Gâdilatul este una dintre cele mai bizare și intrigante reacții ale corpului uman. Este o senzație care poate stârni râsul involuntar, poate declanșa reflexe defensive și este adesea asociată cu jocul social sau intimitatea. Însă, în ciuda faptului că știm exact unde suntem sensibili, majoritatea oamenilor nu se pot gâdila singuri. Fenomenul i-a intrigat deopotrivă pe psihologi, neurologi și biologi, iar explicația se regăsește în modul în care creierul nostru procesează anticiparea și surpriza.
Citește și: De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Citește și: Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este gâdilatul, din punct de vedere științific
Există două tipuri principale de gâdilat, definite încă din Antichitate de către Aristotel:
- Knismesis – un gâdilat ușor, aproape enervant, produs de atingeri fine sau de insecte care se mișcă pe piele. Nu provoacă râs, dar produce un reflex de apărare.
- Gargalesis – gâdilatul intens care generează râsul, provocat de presiune și mișcare în zone sensibile precum tălpile, axilele sau abdomenul.
Gâdilatul este mai mult decât o simplă reacție fizică. Implică o combinație de senzații tactile, răspunsuri neurologice și procese cognitive, în special anticiparea și percepția intenției. Iar aici intervine diferența-cheie dintre gâdilatul extern și cel autoindus.
De ce nu funcționează gâdilatul autoindus
Cercetările în neuroștiință, în special cele realizate de echipe de la University College London, au arătat că creierul poate anticipa exact mișcările autoinduse și, astfel, le reduce impactul senzorial, scrie Britannica. Cu alte cuvinte, atunci când încerci să te gâdili singur, creierul tău știe ce urmează și blochează reacția specifică asociată cu gâdilatul.
Mai exact, cerebelul, partea creierului implicată în coordonarea mișcărilor, transmite un semnal către cortexul somatosenzorial, indicând că senzația este autoindusă. Acest mecanism este vital în viața de zi cu zi. Te ajută să diferențiezi între stimuli proveniți din exterior și cei creați chiar de tine. Astfel, corpul nu reacționează exagerat la fiecare mișcare proprie.
Gâdilatul ca o unealtă socială
Mai multe teorii sugerează că gâdilatul are și o funcție socială. Unele cercetări din psihologia evoluționistă susțin că râsul provocat de gâdilat ar putea avea rădăcini în comportamentele de legătură dintre părinți și copii sau între indivizi care formează alianțe. Gâdilatul, în acest context, devine un instrument de socializare și atașament.
Incapacitatea de a ne gâdila singuri nu este un defect, ci o dovadă a complexității creierului uman. Sistemul nostru nervos este calibrat pentru a reduce semnalele senzoriale autoinduse, în favoarea celor externe, potențial amenințătoare sau relevante social. Gâdilatul funcționează, așadar, ca un test al spontaneității.
Citește și: Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
- Te-ar putea interesa si:
- Ce se întâmplă în creier când facem liste de rezoluții. De ce multe dintre ele sunt abandonate rapid
- O mutaţie genetică extrem de rară ucide celulele creierului, iar cercetătorii au aflat în sfârşit...
- Când încep să ni se formeze gândurile? Creierul uman este „preconfigurat” cu instrucţiuni pentru a...
