Descarcă aplicația DIGI TV
canicula

2024, cel mai călduros an de la începutul înregistrărilor. Fenomene meteo extreme în toată lumea

2024, cel mai călduros an de la începutul înregistrărilor / Foto: Profimedia

Anul 2024 va fi cel mai călduros de la începutul înregistrărilor, iar temperaturile extraordinar de ridicate sunt aşteptate să persiste cel puţin în primele luni din 2025, au spus oamenii de ştiinţă ai Uniunii Europene, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Datele Serviciului Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene sunt date publicităţii la două săptămâni după ce un summit ONU pe teme climatice s-a încheiat cu un acord privind 300 de miliarde de dolari destinaţi adaptării la schimbările climatice, un pachet financiar pe care ţările cu venituri mici îl consideră insuficient pentru a acoperi costurile ridicate ale dezastrelor climatice.

Potrivit C3S, datele pentru perioada ianuarie - noiembrie au confirmat că 2024 va fi cu siguranţă cel mai călduros an din istorie şi primul când media temperaturilor globale depăşeşte pragul de 1,5 grade Celsius în comparaţie cu perioada preindustrială 1850-1900.

Recordul precedent al celui mai călduros an a fost 2023.

Citește și: Cum să te ferești de caniculă fie că ești în aer liber sau în spații închise. Lucrurile simple de care să ții cont și ce să faci dacă resimți efectele căldurii

Fenomene meteo extreme în toată lumea

secetă

Schimbări climatice, secetă / Foto: Profimedia

Fenomene meteo extreme s-au întâmplat în toată lumea în 2024: secetă severă în Italia şi America de Sud, inundaţii mortale în Nepal, Sudan şi Europa, valuri de caniculă în Mexic, Mali şi Arabia Saudită în urma cărora au murit mii de persoane, cicloane dezastruoase în Statele Unite sau Filipine.

Studiile ştiinţifice au confirmat influenţa schimbărilor climatice cauzate de acţiunile oamenilor în toate aceste dezastre.

Luna trecută a fost al doilea cel mai călduros noiembrie din istoria măsurătorilor, după noiembrie 2023.

''Suntem în continuare pe teritoriul temperaturilor globale ridicate aproape de record şi situaţia va continua în următoarele câteva luni'', a precizat pentru Reuters climatologul Copernicus Julien Nicolas.

Emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma arderii combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice.

The DANA leaves more than a hundred fatalities in Valencia

Inundatii în Spania. Aldaia, Valencia. Profimedia

Reducerea emisiilor la zero net - aşa cum s-au angajat să facă multe guverne - va împiedica agravarea încălzirii globale. În ciuda acestor angajamente pentru protecţia mediului, emisiile globale de CO2 urmează să atingă un nivel record anul acesta.

Cercetătorii monitorizează de asemenea dacă modelul climatic La Nina - care presupune răcirea temperaturilor de la suprafaţa oceanelor - s-ar putea forma în 2025.

Citește și: De ce nu trebuie să faci dușuri reci pe caniculă. Riscurile pentru sănătate 

Acest lucru ar putea răci temperaturile la nivel global, deşi n-ar putea opri tendinţa pe termen lung de încălzire cauzată de emisii. Omenirea se află în prezent în condiţii climatice neutre după ce El Nino - fenomenul opus La Nina, de încălzire - s-a încheiat în prima parte a anului.

''Deşi 2025 ar putea fi puţin mai răcoros decât 2024 dacă se dezvoltă un eveniment La Nina, nu înseamnă că temperaturile vor fi 'sigure' sau 'normale'. Ne vom confrunta în continuare cu temperaturi ridicate, care vor avea drept rezultat valuri de caniculă periculoase, secete, incendii de vegetaţie şi cicloane tropicale''', a spus Friederike Otto, lector la Imperial College din Londra.

Istoricul măsurătorilor realizate de CS3 datează din 1940 şi sunt comparate cu recorduri globale de temperatură începând cu 1850.

Citește și: Încălzirea globală provocată de om accelerează într-un „ritm fără precedent”: „Acesta este un deceniu critic”

Te-ar putea interesa si:
Cel mai mare episod de extincție din istoria Pământului oferă un avertisment pentru prezent. Ce au...
Oceanele lumii au înregistrat cea mai caldă lună iunie din istorie. Fenomenul El Nino și încălzirea...
2025 a fost al treilea cel mai cald an înregistrat vreodată în lume, conform specialiștilor
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Sâmbătă07.11
Duminică08.11
Luni09.11
Marți10.11
Miercuri11.11
Joi12.11
Vineri13.11
06:00 Din interiorul fabricii
07:00 Cum s-au construit
07:45 Lumea vazuta de sus
08:10 Lumea vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Jurnalul de Stiinte
11:01 Filler DigipediaMedic SUA
11:05 DIGIPEDIA
11:30 Proiectul Artemis
12:15 Viata romanilor la Malaiesti
12:35 Calatoriile lui Darley
13:00 Calatoriile lui Darley
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretRadu Gologan
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Sisi obsesia frumusetii
22:00 Imperiul Britanic
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:18 Digi PortretRazvan Suma
00:25 Calatoriile lui Darley
00:50 Calatoriile lui Darley
01:20 Arhitectura antica
02:15 Planetele
03:15 Sisi obsesia frumusetii
04:10 Imperiul Britanic
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 stiinta succesului
11:45 Batalia Atlanticului
12:35 Antarctica dezvaluita
13:00 Antarctica dezvaluita
13:28 Digi portret: ANDREEA BORTUN
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:23 Digi PortretStefan Caltia
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretCatalin Cirstoveanu
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:00 Filler DigipediaMedic SUA
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Palatul Belvedere
21:45 Film de calatorie
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:20 in prima linie
00:50 Antarctica dezvaluita
01:15 Antarctica dezvaluita
01:45 Arhitectura antica
02:40 Planetele
03:40 Palatul Belvedere
04:25 Castele din Austria
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Pe urmele furtunii
11:45 Batalia Atlanticului
12:35 Antarctica dezvaluita
13:00 Suntem singuri in Univers?
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:20 Africa vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:44 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
23:50 in prima linie
00:20 Film de calatorie
00:35 Antarctica dezvaluita
01:00 Suntem singuri in Univers?
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Africa vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:25 Supermasini
10:10 Luptatorii aerului
10:55 Apocalipsa: planul B
11:50 Proiectul Artemis
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum s-au construit
16:14 Portrete noi
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Blestemul lui Escobar
23:00 1975: inceputul cosmarului
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Blestemul lui Escobar
05:05 1975: inceputul cosmarului
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum s-au construit
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Genialitatea unei vieti moderne
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:05 Filler Digipedia
17:09 Filler Digipedia
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Lasa-te ghidat !
00:04 Cum sa prinzi 100
00:30 Lumea vazuta de sus
00:55 Lumea vazuta de sus
01:20 Arhitectura antica
02:15 Apocalipsa antica
03:10 Italia vazuta de sus
03:55 Lasa-te ghidat !
06:00 Genialitatea unei vieti moderne
06:55 Cum au reparat asta?
07:40 Argentina vazuta de sus
08:25 Vase de razboi
09:15 Supermasini
10:00 Luptatorii aerului
10:45 Minunile pamantului
11:40 Cei mai periculosi vulcani
12:35 Lumea vazuta de sus
13:00 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Argentina vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Italia vazuta de sus
21:45 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
22:53 Digi PortretAlexandru Ciubotariu
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 VOCILE OPEREI
00:45 Lumea vazuta de sus
01:10 Lumea vazuta de sus
01:35 Arhitectura antica
02:30 Apocalipsa antica
03:25 Italia vazuta de sus
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza
06:00 Scandinavia cu Simon Reeve
07:00 Cum au reparat asta?
07:45 Argentina vazuta de sus
08:30 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Minunile pamantului
11:45 Cei mai periculosi vulcani
12:40 Lumea vazuta de sus
13:05 Lumea vazuta de sus
13:35 Arhitectura antica
14:30 Scandinavia cu Simon Reeve
15:30 Cum au reparat asta?
16:20 Drumul matasii
17:15 Vase de razboi
18:05 Navigand prin lume
19:00 Luptatorii aerului
19:44 Film de calatorie
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Atlantida: orasul pierdut
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Film de calatorie
21:44 Film de calatorie
22:00 Utopia anului 2050
23:00 Lucy Worsley investigheaza
23:55 in prima linie
00:25 in prima linie
01:00 Lumea vazuta de sus
01:25 Lumea vazuta de sus
01:50 Arhitectura antica
02:45 Atlantida: orasul pierdut
03:35 Film de calatorie
03:50 Film de calatorie
04:10 Utopia anului 2050
05:05 Lucy Worsley investigheaza

Partenerii noștri

anzi, peru

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare...

Cu mai bine de cinci secole în urmă, copiii aleși pentru unele dintre cele mai importante ceremonii...