Descarcă aplicația DIGI TV
infarct

Legătura dintre sănătatea inimii și a creierului. Bolile cardiace la vârsta mijlocie, impact major mai târziu în viață

Sedentarismul este aproape la fel de periculos ca fumatul pentru inimă. / Foto: Shutterstock

Persoanele care prezintă semne de afectare a inimii şi deteriorare a funcţiei cardiace la vârsta mijlocie au un risc crescut de a dezvolta demenţă la vârste înaintate, sugerează un nou studiu realizat de cercetători de la University College London (UCL) din Marea Britanie.

Studiul, publicat în revista European Heart Journal, și citat de News.ro, a analizat nivelurile unei proteine numite troponină cardiacă I în sângele persoanelor de vârstă mijlocie. Nivelurile mai ridicate ale acestei proteine, un marker al leziunilor muşchiului cardiac, s-au asociat cu un risc mai mare de apariţie a demenţei după mai multe decenii.

Cercetătorii au observat că persoanele care au dezvoltat demenţă prezentau niveluri crescute de troponină chiar şi cu 25 de ani înainte de diagnostic.

Troponina este eliberată în sânge atunci când muşchiul inimii este afectat. În cazurile severe, cum ar fi infarctul, valorile sunt foarte mari. Totuşi, chiar şi creşteri uşoare, fără simptome, pot semnala o afectare „tăcută” şi continuă a inimii, care influenţează sănătatea vaselor de sânge şi fluxul sanguin cerebral, contribuind la apariţia demenţei.

Citește și: Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici cu temperatura crescută a corpului

Profesorul Eric Brunner, de la UCL Institute of Epidemiology and Health Care, unul dintre principalii autori ai studiului, a explicat că sănătatea precară a inimii la vârsta mijlocie creşte riscul de deteriorare cognitivă la bătrâneţe.

„Leziunile cerebrale care duc la demenţă se acumulează lent, de-a lungul anilor. Controlul factorilor de risc comuni bolilor cardiovasculare, accidentului vascular şi demenţei, precum hipertensiunea, ar putea încetini sau chiar preveni apariţia acestor afecţiuni”, a declarat el, citat într-un comunicat.

Cercetătorii consideră că troponina ar putea deveni un element util în scorurile de risc pentru demenţă, fiind un potenţial biomarker predictiv.

Cum ar putea fi prevenite sau întârziate cazurile de demență

Citește și: Un nou studiu atrage atenţia asupra unui factor genetic des întâlnit care ar putea dubla riscul de demenţă la bărbaţi

Demenţa reprezintă un termen-umbrelă pentru mai multe boli caracterizate prin afectarea neuronilor şi scăderea capacităţii de memorie, gândire şi raţionament.

Potrivit Comisiei Lancet din 2024, condusă de profesorul Gill Livingston (UCL), aproximativ 17% din cazurile de demenţă ar putea fi prevenite sau întârziate prin îmbunătăţirea factorilor de risc cardiovasculari, precum hipertensiunea, colesterolul ridicat, sedentarismul şi obezitatea.

Studiul a analizat aproape 6.000 de participanţi din cohorta Whitehall II, care urmăreşte sănătatea angajaţilor serviciului public britanic încă din 1985. Toţi participanţii aveau între 45 şi 69 de ani când li s-au efectuat teste de troponină cu sensibilitate înaltă, capabile să detecteze niveluri mult mai mici decât cele observate în cazul unui infarct miocardic.

Niciun participant nu avea, la început, boli cardiovasculare sau demenţă. Aceştia au fost urmăriţi timp de aproximativ 25 de ani, perioadă în care s-au efectuat teste periodice de memorie şi funcţie cognitivă.

Citește și: Dieta populară care ar putea crește riscul de demență. Oamenii care o urmează “se joacă cu focul”, avertizează un medic

Pe durata studiului, 695 de persoane au fost diagnosticate cu demenţă. Comparându-le cu persoane similare fără această afecţiune, cercetătorii au constatat niveluri mai mari de troponină în sânge cu până la 25 de ani înainte de diagnostic. Cei cu cele mai ridicate niveluri iniţiale au avut un risc cu 38% mai mare de a dezvolta demenţă decât cei cu valori scăzute.

După ajustarea pentru factori precum sexul, etnia şi educaţia, persoanele cu troponină crescută la vârsta mijlocie au prezentat o deteriorare cognitivă mai rapidă. La vârsta de 80 de ani, abilităţile lor cognitive erau echivalente cu cele ale unor persoane mai în vârstă cu un an şi jumătate, iar la 90 de ani, cu ale unor persoane cu doi ani mai bătrâne.

O analiză suplimentară, efectuată pe un subgrup de 641 de participanţi care au realizat şi un RMN cerebral, a arătat că persoanele cu niveluri mari de troponină aveau un hipocamp mai mic, regiune esenţială pentru memorie,  şi o cantitate redusă de substanţă cenuşie, indicând un creier biologic echivalent cu al unor persoane cu trei ani mai în vârstă.

„Acesta este cel mai lung studiu de până acum care investighează legătura dintre troponină şi declinul cognitiv”, a precizat dr. Simon Chen, unul dintre autorii principali.

Rezultatele arată că nivelurile de troponină măsurate la vârsta mijlocie ar putea fi mai utile pentru predicţia riscului de demenţă decât cele determinate ulterior.

„Sănătatea inimii şi cea a creierului sunt inseparabile. Afectarea inimii la vârsta mijlocie poate declanşa un declin de durată în ambele domenii. Menţinerea tensiunii arteriale şi a colesterolului sub control, activitatea fizică regulată, o greutate sănătoasă şi renunţarea la fumat sunt esenţiale pentru un creier care îmbătrâneşte bine”, a declarat profesorul Bryan Williams, director ştiinţific al British Heart Foundation, subliniind importanţa sănătăţii inimii pentru protejarea creierului.

Te-ar putea interesa si:
De ce sângerările gingivale sunt mai periculoase decât crezi. Legătura surprinzătoare cu infarctul...
Medicii au observat un rezultat neașteptat al vaccinului anti-COVID. Nou studiu pe 1 milion de...
4 lucruri pe care cardiologii spun să le faci după ora 17:00 ca să îți protejezi inima. Rutina de...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Duminică08.11
Luni09.11
Marți10.11
Miercuri11.11
Joi12.11
Vineri13.11
Sâmbătă14.11
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 stiinta succesului
11:45 Batalia Atlanticului
12:35 Antarctica dezvaluita
13:00 Antarctica dezvaluita
13:28 Digi portret: ANDREEA BORTUN
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:23 Digi PortretStefan Caltia
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretCatalin Cirstoveanu
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:00 Filler DigipediaMedic SUA
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Palatul Belvedere
21:45 Film de calatorie
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:20 in prima linie
00:50 Antarctica dezvaluita
01:15 Antarctica dezvaluita
01:45 Arhitectura antica
02:40 Planetele
03:40 Palatul Belvedere
04:25 Castele din Austria
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Pe urmele furtunii
11:45 Batalia Atlanticului
12:35 Antarctica dezvaluita
13:00 Suntem singuri in Univers?
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:44 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
23:50 in prima linie
00:20 Film de calatorie
00:35 Antarctica dezvaluita
01:00 Suntem singuri in Univers?
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:25 Supermasini
10:10 Luptatorii aerului
10:55 Apocalipsa: planul B
11:50 Proiectul Artemis
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:14 Portrete noi
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Blestemul lui Escobar
23:00 1975: inceputul cosmarului
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Blestemul lui Escobar
05:05 1975: inceputul cosmarului
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:05 Filler Digipedia
17:09 Filler Digipedia
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
00:04 Cum sa prinzi 100
00:30 Lumea vazuta de sus
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
22:53 Digi PortretAlexandru Ciubotariu
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Argentina vazuta de sus
08:30 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Minunile pamantului
11:45 Cei mai periculosi vulcani
12:40 Lumea vazuta de sus
13:05 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:44 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:00 Lumea vazuta de sus
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Arhitectura antica
02:45 Atlantida: orasul pierdut
03:35 Film de calatorie
03:50 Film de calatorie
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Drumul matasii
08:40 Vase de razboi
09:30 Navigand prin lume
10:25 Luptatorii aerului
11:10 Jurnalul de Stiinte
11:25 DIGIPEDIA
11:55 ZONA DE RISC.BIOCOD
12:20 Film de calatorie
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:14 Portrete noi
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Tragedia unui imparat
21:54 Portrete noi
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 Lumea vazuta de sus
00:50 Lumea vazuta de sus
01:15 Arhitectura antica
02:10 Planetele
03:10 Tragedia unui imparat
04:05 Imperiul Britanic
05:05 Lucy Worsley investigheaza

Partenerii noștri

anzi, peru

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare...

Cu mai bine de cinci secole în urmă, copiii aleși pentru unele dintre cele mai importante ceremonii...