Descarcă aplicația DIGI TV
Sarasota,Florida,Downtown,Bayfront,Park,Marina,Jacks,Golden,Gate

Cele mai vulnerabile regiuni ale lumii în fața schimbărilor climatice. "Motoare" ale economiei globale se confruntă cu riscuri catastrofale

Florida. Shutterstock

China deţine 16 dintre cele mai vulnerabile 20 de regiuni ale lumii în faţa schimbărilor climatice, potrivit unui raport publicat luni, iar unele dintre cele mai importante centre industriale sunt expuse riscurilor generate de creşterea nivelului mării şi de condiţiile meteorologice extreme, informează Reuters.

Specialiştii de la XDI, o companie specializată în analiza riscurilor climatice, au examinat peste 2.600 de regiuni din lumea întreagă, folosind modele climatologice alături de date meteorologice şi de mediu pentru a evalua pagubele economice provocate de creşterea temperaturii globale până în anul 2050.

Studiul se bazează pe o creştere cu 3 grade Celsius a temperaturii medii de pe Terra până la sfârşitul acestui secol, în virtutea unui scenariu formulat de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC).

Datele arată că unele dintre "motoarele" economiei globale se confruntă cu riscuri catastrofale, precum creşterea nivelului mării, inundaţii fluviale şi incendii de vegetaţie, care ar putea totodată să afecteze preţurile proprietăţilor şi să alunge investiţiile, au precizat specialiştii de la XDI.

"Deja resimţim impacturile importante ale evenimentelor climatice din lumea întreagă, iar ele nu vor face altceva decât să se intensifice. În cele din urmă, vrem doar să ne asigurăm că fiecare decizie de investiţie este luată prin prisma rezilienţei climatice", a declarat directorul executiv al XDI, Rohan Hamden.

Jiangsu, o provincie costieră chineză puternic industrializată, care furnizează 10% din PIB-ul Chinei, a fost desemnată cel mai vulnerabil teritoriu, fiind urmată de regiunea vecină Shandong şi de importantul centru al producţiei de oţel Hebei. O provincie predispusă la inundaţii şi aflată în centrul ţării, Henan, se află pe locul al patrulea.

Migraţia producţiei globale în Asia a stimulat o creştere substanţială a investiţiilor în infrastructură în regiuni deja vulnerabile din China, făcându-le să devină mai susceptibile de a fi afectate de impacturile generate de schimbările climatice, a precizat Rohan Hamden.

"Investiţiile în infrastructură au tendinţa să se concentreze în zone care prezentau deja riscuri tradiţional mari - deltele unor râuri, zonele de coastă şi regiunile relativ plate", a adăugat el.

Regiunea non-chineză care ocupă cea mai înaltă poziţie în acest clasament este statul american Florida, clasat pe locul al 10-lea. Statele americane California şi New York se află pe locurile al 19-lea, respectiv al 46-lea. Nouă teritorii din India figurează între primele 50 de poziţii ale acestui clasament.

Deşi clima va deveni cel mai probabil un factor tot mai decisiv atunci când vine vorba despre dirijarea fluxurilor de capital, rămâne de văzut dacă acest factor va descuraja investiţiile în regiunile mai vulnerabile, a declarat Karl Mallon, cofondator al XDI.

"Sunt multe lucruri de făcut pentru a stabili ce zone din lume sunt potenţial adaptabile şi pot fi apărate şi care sunt, probabil, regiunile pe care le vom vedea abandonate la momentul potrivit", a adăugat Karl Mallon.

Te-ar putea interesa si:
În 2025, oceanele au absorbit o cantitate de căldură fără precedent în istoria acestui tip de...
2025 ar putea deveni unul dintre cei mai călduroşi trei ani din istorie. Mările sunt cele mai...
"Ucigaşul tăcut". Motivul pentru care peste 15.000 de oameni au murit în Europa în această vară
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Sâmbătă30.05
Duminică31.05
Luni01.06
Marți02.06
Miercuri03.06
Joi04.06
Vineri05.06
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Creierul tau
07:50 Minunile naturii
08:41 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
08:45 O noua perspectiva
09:35 Reginele Egiptului Antic
10:30 Biografia unei legende: Churchill
11:20 Jurnalul de Stiinte
11:31 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
11:35 DIGIPEDIA
12:02 VOCILE OPEREI
12:30 O noua perspectiva navala
13:24 Portrete noi
13:30 Ceea ce nu intelegem despre vreme
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:25 Creierul tau
16:20 Portrete noi
16:27 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
16:30 Minunile naturii
17:25 O noua perspectiva
18:15 Reginele Egiptului Antic
19:10 Biografia unei legende: Churchill
20:00 Cum sa traiesti peste 100 de ani
20:51 Portrete noi
21:00 Arome din Nordul Italiei
21:53 Portrete noi
22:00 Secretele omenirii
22:55 Hemingway
23:50 Misterul bolilor psihice
00:45 Vacanta raw
01:10 Film de calatorie
01:25 Urme din trecut
02:20 Cum sa traiesti peste 100 de ani
03:15 Cronicile unui imperiu
04:10 Cezar
05:05 Arome din Antilele Mici
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Creierul tau
07:50 Minunile naturii
08:45 O noua perspectiva
09:35 O noua perspectiva navala
10:30 Biografia unei legende: Churchill
11:20 Reginele Egiptului Antic
12:15 Film de calatorie
12:30 De la zero la infinit
13:24 Digi Portret - Constantin Dumitriu
13:30 Urme din trecut
14:24 Digi Portret - Wargha Enayati
14:30 Marele James Webb
15:25 Despre boomul tehnologic al Chinei
16:19 Portrete noi
16:26 Filler Digipedia Specia
16:30 Amerigo Vespucci
17:21 Filler Digipedia Specia
17:25 Proiectul Artemis
18:15 Reginele Egiptului Antic
19:10 Biografia unei legende: Churchill
20:00 Cum sa traiesti peste 100 de ani
20:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
21:00 Cronicile unui imperiu
21:53 Digi Portret - Razvan Suma
22:00 Cezar
22:55 Arome din Antilele Mici
23:50 Eternul Pompei
00:00 Amprenta umana
01:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
01:28 Digi Portret - Dan Dinu
01:35 Megainginerii: Canale
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Solutii pentru clima viitorului
04:10 Secretele omenirii
05:05 Masinaria de razboi
06:00 Marele James Webb
06:55 Despre boomul tehnologic al Chinei
07:50 Amerigo Vespucci
08:41 Filler Digipedia Specia
08:45 Proiectul Artemis
09:30 De la zero la infinit
10:25 Biografia unei legende: Churchill
11:15 Reginele Egiptului Antic
12:10 100 baloane pentru Romania
12:45 Atelierul pentru avioane
13:45 Megainginerii: Canale
14:40 Anotimpuri japoneze
15:40 Lumea vazuta de sus
16:05 Lumea vazuta de sus
16:30 Cum au reparat asta?
17:14 Digi Portret - Justin Ionescu
17:20 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
19:00 Argentina vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Solutii pentru clima viitorului
22:00 Secretele omenirii
22:53 Digi Portret - Stefan Caltia
23:00 Masinaria de razboi
23:52 Digi Portret - Dan Dinu
00:00 Amprenta umana
01:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
01:40 Megainginerii: Diguri
02:35 Cele mai periculoase sosele
03:20 Revolutia A.I.
04:15 Concorde: povestea nestiuta
05:05 Masinaria de razboi
06:00 Anotimpuri japoneze
06:50 Lumea vazuta de sus
07:15 Lumea vazuta de sus
07:40 Cum au reparat asta?
08:25 Luptatorii aerului
09:10 O noua perspectiva
10:00 Argentina vazuta de sus
10:45 Atelierul pentru avioane
11:35 Arhitectura antica
12:28 Film de calatorie
12:45 Atelierul pentru avioane
13:45 Megainginerii: Diguri
14:40 Anotimpuri japoneze
15:40 Lumea vazuta de sus
16:05 Lumea vazuta de sus
16:30 Cum au reparat asta?
17:14 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
17:20 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
19:00 Argentina vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Revolutia A.I.
22:00 Concorde: povestea nestiuta
23:00 Masinaria de razboi
00:00 Amprenta umana
01:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
01:28 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
01:35 Megainginerii: Tuneluri
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Marele Canion
04:10 Secretele omenirii
05:05 Masinaria de razboi
06:00 Anotimpuri japoneze
06:50 Lumea vazuta de sus
07:15 Lumea vazuta de sus
07:40 Cum au reparat asta?
08:25 Luptatorii aerului
09:10 O noua perspectiva
10:00 Argentina vazuta de sus
10:45 Atelierul pentru avioane
11:35 Arhitectura antica
12:28 Film de calatorie
12:45 Atelierul pentru avioane
13:45 Megainginerii: Tuneluri
14:40 Anotimpuri japoneze
15:40 Lumea vazuta de sus
16:05 Lumea vazuta de sus
16:30 Cum au reparat asta?
17:20 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
19:00 Argentina vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Marele Canion
21:54 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
22:00 Secretele omenirii
23:00 Masinaria de razboi
00:00 Ce stim despre SS
01:00 VOCILE OPEREI
01:40 Megainginerii: Trenuri
02:35 Cele mai periculoase sosele
03:20 Descoperiri
04:15 Concorde: povestea nestiuta
05:05 Masinaria de razboi
06:00 Anotimpuri japoneze
06:55 Lumea vazuta de sus
07:20 Lumea vazuta de sus
07:45 Cum au reparat asta?
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Argentina vazuta de sus
10:50 Atelierul pentru avioane
11:40 Arhitectura antica
12:31 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
12:38 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
12:45 Atelierul pentru avioane
13:33 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:45 Megainginerii: Trenuri
14:40 Anotimpuri japoneze
15:32 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
15:40 Lumea vazuta de sus
16:05 Lumea vazuta de sus
16:30 Cum au reparat asta?
17:20 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:52 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Descoperiri
22:00 Concorde: povestea nestiuta
23:00 Masinaria de razboi
00:00 Amprenta umana
01:05 Atelierul pentru avioane
01:55 Megainginerii: Poduri record
02:50 Cele mai periculoase sosele
03:35 Film de calatorie
03:50 Film de calatorie
04:06 decembrie
04:10 Om versus animal
05:05 Renasterea in arta
06:00 Anotimpuri japoneze
06:55 Lumea vazuta de sus
07:20 Lumea vazuta de sus
07:45 Cum au reparat asta?
08:30 Luptatorii aerului
09:15 O noua perspectiva
10:05 Italia vazuta de sus
10:50 Atelierul pentru avioane
11:40 Arhitectura antica
12:31 Digi portret: RAZVAN POPOVICI
12:38 decembrie
12:45 Atelierul pentru avioane
13:33 decembrie
13:39 decembrie
13:45 Megainginerii: Poduri record
14:40 Lumi disparute: Nabateenii
15:40 Lumea vazuta de sus
16:05 Lumea vazuta de sus
16:30 Cum au reparat asta?
17:14 decembrie
17:20 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:52 Portrete noi
19:00 Italia vazuta de sus
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Cele mai periculoase sosele
20:54 decembrie
21:00 DIGIPEDIA
21:29 Film de calatorie
21:44 Film de calatorie
22:00 Om versus animal
22:54 decembrie
23:00 Renasterea in arta
23:52 Portrete noi
00:00 Amprenta umana
00:56 Filler Digipedia - Medic SUA
01:00 Egregora aventura continua
01:35 Megainginerii: Diguri record
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Arome din Peloponez
04:10 Secretele omenirii
05:05 Renasterea in arta

Partenerii noștri

Image of earth on the space

Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6 milioane de ani

Pământul se rotește din ce în ce mai încet, iar cauza este legată direct de schimbările climatice...