Descarcă aplicația DIGI TV
Microscope,With,Lab,Glassware,,Science,Laboratory,Research,And,Development,Concept

Avertismentul specialiștilor. Expunerea ridicată la nanoplastice prezintă riscuri de afectare a rinichilor

Laborator, analize, cercetători. Shutterstock

Un nou studiu australian avertizează că expunerea ridicată la nanoplastice ar putea afecta sănătatea şi funcţionarea celulelor renale, ridicând îngrijorări legate de efectele acestor particule minuscule de plastic asupra sănătăţii umane, informează Xinhua.

Cercetătorii de la Universitatea Flinders din oraşul australian Adelaide au coordonat un nou studiu pentru a afla dacă nanoplasticele se pot acumula sau pot provoca leziuni la nivelul rinichilor, principalul sistem de filtrare a sângelui din organism, potrivit unui comunicat de presă publicat marţi, transmite Agerpres.

Studiul, publicat în revista internaţională Cell Biology and Toxicology, a constatat că, în timp ce concentraţiile mai mici de nanoplastice (cu diametrul mai mic de 1 micron) au avut efecte limitate pe termen scurt privind toxicitatea imediată asupra celulelor renale, concentraţiile mai mari pot compromite sănătatea şi funcţionarea generală a celulelor, provocând modificări ale formei, supravieţuirii şi reglării celulare.

"Rezultatele indică, de asemenea, că efectele sunt influenţate nu numai de concentraţie, ci şi de compoziţia polimerului şi de dimensiunea particulelor, unele combinaţii inducând modificări celulare semnificative chiar şi la doze relativ mici", a declarat principalul coordonator al studiului, Hayden Gillings, doctorand în nanoplastice şi sănătate la Universitatea Flinders.

"Vătămarea susţinută sau repetată a celulelor renale regulatoare ar putea să deterioreze funcţia rinichilor, să reducă eficienţa filtrării, să afecteze capacitatea de golire şi să ducă la o potenţială acumulare de nanoplastice în ţesutul renal", au avertizat autorii studiului.

De asemenea, noua cercetare subliniază nevoia explorării altor efecte biologice, inclusiv o potenţială vătămare a ADN-ului şi consecinţe funcţionale pe termen lung, pentru a evalua pe deplin riscurile generate de nanoplasticele din mediu asupra sănătăţii renale şi expunerii sistemice.

Deşeurile din plastic, în creştere la nivel global, ajung şi se descompun pe uscatul şi în apa şi aerul Terrei, ducând la proliferarea microplasticelor (bucăţi mai mici de 5 milimetri) şi la poluare cu nanoplastice, care ameninţă toate formele de viaţă, au avertizat oamenii de ştiinţă, îndemnând la măsuri mai dure pentru a reduce acumularea lor în mediul înconjurător, în lanţul alimentar şi în organismele vii.

Te-ar putea interesa si:
Bei zilnic apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi...
De ce răspunsul imun la vaccinuri diferă atât de mult de la o persoană la alta
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni12.10
Marți13.10
Miercuri14.10
Joi15.10
Vineri16.10
Sâmbătă17.10
Duminică18.10
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatorie in adancul timpului
07:50 Filler Digipedia Aplicatie Health
07:55 Vase de razboi
08:41 Filler Digipedia Ambulanta Aeriana
08:45 Luptatorii aerului
09:30 O noua perspectiva
10:20 Din interiorul fabricii
11:20 Cum sau construit
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Rajahstan
13:14 Filler DIGIPEDIA SOS
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:09 Filler DIGIPEDIA SOS 2
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Einstein
15:12 Filler Digipedia Einstein
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:06 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
16:11 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
16:15 Vase de razboi
17:01 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
17:07 Filler Digipedia APICULTURA vs MEDIU
17:15 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:51 Filler Digipedia Modele Educatie
18:56 Filler Digipedia Modele Educatie
19:00 Dincolo de Pamant: asteroizii
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:44 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:55 inapoi in salbaticie
00:37 VOCILE OPEREI
01:05 Arome din Africa de Sud
02:00 Argentina vazuta de sus
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Italia vazuta de sus
04:15 Lumi disparute: Nabateenii
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Einstein
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Dincolo de Pamant: asteroizii
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:05 Film de calatorie
12:20 Arome din Africa de Sud
13:12 Portrete noi
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Pet Educatie 2
14:08 Filler Digipedia Pet Educatie 2
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Pet Educatie 3
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:05 Filler Digipedia Turbulente
16:09 Filler Digipedia Turbulente
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler DIGIPEDIA SOS 4
18:05 O noua perspectiva
18:56 Filler Digipedia Special AI vs SF
19:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
19:54 Filler DIGIPEDIA SOS 5
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Misterul din Pompei
23:43 Digi Portret Ionut Budisteanu
23:50 inapoi in salbaticie
00:50 Arome din Vietnamul de Sud
01:45 Argentina vazuta de sus
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Italia vazuta de sus
04:00 Secretele istoriei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Pet Educatie 2
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:03 Film de calatorie
12:20 Arome din Vietnamul de Sud
13:13 Portrete noi
13:20 Argentina vazuta de sus
14:04 Filler Digipedia Terra 1
14:08 Filler Digipedia Terra 1
14:15 Arhitectura antica
15:07 Portrete noi
15:15 Vacanta raw
15:40 Vacanta raw
16:05 Filler Digipedia Terra 2
16:10 Filler Digipedia Terra 2
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia Meta
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Meta
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:58 Amerigo Vespucci
00:38 Film de calatorie
00:55 Arome din Yucatan
01:50 Secretele Irlandei
02:45 Cele mai periculoase sosele
03:30 Italia vazuta de sus
04:15 Lumi disparute: Nabateenii
05:10 Misterul din Pompei
06:00 Arhitectura antica
06:55 Vacanta raw
07:20 Vacanta raw
07:45 Vase de razboi
08:31 Filler Digipedia Terra 1
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Genialitatea unei vieti moderne
11:05 Drumuri necunoscute: India
11:30 Drumuri necunoscute: India
12:00 Film de calatorie
12:20 Arome din Yucatan
13:20 Secretele Irlandei
14:15 Arhitectura antica
15:07 Digiportret Mihail Cosuletu
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler Digipedia Microchirurgie 1
16:11 Filler Digipedia Microchirurgie 1
16:15 Vase de razboi
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
18:05 O noua perspectiva
18:56 Filler Digipedia Avion Aterizare
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
20:00 Cele mai periculoase sosele
20:45 Film de calatorie
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Misterul din Pompei
23:45 Invazia normanda
00:50 Viata romanilor la Malaiesti
01:10 Megainginerii: Canale
02:05 Secretele Irlandei
03:00 Lumea vulcanilor
03:45 Martori ai istoriei
05:05 Istoria latino a Americii
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatoriile lui Darley
07:20 Calatoriile lui Darley
07:46 Filler Digipedia Microchirurgie 1
07:50 Vase de razboi
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Genialitatea unei vieti moderne
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:40 Drumuri necunoscute: India
12:08 Filler Digipedia SOS Calup 3
12:13 Filler Digipedia SOS Calup 3
12:20 Megainginerii: Canale
13:15 Filler DIGIPEDIA SOS 5
13:20 Secretele Irlandei
14:15 Arhitectura antica
15:07 Filler Digipedia Stiinta Miscarii
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler Digipedia Femei & stiinta
16:09 Filler Digipedia Femei & stiinta
16:15 Vase de razboi
17:01 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia SOS Calup 3
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia Transplant 2
18:57 Filler Digipedia Transplant 2
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
19:51 Filler Digipedia SOS Calup 3
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Lumea vulcanilor
20:56 Filler Digipedia OROLOGIER
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Martori ai istoriei
22:48 Portrete noi
22:55 Istoria latino a Americii
23:51 Filler Digipedia Special AI vs SF
23:55 Invazia normanda
00:00 VOCILE OPEREI
00:20 Megainginerii: Poduri
01:15 Egiptul vazut de sus
02:10 Planetele
03:10 Viata printe stele
04:05 in prima linie
04:35 in prima linie
05:05 Istoria latino a Americii
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatoriile lui Darley
07:20 Calatoriile lui Darley
07:47 Filler Digipedia Femei & stiinta
07:50 Vase de razboi
08:37 Filler Digipedia Transplant 2
08:40 Luptatorii aerului
09:25 O noua perspectiva
10:15 Genialitatea unei vieti moderne
11:06 Filler Digipedia OROLOGIER
11:10 DIGIPEDIA
11:40 Jurnalul de Stiinte
11:51 VOCILE OPEREI
12:20 Megainginerii: Poduri
13:14 Filler Digipedia Pediatrie
13:20 Egiptul vazut de sus
14:15 Arhitectura antica
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler Digipedia Pediatrie 2
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia SOS Calup 3
18:05 O noua perspectiva
18:51 Filler Digipedia EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
18:55 Filler Digipedia EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
19:52 Filler Digipedia CALATORIE IN UNIVERS 1
19:56 Filler Digipedia CALATORIE IN UNIVERS 2
20:00 Planetele
21:00 Viata printe stele
21:53 Portrete noi
22:00 in prima linie
22:30 in prima linie
23:00 Istoria latino a Americii
23:56 Filler DIGIPEDIA Travel 1
00:30 Megainginerii: Diguri
01:25 Egiptul vazut de sus
02:20 Influencerii istoriei
03:15 Patrimoniul mondial al Austriei
04:10 Lumi disparute: Nabateenii
05:05 Istoria latino a Americii
06:00 Arhitectura antica
06:55 Calatoriile lui Darley
07:20 Calatoriile lui Darley
07:46 Filler Digipedia EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Luptatorii aerului
09:20 O noua perspectiva
10:10 Genialitatea unei vieti moderne
11:05 Ultimul aparator al Aquileiei
12:20 Megainginerii: Diguri
13:14 Filler Digipedia Microchirurgie 2
13:20 Egiptul vazut de sus
14:15 Arhitectura antica
15:15 Calatoriile lui Darley
15:40 Calatoriile lui Darley
16:06 Filler DIGIPEDIA SF VS REALITATE 1
16:10 Filler DIGIPEDIA SF VS REALITATE 2
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Luptatorii aerului
17:59 Filler Digipedia SOS Calup 3
18:05 O noua perspectiva
18:52 Filler Digipedia IT 1
18:56 Filler Digipedia IT 2
19:00 Genialitatea unei vieti moderne
19:51 Filler Digipedia IT 3
19:56 Filler DIGIPEDIA Travel 2
20:00 Influencerii istoriei
20:53 Digi Portret Razvan Suma
21:00 Patrimoniul mondial al Austriei
21:53 Digi Portret Stefan Caltia
22:00 Lumi disparute: Nabateenii
22:55 Istoria latino a Americii
23:52 tinutul Buzaului Focul
00:40 Megainginerii: Tuneluri
01:35 Drumul matasii
02:30 Cele mai periculoase sosele
03:15 Mari descoperiri cu Dan Snow
04:05 Secretele istoriei

Partenerii noștri

Young woman holding hot drink

Consumul de băuturi „foarte fierbinţi” ar putea tripla riscul de cancer esofagian, arată un studiu amplu

Consumul de băuturi "foarte fierbinţi" ar tripla riscul de apariţie a tumorilor esofagiene, conform...