Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui, chiar dacă steaua noastră înghite planetele aflate pe orbitele cele mai apropiate, Mercur şi Venus, sugerează un nou studiu care utilizează simulări desfăşurate de modele computerizate de ultimă generaţie, publicat în revista Astronomy & Astrophysics și citat de Agerpres.
Această "supravieţuire" se referă strict la planetă şi nu este legată de posibilitatea persistenţei vieţii, oferind o posibilă soartă alternativă pentru planeta noastră, despre care se credea că se confruntă cu o moarte sigură, pe măsură ce, peste miliarde de ani, Soarele evoluează într-o gigantă roşie la sfârşitul vieţii sale şi înghite într-un infern termonuclear planetele telurice din apropierea sa.
Fiind o stea pitică galbenă, se aşteaptă ca Soarele să aibă o viaţă relativ calmă, de 10 miliarde de ani. Dar peste aproximativ 5 miliarde de ani, va rămâne fără hidrogen pentru a fuziona în miezul său şi va începe să fuzioneze hidrogen în învelişul său, determinându-l să se extindă enorm într-o stea gigantică roşie şi apoi într-o "stea AGB" şi mai mare, înainte de a muri în cele din urmă ca o pitică albă.
În noul studiu, astronomii au folosit modele de evoluţie stelară şi au observat o stea pe moarte din apropiere pentru a reevalua soarta finală, potenţial arzătoare, a Pământului.
Ce se va întâmpla când Soarele va intra în ultimele etape ale vieții sale
Când Soarele va intra în ultimele etape ale vieţii stelare, Pământul se va afla la mila a două forţe concurente, o soartă împărtăşită de nenumărate lumi de-a lungul imensităţii inimaginabile a timpului cosmic. Pe măsură ce Soarele se extinde până la potenţial de sute de ori dimensiunea sa actuală, forţele mareice crescute vor trage Pământul spre steaua noastră, care se umflă rapid. Cu toate acestea, Soarele în creştere îşi va pierde straturile exterioare umflate în spaţiu prin vântul stelar. Astfel, pe măsură ce îşi pierde o mare parte din masă, Soarele devine mai uşor şi atracţia sa gravitaţională va slăbi, permiţând planetei noastre să "scape" pe o orbită mai îndepărtată, conform modelului.
"Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat între aceste două efecte", a declarat Mats Esseldeurs, doctorand la Institutul de Astronomie al Universităţii Ku Leuven din Belgia şi primul autor al studiului, într-un comunicat. "Dacă interacţiunile mareice domină, Pământul este înghiţit. Dacă pierderea de masă domină, Pământul scapă pe o orbită mai largă".
Astronomii au descoperit lumi telurice intacte în jurul piticelor albe, dar, pe de altă parte, alte sisteme de pitice albe sunt pline de rămăşiţele telurice ale planetelor distruse.
Cercetătorii au observat o steaua gigantică pe moarte, foarte asemănătoare Soarelui, denumită L2 Puppis şi situată la 200 de ani-lumină distanţă în constelaţia Pupa (Puppis în latină), pentru a surprinde viitorul nostru solar. L2 Puppis ar putea pierde până la o milionime din masa sa stelară pe an, conform estimărilor anterioare, expulzând un disc prăfuit despre care se crede că adăposteşte o planetă de 12 până la 16 ori mai mare decât Jupiter.
În plus, cercetătorii au efectuat calcule gravitaţionale de ultimă generaţie "bazate pe structura internă şi dinamica stelelor evoluate", modelând evoluţia orbitală a sistemului solar interior şi durata de viaţă a Soarelui de la început până la faza sa finală ca o pitică albă "arsă".
Pe baza observaţiilor privind pierderea de masă a lui L2 Puppis, combinate cu modelele actualizate de evoluţie stelară, cercetătorii au estimat că Pământul va supravieţui pe măsură ce se va deplasa chiar în afara razei Soarelui în expansiune.
"Cea mai mare incertitudine nu mai provine din calculele mareice, ci din câtă masă va pierde viitorul Soare", a spus Esseldeurs în comunicat. "Observaţiile stelelor gigantice asemănătoare Soarelui indică în prezent supravieţuirea Pământului, dar avem nevoie de observaţii mai bune înainte de a putea fi siguri".
Dar chiar dacă Pământul supravieţuieşte, simulările sugerează că Mercur şi Venus vor fi distruse de flăcările infernale ale stelei noastre pe moarte.
Observaţii stelare suplimentare şi modele îmbunătăţite vor ajuta la elucidarea soartei planetei noastre. De exemplu, misiunea PLATO a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), un telescop spaţial care îşi propune să caute planete asemănătoare Pământului în jurul stelelor asemănătoare Soarelui, va fi lansat anul viitor şi va detecta probabil planete în jurul stelelor foarte bătrâne, oferind astfel o perspectivă mai precisă asupra acestei populaţii planetare potenţial condamnate la dispariţie.
- Te-ar putea interesa si:
- Noi detalii despre rata de migrare a polilor Pământului: „Este o descoperire incitantă”
- Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut...
- Ce oră este pe Lună? O chestiune crucială pe care oamenii de știință o analizează
