Astronomii care încercau să vadă o planetă de pe orbita stelei Fomalhaut, se uitau de fapt la scena de după două coliziuni produse între planetoizi sau protoplanete, coliziuni care explică centura strălucitoare de praf din jurul acestei stele, transmite Live Science.
În ultimele două decenii, astronomii au fost martori la două coliziuni catastrofale separate în jurul stelei Fomalhaut, situată la doar 25 de ani-lumină distanţă de Soare, în constelaţia Piscis Austrinus. Detecţiile au avut loc după ce planetoizii cu dimensiuni mult mai mari decât asteroidul care a ucis dinozaurii s-au izbit reciproc, transformându-se în nori masivi de resturi strălucitoare.
Sistemul Fomalhaut nu este străin de astfel de accidente. Este cunoscut sub numele de "Ochiul lui Sauron" datorită asemănării sale cu ochiul atotvăzător, în flăcări, din seria "Stăpânul Inelelor" de J.R.R. Tolkien. Asemănarea provine de la spectaculoasa centură de praf care înconjoară steaua Fomalhaut, la o distanţă de 133 de unităţi astronomice (UA), 1 UA fiind egală cu 93 de milioane de mile (150 de milioane de km) - distanţa medie dintre Soare şi Pământ.
Formată după nenumărate coliziuni între corpuri telurice îngheţate, această centură de praf şi resturi oferă un analog mai "prăfuit" al Sistemului Solar timpuriu aşa cum apărea acum mai bine de 4 miliarde de ani, a spus echipa - deschizând o perspectivă asupra copilăriei haotice a vecinătăţii noastre, când planetele erau create, distruse şi reasamblate.
Un nou studiu, realizat de o echipă internaţională de cercetători şi condus de Paul Kalas, astronom la Universitatea din California, Berkeley, a descris aceste două evenimente de coliziune în detaliu pentru a ajuta la rezolvarea unui mister planetar.
La începutul anilor 2000, astronomii care observau sistemul Fomalhaut au identificat un obiect mare, luminos, despre care mulţi au presupus că este o exoplanetă acoperită de praf care reflectă lumina stelei. Au desemnat această exoplanetă candidată drept Fomalhaut b.
Totuşi, când această presupusă planetă a dispărut şi un alt punct luminos a apărut în apropiere, totul în intervalul de aproximativ 20 de ani, cercetătorii şi-au dat seama că nu vedeau planete, ci norii strălucitori de resturi formaţi după coliziuni cosmice de proporţii.
Cele două evenimente de coliziune, cunoscute acum sub numele de Fomalhaut cs1 şi Fomalhaut cs2, au fost cu totul neaşteptate. Teoria sugerează că astfel de coliziuni, de o asemenea amploare ar trebui să se întâmple, în medie, o dată la aproximativ 100.000 de ani, dar sistemul Fomalhaut i-a surprins pe oamenii de ştiinţă cu două astfel de coliziuni în doar 20 de ani.
Într-adevăr, pe baza acestei cronologii, studiul deduce că 22 de milioane de evenimente similare s-ar fi putut produce în timpul existenţei relativ tinere a sistemului Fomalhaut, de 440 de milioane de ani, până în prezent. Dacă am putea da ultimii 3.000 de ani înapoi, "sistemul planetar al stelei Fomalhaut ar străluci din cauza acestor coliziuni", a explicat Kalas într-un comunicat.
Ingineria inversă a coliziunilor bazată pe factori precum masa norilor de resturi şi dimensiunea granulelor de praf sugerează că Fomalhaut cs1 şi respectiv Fomalhaut cs2 au fost rezultatul coliziunii unor planetoizi cu un diametru de aproximativ 60 km, adică de aproximativ patru până la şase ori mai mare decât asteroidul al cărui impact cu Terra a dus la dispariţia dinozaurilor non-aviari acum 66 de milioane de ani.
"Aceste corpuri mai mari sunt similare celor care alcătuiesc centura noastră de asteroizi şi centura Kuiper", a declarat pentru Live Science co-autorul studiului, Jason Wang, astronom la Universitatea Northwestern (Illinois, SUA), transmite Agerpres.
Şi există o mulţime de astfel de corpuri. Pe baza reconstrucţiei evenimentului, cercetătorii sugerează că sistemul Fomalhaut ar putea găzdui 1,8 mase terestre constând în astfel de planetoizi primordiali. Aceasta ar putea însemna aproximativ 300 de milioane de astfel de corpuri, conform astronomilor.
În plus, sistemul deţine alte 1,8 mase terestre în corpuri mici, cu un diametru mai mic de 0,3 km. Ciocnirile şi fragmentarea acestor corpuri alimentează constant norii de granulele minuscule de praf formaţi pe orbita stelei Fomalhaut. Fără aceste surse de praf, centura de praf ar dispărea pe măsură ce granulele sale sunt suflate din sistem de vântul stelar sau înghiţite de steaua sa.
Chiar dacă Fomalhaut b nu există - cel puţin ca planetă - în acest sistem ar putea totuşi să se ascundă o planetă masivă a cărei gravitaţie să influenţeze aceste coliziuni dintre planetoizi. Cercetătorii au calculat că, având în vedere condiţiile specifice, există o probabilitate de aproximativ 10% ca Fomalhaut cs1 şi cs2 să nu fie coliziuni aleatorii. Momentul şi locaţia lor similare pot indica o influenţă ascunsă, cum ar fi atracţia gravitaţională a unei exoplanete nevăzute.
"De exemplu, ceva - cum ar fi o planetă - ar trebui să fie responsabil pentru sfărâmarea planetoizilor în centura de praf pe care o vedem", a declarat Wang pentru LiveScience. "În plus, speculăm că proximitatea locaţiei zonelor de impact cs1 şi cs2 ar putea fi determinată de o planetă încă nedescoperită".
Această confuzie exoplanetară reprezintă un semnal de care vânătorii de planete trebuie să ţină cont de acum înainte. "Fomalhaut cs2 arată exact ca o planetă extrasolară care reflectă lumina stelelor", a explicat Kalas.
- Te-ar putea interesa si:
- Un mister rezolvat. Oamenii de ştiinţă au descoperit originea explozivă a celor mai rapide stele...
- Descoperire norocoasă. Astronomii examinează o stea care se comportă diferit de oricare alta. „O...
- O stea s-a apropiat prea mult de o gaură neagră, iar astronomii observă ultimii săi ani de viaţă...
