Descarcă aplicația DIGI TV
alcool, consum de alcool

Doar două pahare de alcool pe zi pot avea consecințe grave. Ce au descoperit cercetătorii într-un nou studiu

Rezultatele sugerează că riscurile pentru sănătate asociate consumului de alcool devin mai pronunţate atunci când se depăşeşte o porţie de băutură pe zi, indiferent dacă persoana este bărbat sau femeie. / Foto: Profimedia

Consumul a două porţii de băuturi alcoolice pe zi este asociat cu un risc de 1 la 25 de deces prematur dintr-o cauză asociată alcoolului, conform rezultatelor unui studiu recent, citat de Science Daily și Agerpres. Concluzia pune sub semnul întrebării ideea potrivit căreia "un consum 'moderat' din punct de vedere social" ar fi inofensiv.

Chiar şi un consum de alcool pe care mulţi l-ar descrie drept moderat poate prezenta riscuri semnificative pentru sănătate, inclusiv o probabilitate mai mare de deces prematur, dizabilitate, cancer şi boli cardiace. Aceasta este concluzia unui nou studiu publicat în Journal of Studies on Alcohol and Drugs, revistă editată de Universitatea Rutgers din Statele Unite.

Cercetarea, intitulată "Studiul privind consumul de alcool şi sănătatea" ("Alcohol Intake and Health Study"), a fost iniţial comandată de guvernul federal al Statelor Unite pentru a contribui la elaborarea unor recomandări nutriţionale actualizate, la nivel naţional. Cercetătorii au estimat că persoanele care consumă, în medie, 14 băuturi alcoolice pe săptămână se confruntă cu un risc de 1 la 25 pe parcursul vieţii de deces din cauze legate de alcool. Prin comparaţie, consumul de până la şapte porţii de băuturi alcoolice pe săptămână a fost asociat cu creşteri minore ale riscului pentru majoritatea afecţiunilor.

"Chiar şi un consum redus de alcool prezintă riscuri pentru sănătate. Acest risc continuă să crească pe măsură ce o persoană bea mai mult", a afirmat autorul principal al studiului, Kevin Shield, profesor asociat la Universitatea din Toronto şi cercetător principal care conduce Centrul de Colaborare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)/Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii (OPS) în domeniul dependenţei şi sănătăţii mintale.

Citește și: Consumul de alcool și legătura directă cu îmbătrânirea. Cum îți afectează ADN-ul fiecare pahar băut

Alcoolul, periculos și dacă este consumat în cantități mici

Pentru a înţelege mai bine consecinţele pe termen lung ale consumului de alcool, Shield şi colegii săi din Statele Unite şi Canada au analizat modul în care consumul de alcool pe parcursul întregii vieţi contribuie la apariţia bolilor şi la decesul prematur în rândul americanilor.

Experţii medicali au examinat mai întâi peste 7.200 de publicaţii ştiinţifice care au relatat despre bolile şi leziunile asociate consumului de alcool. Pe baza acestor dovezi, ei au estimat riscurile pentru diferite afecţiuni şi au combinat concluziile cu seturi mari de date la nivel naţional privind sănătatea. Modelele statistice au permis apoi echipei să calculeze modul în care diferite niveluri de consum de alcool afectează probabilitatea de a dezvolta probleme grave de sănătate sau de deces prematur.

Rezultatele oferă estimări specifice care lipsesc din cele mai recente Ghiduri alimentare din Statele Unite. Recomandările actualizate încurajează americanii să "limiteze consumul de băuturi alcoolice", fără a identifica un prag specific de consum. Versiunile anterioare recomandau bărbaţilor să nu consume mai mult de două porţii de băuturi alcoolice pe zi, iar femeilor nu mai mult de una.

"Deşi noile Ghiduri alimentare din Statele Unite conţin un mesaj util de tipul 'cu cât mai puţin, cu atât mai bine', nu oferă un cadru cantitativ. Studiul nostru a fost conceput tocmai pentru a face acest lucru, acoperind întregul spectru al consumului de alcool", a declarat coautorul studiului, Timothy Naimi, director al Institutului Canadian pentru studiul consumul de substanţe de la Universitatea din Victoria (Canada) şi profesor asociat la Universitatea din Boston (SUA).

"Se pare că două băuturi pe zi, ceea ce ar putea fi considerat un consum 'moderat' din punct de vedere social, sunt asociate cu un risc considerabil mai ridicat de deces prematur cauzat de alcool", a explicat Naimi.

Cercetătorii au dorit, de asemenea, să examineze legătura dintre alcool şi o gamă largă de probleme de sănătate imediate şi pe termen lung. Printre acestea s-au numărat mai multe tipuri de cancer (esofagian, oral, de sân şi altele), bolile cardiovasculare, bolile hepatice şi leziunile.

Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului contrazice convingerea conform căreia consumul de cantităţi mici de alcool poate îmbunătăţi sănătatea, în special pe cea cardiacă. "Nu am observat un efect protector semnificativ al alcoolului asupra sănătăţii, indiferent de nivelul de consum", a spus Shield.

"La niveluri scăzute, alcoolul poate fi asociat cu un risc redus de boli cardiace ischemice şi accident vascular cerebral. Însă, atunci când se analizează întreaga gamă de consecinţe asupra sănătăţii, inclusiv cancerul şi alte boli cronice, aceste beneficii potenţiale sunt depăşite de riscuri, chiar şi la un consum de şapte băuturi pe săptămână", a adăugat specialistul.

Rezultatele sugerează că riscurile pentru sănătate asociate consumului de alcool devin mai pronunţate atunci când se depăşeşte o porţie de băutură pe zi, indiferent dacă persoana este bărbat sau femeie.

Shield a avertizat, însă, că circumstanţele fiecărui individ pot influenţa substanţial rezultatele, riscul individual pentru sănătate "putând depinde de alţi factori, precum stilul de viaţă, genetica, obiceiurile de consum de alcool şi alte alegeri care diferă de la o persoană la alta".

Citește și: Ce se întâmplă în corp când bei patru cești de cafea pe zi. Studiul care schimbă tot ce știai

Citește și: De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel

Citește și: O lună fără alcool îți poate îmbunătăți sănătatea? 5 schimbări pozitive pe care le-ai putea observa

Citește și: Adevărul din spatele unuia dintre cele mai “sănătoase” cocktailuri. Opțiunea mai ușoară pentru organism dacă vrei să consumi alcool din când în când

Te-ar putea interesa si:
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își...
Ce poate crește riscul de cancer de sân între 30 și 50 de ani. Doi factori asupra cărora putem...
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct...
Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

Marți27.10
Miercuri28.10
Joi29.10
Vineri30.10
Sâmbătă31.10
Duminică01.11
Luni02.11
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 Filler Digipedia Agro 2
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:14 decembrie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 decembrie
13:20 Parcuri nationale
14:08 decembrie
14:15 Superconstructii antice
15:10 Filler Digipedia UFO 1
15:15 A cui e lumea?
16:09 decembrie
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 decembrie
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Cele mai periculoase sosele: Adrenalina
20:45 Film de calatorie
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 decembrie
22:00 Cum am putea sa racorim planeta
22:54 decembrie
23:00 Mituri si mistere
23:55 Spioni printre prieteni
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Africa vazuta de sus
04:05 Secretele istoriei
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:11 decembrie
10:15 Planetele
11:15 Drumuri necunoscute: India
11:45 Drumuri necunoscute: India
12:13 Digi Portret Cristian Lascu
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:15 Filler Asteroizi 1
13:20 Parcuri nationale
14:08 Digi portret Dan Perjovschi
14:15 Superconstructii antice
15:08 Digi Portret Razvan Penescu
15:15 A cui e lumea?
16:09 Digi Portret Radu Gologan
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Digi Portret Catalin Cirstoveanu
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Asteroizi 3
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:53 Digi Portret Mihaela Glavan
21:00 Africa vazuta de sus
21:53 Digi Portret Ionut Budisteanu
22:00 Secretele istoriei
23:55 100 baloane pentru Romania
00:30 Megainginerii: Structuri record
01:25 Parcuri nationale
02:15 Cum sa construit Alhambra
03:10 Islanda
04:05 O calatorie dea lungul mileniilor
05:05 Mituri si mistere
06:00 Superconstructii antice
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:35 Drumuri necunoscute: India
12:02 Film de calatorie
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Portrete noi
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Nobel 2023
15:15 A cui e lumea?
16:09 Portrete noi
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Cum sau construit
17:59 Portrete noi
18:05 Navigand prin lume
18:55 Filler Digipedia UFO 2
19:00 Planetele
20:00 Cum sa construit Alhambra
20:54 Digi Portret Dan Dinu
21:00 Islanda
21:54 Digi Portret Constantin Dumitriu
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Mituri si mistere
23:53 tinutul Buzaului Focul
00:00 Secrete din ADN
00:55 Filler Digipedia Special Profiler
01:00 Filler Digipedia Special Profiler
01:05 Megainginerii: Structuri record
02:00 Parcuri nationale
02:50 Masinile de pompieri
03:36 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
03:40 O alta Geneza
04:00 O calatorie dea lungul mileniilor
05:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
06:00 Construim si inventam
06:55 A cui e lumea?
07:50 Cum au reparat asta?
08:35 Cum sau construit
09:20 Navigand prin lume
10:10 Planetele
11:10 Drumuri necunoscute: India
11:40 Drumuri necunoscute: India
12:08 VOCILE OPEREI
12:20 Megainginerii: Structuri record
13:14 Digi Portret Wargha Enayati
13:20 Parcuri nationale
14:08 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Radon 2 1
15:15 Ceam facut cu Pamantul
16:15 Cum au reparat asta?
17:00 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Radon 2 2
18:05 Navigand prin lume
18:56 decembrie
19:00 Planetele
20:00 Jurnalul de Stiinte
20:10 Masinile de pompieri
20:56 Filler Digipedia EDUPEDIA 1 2
21:00 DIGIPEDIA
21:30 O alta Geneza
21:50 Filler Digipedia Special Profiler
21:55 Filler Digipedia Special Profiler
22:00 O calatorie dea lungul mileniilor
23:00 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
00:25 Transportul in Paris
01:16 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
01:20 Parcuri nationale
02:10 Planetele
03:10 Britannia
04:05 in prima linie
04:35 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
05:05 Mituri si mistere
06:00 Construim si inventam
06:55 Ceam facut cu Pamantul
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Colosseum cu Dan Snow
09:26 Filler Digipedia Radon 2 2
09:30 Navigand prin lume
10:21 decembrie
10:25 Planetele
11:25 DIGIPEDIA
11:55 Jurnalul de Stiinte
12:06 Film de calatorie
12:20 Transportul in Paris
13:11 Filler Digipedia Special Diplomatie 1
13:15 Filler Digipedia Special Diplomatie 2
13:20 Parcuri nationale
14:07 Portrete noi
14:15 Construim si inventam
15:10 Filler Digipedia Special Diplomatie 3
15:15 Secretul din Santorini
16:11 Filler Digipedia Micro 1
16:15 Cum au reparat asta?
16:59 Film de calatorie
17:15 Colosseum cu Dan Snow
18:01 Filler Digipedia Special Scuba
18:05 Pe urmele furtunii
19:00 Aventura timpului
19:53 Portrete noi
20:00 Planetele
21:00 Britannia
21:54 Digi Portret Justin Ionescu
22:00 in prima linie
22:30 Provence 1944: Operatiunea Dragonul
23:00 Mituri si mistere
23:55 VOCILE OPEREI
00:20 Cum sa prinzi 100
00:45 Vacanta raw
01:10 Vacanta raw
01:35 Arhitectura antica
02:30 Planetele
03:30 Previziuni
04:25 Castele din Austria
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler
06:00 Construim si inventam
06:55 Secretul din Santorini
07:55 Cum au reparat asta?
08:40 Colosseum cu Dan Snow
09:30 Pe urmele furtunii
10:25 Aventura timpului
11:20 Visul lui Gerard Depardieu
12:35 Vacanta raw
13:00 Vacanta raw
13:35 Arhitectura antica
14:30 Din interiorul fabricii
15:30 Cum s-au construit
16:14 Digi PortretTeodor Ilincai TENOR
16:20 Lumea vazuta de sus
16:45 Lumea vazuta de sus
17:09 decembrie
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Planetele
21:00 Previziuni
22:00 Castele din Austria
22:45 Film de calatorie
23:00 Misiunea secreta a lui Hitler
23:50 in prima linie
00:25 Film de calatorie
00:40 Vacanta raw
01:05 Vacanta raw
01:30 Arhitectura antica
02:21 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
02:25 Apocalipsa antica
03:20 Proiectul Artemis
04:05 Secretele istoriei
06:00 Din interiorul fabricii
07:00 Cum s-au construit
07:45 Lumea vazuta de sus
08:10 Lumea vazuta de sus
08:35 Vase de razboi
09:20 Supermasini
10:05 Luptatorii aerului
10:50 Influencerii istoriei
11:45 Mari descoperiri cu Dan Snow
12:35 Vacanta raw
13:00 Vacanta raw
13:35 Arhitectura antica
14:26 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
14:30 Din interiorul fabricii
15:30 Cum s-au construit
16:20 Lumea vazuta de sus
16:45 Lumea vazuta de sus
17:15 Vase de razboi
18:05 Supermasini
19:00 Luptatorii aerului
19:45 Film de calatorie
20:00 Apocalipsa antica
21:00 Proiectul Artemis
21:45 Film de calatorie
22:00 Secretele istoriei
23:55 in prima linie
00:20 in prima linie
00:50 Vacanta raw
01:15 Vacanta raw
01:40 Arhitectura antica
02:31 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
02:35 Apocalipsa antica
03:30 Argentina vazuta de sus
04:15 Blestemul lui Escobar
05:10 Misiunea secreta a lui Hitler

Partenerii noștri

rinichi

Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști

Pietrele la rinichi pot provoca dureri extrem de intense, iar persoanele care s-au confruntat măcar...