Descarcă aplicația DIGI TV
Cup,Of,Coffee,Latte,With,Heart,Shape,And,Coffee,Beans

Ce efecte are cafeaua asupra rinichilor. Boala pe care o previne această băutură dacă este consumată frecvent

Cafeaua ne protejează rinichii și ne reduce riscul de insuficiență renală. Și există o veste și mai bună pentru consumatori – ca să ne protejeze trebuie să bem zilnic cel puțin o ceașcă.

Studiul a fost realizat la institutul Johns Hopkins Medicine, cu peste 14.000 de adulți cu vârsta medie de 54 de ani. Aceștia au fost monitorizați timp de 24 de ani. În această perioadă, aproape 1700 dintre ei au făcut o insuficiență renală acută.

După ce au eliminat alți factori, precum dieta și statusul socioeconomic, specialiștii au descoperit că riscul unei astfel de probleme medicale a fost cu 15 la sută mai mic în cazul tuturor participanților care au băut cafea în mod regulat.

Citește și: Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii de știință

Probabilitatea să dezvolte afecțiunea a fost și mai scăzută la persoanele care au băut între 2 și 3 căni pe zi, respectiv 23 la sută. O posibilă explicație este că anumiți compuși activi din cofeină îmbunătățesc transportul de oxigen prin rinichi.

Citește și: Sunt făcuți din fier și ne periază dinții! Cei mai mici roboți, care vor ucide toate bacteriile periculoase din gură, vor înlocui periuța și ața dentară

Află mai multe detalii, dar și alte știri din tehnologie, în emisiunea Jurnalul de Științe. În fiecare vineri, de la ora 20, pe Digi World Romania și de la ora 22 pe Digi Life Romania.

Te-ar putea interesa si:
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
DIGIPEDIA ȘTIINȚĂ. Cafeaua care încălzește planeta
Bei zilnic apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică15.11
Luni16.11
Marți17.11
Miercuri18.11
Joi19.11
Vineri20.11
Sâmbătă21.11
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Proiectul Artemis
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Digi PortretDan Dinu
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:01 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
18:05 Navigand prin lume
18:56 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Secretul lumii civilizate
21:53 Filler DigipediaBLUE ZONES
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:24 Film de calatorie
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Planetele
03:25 Secretul lumii civilizate
04:20 Castele din Austria
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Simon Reeve se intoarce in Cornwall
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:26 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 1
09:30 Navigand prin lume
10:21 Filler DigipediaCALATORIE IN UNIVERS 2
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Sa intelegem Universul
12:25 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
12:30 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
12:35 Argentina vazuta de sus
13:19 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
16:20 Italia vazuta de sus
17:04 Filler DigipediaAPICULTURA vs MEDIU
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Secrete din Olimp
21:54 Digi PortretConstantin Dumitriu
22:00 Lasa-te ghidat !
00:15 Argentina vazuta de sus
01:00 Arhitectura antica
01:55 Apocalipsa antica
02:50 Secrete din Olimp
03:45 Lasa-te ghidat !
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Navigand prin lume
10:05 Luptatorii aerului
10:50 in adancuri
12:15 VOCILE OPEREI
12:35 Argentina vazuta de sus
13:19 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Italia vazuta de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
20:51 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 1
20:55 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 2
21:00 Destinatie: Roma antica
22:00 Blestemul lui Escobar
22:50 Film de calatorie
23:05 Tutankhamon: aliati si inamici
00:00 in prima linie
00:30 Film de calatorie
00:45 Argentina vazuta de sus
01:30 Arhitectura antica
02:25 Apocalipsa antica
03:16 Filler DigipediaEVOLUTIA UNIVERSULUI 1
03:20 Destinatie: Roma antica
04:15 Blestemul lui Escobar
05:05 Tutankhamon: aliati si inamici
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Odiseea mea greceasca
09:15 Navigand prin lume
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Frumusetile naturii
11:45 Secretele unei gropi de gunoi
12:35 Argentina vazuta de sus
13:20 Film de calatorie
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Italia vazuta de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Lasa-te ghidat !
00:15 Argentina vazuta de sus
01:00 Arhitectura antica
01:55 Apocalipsa antica
02:50 Planetele
03:50 Lasa-te ghidat !
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Odiseea mea greceasca
09:15 Navigand prin lume
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Frumusetile naturii
11:45 Statuia Libertatii origini frantuzesti
12:35 Africa vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 A cui e lumea?
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Italia vazuta de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Tutankhamon: aliati si inamici
23:55 in prima linie
00:25 Africa vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Planetele
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Tutankhamon: aliati si inamici
06:00 A cui e lumea?
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Italia vazuta de sus
08:25 Odiseea mea greceasca
09:15 Navigand prin lume
10:10 Luptatorii aerului
10:55 Frumusetile naturii
11:50 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:35 Africa vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 intoarcerea omului pe Luna
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Israel vazut de sus
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Renasterea in arta
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:05 Africa vazuta de sus
02:00 Arhitectura antica
02:55 Atlantida: orasul pierdut
03:45 Film de calatorie
04:00 Film de calatorie
04:15 Utopia anului 2050
05:05 Renasterea in arta
06:00 intoarcerea omului pe Luna
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Israel vazut de sus
08:25 Odiseea mea greceasca
09:15 Navigand prin lume
10:10 Cum s-au construit
10:55 Jurnalul de Stiinte
11:10 DIGIPEDIA
11:40 Proiectul Artemis
12:35 Africa vazuta de sus
13:35 Construim si inventam
14:30 intoarcerea omului pe Luna
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Israel vazut de sus
17:08 Filler DIGIPEDIA SOS
17:15 Odiseea mea greceasca
18:05 Navigand prin lume
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Colosseum cu Dan Snow
21:00 Victoria despre pasiune si putere
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Renasterea in arta
23:52 Frontierele luminii
00:30 Africa vazuta de sus
01:25 Construim si inventam
02:20 Colosseum cu Dan Snow
03:10 Victoria despre pasiune si putere
04:05 Imperiul Britanic
05:05 Renasterea in arta

Partenerii noștri

Univers, imagine surprinsă de Telescopul spațial James Webb / Foto: Profimedia

Telescopul James Webb a detectat un semnal "interzis", nemaivăzut până acum în Univers. Descoperirea confirmă o teorie...

Telescopul spațial James Webb a realizat o descoperire remarcabilă, detectând pentru prima dată un...