O persoană obeză poate fi întotdeauna considerată bolnavă? Controversa, situată la intersecţia dintre problemele medicale şi lupta împotriva discriminării, continuă să existe. Experţii mondiali au convenit recent asupra unui răspuns nuanţat, cu riscul de a nu mulţumi niciuna dintre părţile implicate, relatează AFP.
"Ideea că obezitatea este o boală stă la baza uneia dintre dezbaterile cele mai controversate şi creatoare de diviziuni din medicina modernă", rezumă lucrarea publicată miercuri în The Lancet Diabetes & Endocrinology.
Articolul lung este semnat de câteva zeci de specialişti în obezitate din mai multe ţări. Ei au convenit asupra redefinirii modului în care este definită această afecţiune şi asupra problemelor medicale pe care le reprezintă.
Subiectul este foarte delicat deoarece provoacă în mod regulat dezbateri aprige, ce depăşesc sfera comunităţii medicale.
Se ştie că obezitatea este asociată cu o gamă largă de patologii, cum ar fi diabetul şi bolile cardiovasculare. Însă, pentru unii observatori, o persoană obeză poate avea uneori o stare bună de sănătate, iar excesul de greutate ar trebui atunci considerat doar un factor de risc.
Pentru alţii, obezitatea este neapărat o problemă de sănătate, care trebuie considerată o boală în sine. Acesta este punctul de vedere al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Această dezbatere acoperă parţial problemele legate de lupta împotriva discriminării. Unii activişti anti-"grasofobie" consideră că aspectul lor corporal nu ar trebui să fie stigmatizat, fiind considerat patologic.
Ar fi, însă, greşit ca această controversă să fie redusă la o opoziţie între pacienţi şi medici. Dintre primii, mulţi consideră că este esenţial ca obezitatea să fie considerată o boală, pentru a fi luată în serios şi pentru a fi implementate politici de sănătate publică suficient de ambiţioase. Pe de altă parte, mulţi medici sunt de părere că abordarea obezităţii drept o boală de sine stătătoare, mai degrabă decât un factor de risc implicat în patologiile foarte variabile ale unui pacient, riscă să nu satisfacă nevoile pacientului.
Aceste probleme capătă o relevanţă deosebită odată cu apariţia tratamentelor de slăbit care s-au dovedit eficiente, inclusiv emblematicul Wegovy. Cu toate că efectele lor secundare ridică în continuare semne de întrebare, acestea ar trebui să fie administrate pe scară largă sau să fie rezervate pacienţilor a căror sănătate este cel mai afectată?
Citește și: Obezitatea femeilor în timpul sarcinii crește riscul de ADHD și autism la copii
IMC nu este suficient
În cele din urmă, "nimeni nu are dreptate în totalitate şi nimeni nu greşeşte complet", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Francesco Rubino de la King's College London, chirurg specializat în obezitate care a prezidat lucrările comisiei de experţi, transmite Agerpres.
Deoarece noile recomandări se apleacă asupra nuanţei - pe scurt, obezitatea este o boală... dar nu întotdeauna.
Experţii insistă mai întâi cu privire la un punct asupra căruia există acum un consens. Indicele de masă corporală (IMC), care reprezintă raportul dintre greutate şi înălţime, este complet insuficient.
Ar fi necesară o completare cu alte teste pentru a se stabili dacă un pacient este obez: măsurarea taliei, spre exemplu, sau, folosind tehnici radiologice, estimarea cantităţii de grăsime din organism.
Dar chiar dacă un pacient este declarat obez, experţii nu consideră neapărat că are o boală. Potrivit acestora, obezitatea devine "clinică" doar dacă organele prezintă semne de disfuncţie.
În lipsa acestui aspect, ei îndeamnă să se vorbească despre obezitatea "preclinică". În acest caz, obezitatea nu ar fi o boală, ci o afecţiune ce necesită, în esenţă, măsuri preventive şi nu neapărat tratamente medicamentoase sau chirurgicale, pentru a se evita "supramedicalizarea".
Aceste concluzii se doresc a fi consensuale, însă riscă să displacă ambelor părţi. Unele asociaţii de pacienţi pur şi simplu nu vor să audă că obezitatea nu este întotdeauna o boală. "Este contraproductiv pentru mesajul în ceea ce priveşte sănătatea publică", a declarat Anne-Sophie Joly din Franţa, fondatoarea Colectivului naţional al asociaţiilor persoanelor obeze (CNAO), care este foarte virulentă împotriva experţilor pe care îi consideră deconectaţi de la "realitatea din teren", experimentată de pacienţii obezi, care nu beneficiază de monitorizare adecvată.
Lucrarea comisiei nu îi satisface nici pe scepticii cu privire la obezitate ca boală, precum Sylvie Benkemoun, psiholog din Franţa care conduce Grupul de reflecţie asupra obezităţii şi supraponderalităţii (GROS). "Nu este suficient, chiar dacă are meritul de a lansa o discuţie", a comentat ea, considerând că experţii nu oferă prea multe răspunsuri în materie de îngrijire şi că recomandările lor probabil nu vor schimba prea mult atitudinea îngrijitorilor.
Citește și: Legătura dintre microbiomul intestinal și autism. Ce au descoperit cercetătorii despre substanțele chimice eliberate în intestine și creier
- Te-ar putea interesa si:
- Redefinirea obezității, potrivit unui nou studiu. De ce IMC-ul nu ar mai fi suficient pentru un...
- "Scutul" genetic împotriva obezității. Mutația rară care protejează și ficatul de acumularea...
- Modul în care este distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit...
