', un fulger care pare să apară pe un cer senin''.

Sursă de fascinaţie, dar şi pericol major

Profesor de ştiinţe geografice la Universitatea Arizona State, M. Cerveny a creat Arhivele mondiale ale extremelor meteorologice şi climatice în cadrul OMM în 2007.

Acestea consemnează recordurile mondiale de temperatură, presiune, precipitaţii, grindină, ariditate, vânt, fulgere şi mortalitatea legată de fenomenele meteorologice.

Cartografierea trăsnetelor prin satelit e operaţională doar din 2016, un interval prea scurt pentru a determina tipare sau tendinţe în ceea ce priveşte intensitatea, localizarea şi frecvenţa. ''Daţi-ne încă un deceniu de date şi putem începe să abordăm problemele acestea'', a declarat M. Cerveny pentru AFP.

Michael J. Peterson, de la Centrul de cercetare a furtunilor violente în Statele Unite, a declarat că, pe măsură ce datele se extind, ''vom fi în măsură să observăm tipurile de fulgere extreme cele mai rare de pe Terra şi să studiem impactul larg pe care îl au asupra societăţii''.

OMM pledează pentru dispunerea de sisteme de alarmă precoce pe întreg globul pentru a monitoriza toate evenimentele meteorologice periculoase.

''Fulgerul este o sursă de fascinaţie, dar şi un pericol major, care duce la moarte a numeroase persone în fiecare an în diferite locuri de pe glob'', a declarat Celeste Saulo, directoarea OMM, transmite Agerpres.

Potrivit recordurilor legate de fulgere şi validate de OMM, fulgerul cu cea mai mare durată a avut 17,102 secunde (18 iunie, Uruguay şi Argentina), fulgerul direct cel mai mortal a provocat decesul a 21 de persoane care se adăposteau într-o cabană (1975, Zimbabwe), iar cel mai devastator impact indirect a fost deversarea de carburant în flăcări, după producerea unui fulger, asupra unui depozit, accident soldat cu moartea a 469 de persoane (1994, Dronka în Egipt).

Te-ar putea interesa si:
Record mondial de lungime pentru un fulger. Ce distanță a parcurs
Fenomen spectaculos, surprins deasupra Texasului. Ce este „meduza roșie” cu tentacule electrice
Furtunile pot afecta negativ sănătatea oamenilor în vârstă. Ce susțin experții
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Marți27.10
Miercuri28.10
Joi29.10
Vineri30.10
Sâmbătă31.10
Duminică01.11
Luni02.11
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 Filler Digipedia Agro 2
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:14 decembrie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 decembrie
13:20 Parcuri nationale
14:08 decembrie
14:15 Superconstructii antice
15:10 Filler Digipedia UFO 1
15:15 A cui e lumea?
16:09 decembrie
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 decembrie
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
20:45 Film de calatorie
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 decembrie
22:00 Cum am putea sa racorim planeta
22:54 decembrie
23:00 Mituri si mistere
23:55 Spioni printre prieteni
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Africa vazuta de sus
04:05 Secretele istoriei
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 decembrie
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:13 Digi Portret Cristian Lascu
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:15 Filler Asteroizi 1
13:20 Parcuri nationale
14:08 Digi portret Dan Perjovschi
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Razvan Penescu
15:15 A cui e lumea?
16:09 Digi Portret Radu Gologan
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Digi Portret Catalin Cirstoveanu
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Asteroizi 3
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:53 Digi Portret Mihaela Glavan
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 Digi Portret Ionut Budisteanu
22:00 Secretele istoriei
23:55 100 baloane pentru Romania
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Islanda
04:05 O calatorie dea lungul mileniilor
05:05 Mituri si mistere
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:02 Film de calatorie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Portrete noi
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Nobel 2023
15:15 A cui e lumea?
16:09 Portrete noi
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Portrete noi
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Digipedia UFO 2
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:54 Digi Portret Dan Dinu
21:00 Islanda
21:54 Digi Portret Constantin Dumitriu
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Mituri si mistere
23:53 tinutul Buzaului Focul
00:00 Secrete din ADN
00:55 Filler Digipedia Special Profiler
01:00 Filler Digipedia Special Profiler
01:05 Megainginerii: Structuri record
02:00 Parcuri nationale
02:50 Masinile de pompieri
03:36 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
03:40 O alta Geneza
04:00 O calatorie dea lungul mileniilor
05:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Construim si inventam
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:40 Drumuri necunoscute: India
12:08 VOCILE OPEREI
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Digi Portret Wargha Enayati
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Radon 2 1
15:15 Ceam facut cu Pamantul
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Radon 2 2
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Masinile de pompieri
20:56 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
21:00 DIGIPEDIA
21:30 O alta Geneza
21:50 Filler Digipedia Special Profiler
21:55 Filler Digipedia Special Profiler
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
00:25 Transportul in Paris
01:16 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
01:20 Parcuri nationale
02:10 Planetele
03:10 Britannia
04:05 in prima linie
04:35 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:05 Mituri si mistere
06:00 Construim si inventam
06:55 Ceam facut cu Pamantul
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Colosseum cu Dan Snow
09:26 Filler Digipedia Radon 2 2
09:30 Navigand prin lume
10:21 decembrie
10:25 Planetele
11:25 DIGIPEDIA
11:55 Jurnalul de Stiinte
12:06 Film de calatorie
12:20 Transportul in Paris
13:11 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
13:15 Filler Digipedia Special Diplomatie 2
13:20 Parcuri nationale
14:07 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Special Diplomatie 3
15:15 Secretul din Santorini
16:11 Filler Digipedia Micro 1
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Special Scuba
18:05 Pe urmele furtunii
19:00 Aventura timpului
19:53 Portrete noi
20:00 Planetele
21:00 Britannia
21:54 Digi Portret Justin Ionescu
22:00 in prima linie
22:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:00 Mituri si mistere
23:55 VOCILE OPEREI
00:20 Cum sa prinzi 100
00:45 Vacanta raw
01:10 Vacanta raw
01:35 Arhitectura antica
02:30 Planetele
03:30 Previziuni
04:25 Castele din Austria
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Construim si inventam
06:55 Secretul din Santorini
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Colosseum cu Dan Snow
09:30 Pe urmele furtunii
10:25 Aventura timpului
11:20 Visul lui Gerard Depardieu
12:35 Vacanta raw
13:00 Vacanta raw
13:35 Arhitectura antica
14:30 Din interiorul fabricii
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretTeodor Ilincai TENOR
16:20 Lumea vazuta de sus
16:45 Lumea vazuta de sus
17:09 decembrie
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Previziuni
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:25 Film de calatorie
00:40 Vacanta raw
01:05 Vacanta raw
01:30 Arhitectura antica
02:21 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
02:25 Apocalipsa antica
03:20 Proiectul Artemis
04:05 Secretele istoriei
06:00 Din interiorul fabricii
07:00 Cum s-au construit
07:45 Lumea vazuta de sus
08:10 Lumea vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Influencerii istoriei
11:45 Mari descoperiri cu Dan Snow
12:35 Vacanta raw
13:00 Vacanta raw
13:35 Arhitectura antica
14:26 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
14:30 Din interiorul fabricii
15:30 Cum s-au construit
16:20 Lumea vazuta de sus
16:45 Lumea vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Proiectul Artemis
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:55 in prima linie
00:20 in prima linie
00:50 Vacanta raw
01:15 Vacanta raw
01:40 Arhitectura antica
02:31 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
02:35 Apocalipsa antica
03:30 Argentina vazuta de sus
04:15 Blestemul lui Escobar
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler

Partenerii noștri

rinichi

Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști

Pietrele la rinichi pot provoca dureri extrem de intense, iar persoanele care s-au confruntat măcar...