Descarcă aplicația DIGI TV
Galactic Giants Titan and Saturn

Cum s-ar fi format Titan, al doilea cel mai mare satelit din Sistemul Solar. NASA se pregăteşte să trimită sonda Dragonfly pentru a vizita şi explora Titan

Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn / Profimedia Images

Cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan, ar putea fi alcătuit din două luni diferite care s-au ciocnit acum sute de milioane de ani, din această ciocnire rezultând şi inelele emblematice ale giganticei planete gazoase, sugerează un nou studiu realizat de cercetători de la Institutul SETI şi acceptat pentru publicare în The Planetary Science Journal, transmite Space.com, site citat de Agerpres.

Dacă se confirmă, această coliziune ar putea ajuta, de asemenea, la rezolvarea mai multor mistere de lungă durată legate de gigantul gazos, inclusiv modul în care s-au format inelele sale emblematice.

Titan este al doilea cel mai mare satelit din Sistemul Solar, după Ganimede al lui Jupiter. Are un diametru de aproximativ 5.150 de kilometri, ceea ce este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât satelitul Pământului şi cu aproximativ 5% mai mare decât Mercur.

Pe lângă dimensiunile sale mari, Titan este remarcabil pentru atmosfera sa densă, care constă în principal din azot şi este de aproximativ 1,5 ori mai groasă decât atmosfera Pământului. Este, de asemenea, singurul corp din Sistemul Solar, în afară de Pământ, care are lichid confirmat la suprafaţa sa, sub formă de metan, ceea ce îl face un potenţial candidat pentru găzduirea vieţii extraterestre. Sonda Huygens a Agenţiei Spaţiale Europene a asolizat pe Titan în 2005, devenind singurul satelit, în afară de al nostru, pe suprafaţa căruia a ajuns o sondă spaţială.

Până acum, cercetătorii credeau că, la fel ca majoritatea celorlalte luni, Titan s-a format acum miliarde de ani prin acumularea treptată de bucăţi minuscule de rocă şi praf. Dar în noul studiu, cercetătorii de la Institutul SETI au arătat că acest lucru s-ar putea să nu fie adevărat.

Pe baza datelor colectate de sonda Cassini a NASA, care a survolat Titan şi a trimis sonda Huygens la suprafaţa sa, echipa SETI propune că Titan s-ar fi putut forma acum aproximativ 400 de milioane de ani, când două luni cu o masă similară s-au ciocnit una de cealaltă.

Această coliziune ar fi putut, de asemenea, să dea naştere unei alte luni saturniene, Hyperion, susţin cercetătorii. Acest satelit mai mic, care are un diametru de aproximativ 135 km, s-a format probabil din resturile coliziunii, la fel cum s-a format luna Pământului când protoplaneta Theia s-a ciocnit cu Terra acum aproximativ 4,5 miliarde de ani.

În plus, noua ipoteză ar putea explica orbitele neobişnuite ale altor sateliţi saturnieni, a spus echipa. Saturn are cel puţin 274 de luni, cele mai multe dintre toate planetele, după descoperirea recentă a 128 de sateliţi naturali. Cu toate acestea, cercetătorii au bănuit de mult timp că o altă lună masivă lipseşte.

Orbita lui Saturn în jurul Soarelui este puternic înclinată faţă de restul planetelor (cu excepţia vecinului său, Uranus), ceea ce nu numai că ne permite să vedem inelele extraordinare ale planetei, dar sugerează şi că un corp masiv a provocat o deviere de pe orbita iniţială. Acest obiect misterios a fost cel mai probabil o lună mare, despre care cercetătorii au bănuit de mult timp că a fost proiectată de planetă printr-un efect de praştie gravitaţională.

În noul studiu, cercetătorii au explorat posibilitatea ca această lună să nu fi dispărut, ci să fi fost distrusă.

"Cel mai important indiciu" că această altă lună a fost distrusă este Hyperion, care este blocat într-o rezonanţă orbitală cu Titan, înconjurând Saturn de trei ori pentru fiecare patru orbite ale lui Titan.

"Am recunoscut că rezonanţa orbitală Titan-Hyperion este relativ tânără, de doar câteva sute de milioane de ani. Aceasta datează cam din aceeaşi perioadă în care a dispărut luna suplimentară. Poate că Hyperion nu a supravieţuit acestei ciocniri, ci a fost rezultatul ei"", a declarat Matija Cuk, autorul principal al studiului şi cercetător SETI, într-un comunicat.

După simularea mai multor scenarii din datele Cassini, echipa crede acum că două luni masive, pe care le-au denumit "Proto-Titan" şi "Proto-Hyperion", s-au ciocnit una de cealaltă, dând astfel naştere lui Titan şi, în cele din urmă, rezultând Hyperion din rămăşiţele coliziunii masive.

Hyperion s-ar putea să nu fi fost singura lună creată sau afectată de acest potenţial accident cosmic.

Cercetătorii propun că impactul ar fi putut da naştere altor câteva luni care s-au îndreptat încet spre Saturn şi s-au ciocnit cu alţi sateliţi existenţi, creând un câmp de resturi care s-a stabilizat în cele din urmă formând inelele lui Saturn acum aproximativ 100 de milioane de ani.

Echipa de studiu emite, de asemenea, teoria conform căreia coliziunea ar putea explica orbitele inegale ale altor două luni saturniene, Iapetus şi Rhea, care sunt semnificativ înclinate în comparaţie cu sateliţii din jur şi rezonează oarecum cu orbita lui Titan.

În plus, ipoteza lor ar putea explica lipsa surprinzătoare de cratere de impact pe Titan: deoarece este o lună mult mai tânără decât se credea anterior, a fost expusă la mai puţine impacturi meteorice.

NASA se pregăteşte să trimită sonda Dragonfly pentru a vizita şi explora Titan. Lansarea sondei, asemănătoare unei drone, este programată pentru 2028, ceea ce i-ar permite să ajungă la Titan până în 2034. Când va sosi la destinaţie, ar putea confirma ipoteza coliziunilor şi ar putea dezvălui mai multe dintre misterele încă neelucidate ale acestui satelit.

Citește și: „Este aproape science fiction”: Oamenii de ştiinţă spun că forma nucleului interior al Pământului se schimbă

Te-ar putea interesa si:
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de...
Două planete gigantice, mai ușoare decât vata de zahăr, i-au uimit pe astronomi. Se află la peste...
Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn, ar putea fi presărat cu tunele pline de viaţă, arată un...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Luni07.09
Marți08.09
Miercuri09.09
Joi10.09
Vineri11.09
Sâmbătă12.09
Duminică13.09
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Poduri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum s-au construit
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Vacanta raw
12:15 Film de calatorie
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Diguri record
16:10 Arhitectura antica
17:02 Filler DIGIPEDIA SOS
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Pompeii: viata intr-un oras roman
20:45 Film de calatorie
21:00 Irlanda vazuta de sus
22:00 Primii parizieni
22:53 Digi portret - Dan Perjovschi
23:00 Lucy Worsley investigheaza
00:48 Digi Portret - Razvan Penescu
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Lumea vazuta de sus
01:45 Vase de razboi
02:30 Cronicile unui imperiu
03:25 Irlanda vazuta de sus
04:15 Cea mai rea vreme
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Diguri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Vacanta raw
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:19 Filler DIGIPEDIA SOS
13:25 Filler DIGIPEDIA SOS 2
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Avioane de lupta
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Razvan Penescu
21:00 Irlanda vazuta de sus
21:48 Filler DIGIPEDIA SOS 2
22:00 Cea mai rea vreme
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Om versus animal
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Lumea vazuta de sus
01:40 Vase de razboi
02:26 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
02:30 Cronicile unui imperiu
03:25 Irlanda vazuta de sus
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Avioane de lupta
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Antarctica dezvaluita
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:16 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 1
14:20 Navigand prin lume
15:11 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
15:15 Megainginerii: Autostrazi
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Cronicile unui imperiu
20:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
21:00 Irlanda vazuta de sus
21:53 Filler DIGIPEDIA SOS 4
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Om versus animal
00:10 Antarctica dezvaluita
00:40 Lumea vazuta de sus
01:05 Lumea vazuta de sus
01:30 Vase de razboi
02:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
02:20 Apocalipsa antica
03:11 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
03:15 Planetele
04:15 Pe urmele lui Marco Polo
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Navigand prin lume
06:51 Filler Digipedia - ONLINE VS SCOALA SAT 2
06:55 Megainginerii: Autostrazi
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum s-au construit
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 Antarctica dezvaluita
12:23 Digi Portret - Ionut Budisteanu
12:30 Lumea vazuta de sus
12:55 Lumea vazuta de sus
13:30 Vase de razboi
14:16 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 1
14:20 Navigand prin lume
15:10 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
15:15 Megainginerii: Submarine
16:10 Arhitectura antica
17:02 Portrete noi
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum s-au construit
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
20:52 Portrete noi
21:00 Planetele
22:00 Pe urmele lui Marco Polo
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 Film de calatorie
00:45 VOCILE OPEREI
01:05 Antarctica dezvaluita
01:30 stiinta bate fictiunea
01:55 stiinta bate fictiunea
02:20 Vase de razboi
03:06 Gradina Botanica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Martori ai istoriei
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Submarine
07:45 Arhitectura antica
08:36 Filler Digipedia - EVOLUTIA UNIVERSULUI 2
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum s-au construit
11:00 O plimbare prin Australia
11:50 Antarctica dezvaluita
12:15 Film de calatorie
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:20 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 1
13:25 Filler Digipedia - STEM VS CRISPRS 2
13:30 Vase de razboi
14:16 Gradina Botanica
14:20 Navigand prin lume
15:10 Filler Digipedia - GRADINA BOTANICA 2
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:02 Digiportret - Mihail Cosuletu
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:11 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
20:15 Italia vazuta de sus
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Martori ai istoriei
23:05 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:35 Film de calatorie
23:50 Renasterea in arta
00:40 stiinta bate fictiunea
01:05 stiinta bate fictiunea
01:30 Vase de razboi
02:20 Apocalipsa antica
03:15 Planetele
04:15 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Navigand prin lume
06:50 Megainginerii: Structuri record
07:45 Arhitectura antica
08:40 O noua perspectiva
09:30 Luptatorii aerului
10:15 Cum au reparat asta?
11:00 DIGIPEDIA
11:30 Jurnalul de Stiinte
11:43 Masinile de pompieri
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:20 Filler DIGIPEDIA SOS 4
13:26 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 2
13:30 Vase de razboi
14:20 Navigand prin lume
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Planetele
22:00 Dincolo de Pamant: satelitii naturali
22:54 Filler DIGIPEDIA SOS 5
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 Renasterea in arta
00:45 stiinta bate fictiunea
01:10 stiinta bate fictiunea
01:35 Vase de razboi
02:25 Apocalipsa antica
03:20 1944: Portul artificial
04:15 Genii militare
05:10 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
06:00 Navigand prin lume
06:55 Megainginerii: Structuri record
07:50 Arhitectura antica
08:45 O noua perspectiva
09:35 Luptatorii aerului
10:20 Cum au reparat asta?
11:05 O plimbare prin Australia
11:55 VOCILE OPEREI
12:30 stiinta bate fictiunea
12:55 stiinta bate fictiunea
13:30 Vase de razboi
14:20 Egiptul vazut de sus
15:15 Megainginerii: Structuri record
16:10 Arhitectura antica
17:10 O noua perspectiva
18:00 Luptatorii aerului
18:45 Film de calatorie
19:00 Cum au reparat asta?
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 1944: Portul artificial
22:00 Genii militare
22:53 Portrete noi
23:00 Vietile scandaloase ale regilor Angliei
23:50 Renasterea in arta
00:00 Zone de conflict
00:54 Digi Portret - Catalin Cirstoveanu
01:00 stiinta bate fictiunea
01:25 stiinta bate fictiunea
01:50 Vase de razboi
02:40 Pompeii: viata intr-un oras roman
03:25 Picturi celebre
04:20 Mari constructii in Franta
05:15 Poporul impotriva Ku Klux Klan

Partenerii noștri

epoca de piatra, descoperire arheologica

Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare

Vânătorii-culegători din Europa preistorică aveau obiceiuri culinare mult mai sofisticate decât se...